Propunere: Dosare penale pentru şefii de instituţii care nu fac publice sumele cheltuite şi numele angajaţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dosare penale pentru lipsa de transparenţă în cheltuirea banilor publici
Dosare penale pentru lipsa de transparenţă în cheltuirea banilor publici

Se tot vorbeşte, de multe ori pe bună dreptate, de faptul că banii publici sunt folosiţi pentru profitul personal al unor potenţaţi şi nu pentru comunitate.

Din păcate, marea majoritate a informaţiilor referitoare la acest flagel vin pe surse, pe documente scurse din instituţiile publice şi ca urmare a denunţurilor făcute de un angajat furios că i s-a făcut o nedreptate. Legislaţia privitoare la transparenţa cheltuirii banului public în România este una care descurajează orice încercare de a sancţiona, la timp, utilizarea fondurilor publice de către conducătorii de instituţii. Sunt prevăzute termene pentru răspuns din partea instituţiilor, dar acţiunile punitive la adresa celor care refuză să facă publice aceste informaţii sunt de-a dreptul hilare.

Petenţii, cei care vor să vadă cum şi unde s-au cheltuit fondurile publice sunt puşi în faţa unor acţiuni pe termen lung, obligaţi să umble prin tribunale dacă instituţia publică le ignoră cererile de informaţii publice şi cei mai mulţi renunţă la demersuri deoarece birocraţia românească îi copleşeşte.

Oare nici un ales al acestei ţări, nici un deputat sau senator nu se poate gândi să promoveze o iniţiativă care să oblige instituţiile publice să publice pe paginile de internet toate cheltuielile şi toate firmele care primesc, urmare a contractelor, bani din bugetul public? Să răspundă la orice solicitare care se referă la modul în care au fost cheltuiţi banii acestor instituţii? Să fie obligaţi să facă publice organigramele cu numele şi prenumele angajaţilor, cu CV-urile acestora şi cu salariile primite?

Desigur sub “ameninţarea” deschiderii de dosare penale pentru orice şef de instituţie care nu se supune acestei reglementări. Nu faci publice datele care ar trebui să fie publice atunci stai de vorbă cu procurorii. Termen de implementare două săptămâni de la publicarea în monitorul oficial deoarece datele există şi nu trebuie căutate prea mult. Banii publici la vedere precum şi numele şi CV-urile angajaţilor oricare ar fi încadrarea lor: pe perioadă nedeterminată, determinată sau detaşaţi.

Pentru o astfel de lege sunt în stare să iasă în stradă cei care au cerut atât de insistent schimbarea României? Pot pune presiune civică pe forurile abilitate? Pentru că formele fără fond dau bine la public, dar când ajungem la chestiuni de substanţă, uneori, ne facem că plouă.

PS: am propus, împreună cu  un grup de prieteni, o petiţie publică în acest sens. O găsiţi aici: http://www.petitieonline.com/dosare_penale_pentru_nepublicarea_cheltuielilor_publice#form

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite