PROIECT Persoanele afectate de poluarea de la Azomureş s-ar putea pensiona cu doi ani mai devreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele care locuiesc de mai bine de 30 bde ani în zonele afectate de poluare s-ar putea pensiona mai devreme FOTO Arhivă Adevărul
Persoanele care locuiesc de mai bine de 30 bde ani în zonele afectate de poluare s-ar putea pensiona mai devreme FOTO Arhivă Adevărul

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea produsă de combinatul chimic Azomureş s-ar putea pensiona cu doi ani mai devreme, asta potrivit unui proiect de lege iniţiat de către trei parlamentari PSD.

„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea permanentă datorită extracţiei şi polării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arsenic, zinc, mangan, fluor, clor, emisii de substanţe nocive, precum şi alte substanţe chimice, respectiv Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatina, Târgu Mureş, pe o rază de 10 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără penalizare”, prevede un proiect de lege referitor la modificarea Legii sistemului unitar de pensii publice, aflat în consultare publică la Senat, arată Mediafax.

Proiectul, iniţiat de senatorul Petru Frătean şi de deputaţii Corneliu Buicu şi Vasile Gliga, are ca obiectiv protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite de la instalaţiile chimice din Târgu Mureş, susţin parlamentarii în expunerea de motive.

„Acest alineat reprezintă un precedent important menit să îi protejeze pe cei care suferă în urma unei poluări continue şi periculoase. Pentru locuitorii din Târgu Mureş şi din zonele adiacente, norul de fum denumit «coada de vulpe» era o obişnuinţă înainte de 2000, iar mirosul înţepător de amoniac îi însoţea la serviciu, la şcoală, zi de zi, timp de zeci de ani”, potrivit expunerii de motive.

Iniţiatorii proiectului mai spun că în ultimii ani s-au făcut investiţii pentru reducerea poluării în valoare de 240 de milioane de euro. Instalaţiile noi vor fi puse în funcţiune în decembrie 2015, iar retehnologizarea platformei de lucru asigură încadrarea în noile norme de mediu aplicabile din ianuarie 2016.

De asemenea, aceştia mai precizează că această iniţiativă vine şi în sprijinul combinatului chimic, pentru că mai multe persoane au cerut închiderea sa, situaţie care ar însemna pierderea a 3.500 de locuri de muncă din combinat sau de pe platformă, prin servicii externalizate.

Petiţie împotriva Combinatului Azomureş

La începutul lunii iulie, un grup civic din Târgu Mureş a lansat o petiţie online împotriva Combinatului chimic Azomureş, care este acuzat că poluează aerul, documentul urmând a fi trimis Comisiei Europene pentru a investiga neclarităţile legate de activitatea combinatului.

Potrivit unui comunicat al grupului civic, Azomureş deţine o autorizaţie de mediu valabilă până la sfârşitul anului 2015, conform căreia trebuie să se conformeze standardelor europene până la începutul anului 2016 dacă doreşte să-şi mai desfăşoare activitatea în mod legal.

Grupul civic care a iniţiat petiţia are peste 3.000 de membri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite