Proiect de lege: Pacienţii primesc datele medicale personale în 48 de ore şi pot decide să nu li se dea informaţii care le-ar cauza suferinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii vor avea acces neîngrădit la toate datele medicale personale, care le vor fi comunicate de unitatea sanitară în cel mult 48 ore de la solicitare, pot cere ca o altă persoană să afle diagnosticul dacă acesta i-ar cauza suferinţă, sunt trataţi la fel indiferent de rasă, sex, vârstă, apartenenţă etnică, religie, opţiune politică sau antipatie personală.

De asemenea, pacienţii sunt implicaţi în programe de cercetare medicală doar cu acordul lor şi dacă acestea sunt în interesul lor.  Spitalele pot efectua intervenţii medicale doar dacă dispun de dotările necesare şi de personal acreditat şi trebuie să le asigure pacienţilor, la solicitarea acestora, alte opinii medicale şi servicii acordate de medici acreditaţi din afara unităţii sanitare, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.

Proiectul Ministerului Sănătăţii

Prin proiectul de ordin, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, se propun noi reglementări faţă de prevederile vechiului ordin din 2004 privind Normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, printre care: consimţământul pacienţilor pentru fotografiere sau filmare în unităţile sanitare; consimţământul privind participarea la învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică; consimţământul de comunicare către pacient a datelor cu caracter confidenţial privind starea sa de sănătate; acordul pacientului privind comunicarea către alte persoane a datelor cu caracter confidenţial privind starea sa de sănătate; consimţământul privind decizia pacientului de a nu fi informat în cazul în care informaţiile prezentate i-ar cauza suferinţă; decizia pacientului de a nu permite accesul altei persoane la datele cu caracter confidenţial privind starea sa de sănătate; decizia privind retragerea acordului pacientului asupra accesului altei persoane la datele cu caracter confidenţial privind starea sa de sănătate.

Iniţiatorii proiectului susţin că noile prevederi sunt introduse ca urmare a numărului însemnat de sesizări primite din partea reprezentanţilor asociaţiilor de pacienţi, precum şi din partea pacienţilor referitoare la acordul pentru furnizarea de informaţii privind starea de sănătate, evoluţia investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul şi tratamentul.

Unităţile  sanitare publice şi private care acordă îngrijiri de sănătate sau îngrijiri terminale şi în care sunt efectuate intervenţii medicale au obligaţia de a furniza pacienţilor informaţii referitoare la: serviciile medicale disponibile şi modul de acces la acestea; identitatea şi statutul profesional al salariaţilor din cadrul unităţii sanitare; regulile pe care trebuie să le respecte pe durata internării; starea de sănătate; intervenţiile medicale propuse; riscurile potenţiale ale fiecărei proceduri care urmează a fi aplicată; alternativele existente la procedurile propuse; date disponibile rezultate din cercetări ştiinţifice şi activităţi de inovare tehnologică referitoare la diagnosticul şi tratamentul afecţiunii; consecinţele neefectuării tratamentului şi ale nerespectării recomandărilor medicale, diagnosticul stabilit şi prognosticul afecţiunilor.

Potrivit proiectului, unităţile sanitare trebuie să asigure accesul egal al pacienţilor la îngrijiri medicale, fără discriminare pe bază de rasă, sex, vârstă, apartenenţă etnică, origine naţională, religie, opţiune politică sau antipatie personală.

De asemenea, fiecare unitate sanitară trebuie să cuprindă în regulamentul propriu de organizare şi funcţionare prevederi referitoare la obligaţia angajaţilor în ce priveşte dreptul pacienţilor la respect ca persoane umane.

Proiectul mai prevede că unităţile sanitare trebuie să utilizeze toate mijloacele şi resursele disponibile pentru asigurarea unui înalt nivel calitativ al îngrijirilor medicale. În situaţia în care intervenţiile medicale sunt refuzate de pacienţi, care îşi asumă în scris răspunderea pentru decizia lor, acestora trebuie să li se explice consecinţele refuzului sau opririi actelor medicale.

În situaţia în care este necesară efectuarea unei intervenţii medicale unui pacient care nu îşi poate exprima voinţa, personalul medical poate deduce acordul acestuia dintr-o exprimare anterioară a voinţei, dacă aceasta este cunoscută. În plus, în situaţia în care, pentru efectuarea unei intervenţii medicale, se solicită consimţământul reprezentantului legal al pacientului, acesta trebuie să fie implicat în adoptarea deciziei, în limitele capacităţii sale de înţelegere.  

Proiectul mai prevede că, dacă unitatea sanitară consideră că intervenţia este în interesul pacientului, dar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, furnizorul de servicii medicale are obligaţia efectuării în cel mai scurt timp posibil a demersurilor pentru constituirea comisiei de arbitraj de specialitate.

În document se stabileşte şi că fotografierea sau filmarea pacienţilor în unităţile sanitare, în cazurile în care imaginile sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului sau pentru evitarea suspectării unei culpe medicale, se efectuează fără consimţământul acestora. 

Participarea la activităţi de cercetare ştiinţifică medicală a persoanelor care nu sunt capabile să-şi exprime voinţa poate fi realizată numai după obţinerea consimţământului reprezentanţilor legali şi numai în situaţia în care cercetarea respectivă este efectuată şi în interesul pacientului, prin completarea formularului „Acordul pacientului/reprezentantului legal privind participarea la învăţământul medical şi cercetare ştiinţifică”.

Potrivit noilor prevederi, pacienţii vor avea acces neîngrădit la datele medicale personale, iar solicitarea privind comunicarea acestora se adresează instituţiei medicale, în scris, prin completarea unui formular. Eliberarea copiilor documentelor medicale solicitate se face de către unităţile sanitare în termen de maximum 48 ore de la înregistrarea solicitării.    

În situaţiile în care se solicită informaţii cu caracter confidenţial, unităţile sanitare au obligaţia să asigure respectarea cadrului legal privind furnizarea acestora.

În situaţiile în care datele referitoare la viaţa privată, familială a pacientului influenţează pozitiv stabilirea diagnosticului, tratamentul sau îngrijirile acordate, unităţile sanitare le pot utiliza, dar numai cu consimţământul acestuia, fiind considerate excepţii cazurile în care pacienţii reprezintă pericole pentru ei înşişi sau pentru sănătatea publică.

În proiect se mai arată că medicul curant are obligaţia să aducă la cunoştinţa pacientului faptul că are dreptul de a cere să nu fie informat în cazul în care informaţiile medicale prezentate i-ar cauza suferinţă, precum şi dreptul de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său. Acordul pacientului privind desemnarea persoanelor care pot fi informate despre starea sa de sănătate, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale se exprimă în scris, prin completarea unui formular.

Proiectul reglementează şi intervenţiile în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru sănătatea femeii gravide, prioritate având salvarea vieţii mamei.

De asemenea, în asigurarea serviciilor din domeniul sănătăţii reproducerii, unităţile sanitare trebuie să asigure condiţiile necesare alegerii de către pacienţi a celor mai sigure metode din punct de vedere al eficienţei şi lipsei de riscuri.

Unităţile sanitare au obligaţia de a asigura efectuarea de intervenţii medicale asupra pacientului numai dacă dispun de dotările necesare şi de personal acreditat. Intervenţiile medicale asupra pacientului pot fi efectuate în absenţa condiţiilor necesare numai în cazuri de urgenţă apărute în situaţii extreme.

Totodată, unităţile sanitare pot asigura, la cererea pacientului sau a familiei acestuia, cadrul adecvat în care acesta poate beneficia de sprijinul familiei şi al prietenilor, de suport spiritual şi material pe tot parcursul îngrijirilor medicale.

La cererea pacienţilor internaţi, unităţile cu paturi trebuie să asigure condiţiile necesare pentru obţinerea de către aceştia a altor opinii medicale, precum şi pentru acordarea de servicii medicale de către medici acreditaţi din afara unităţii. 
viewscnt

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite