Protest studentesc la bustul gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sase dintre liderii organizatiilor ce apartin de Asociatia Studentilor din Universitatea Bucuresti au protestat, ieri, timp de o ora, intr-un mod original, in centrul Capitalei. In jurul orei 14,20,

Sase dintre liderii organizatiilor ce apartin de Asociatia Studentilor din Universitatea Bucuresti au protestat, ieri, timp de o ora, intr-un mod original, in centrul Capitalei. In jurul orei 14,20, studentii s-au adunat pe treptele Facultatii de Chimie de la "Universitate" si chiar daca afara turna cu galeata si batea un vant rece, ei s-au dezbracat de tricouri si au ramas in bustul gol. Cu litere mari din tus, tinerii si-au inscriptionat pe spate cuvantul "STUDENT", si au tinut in maini un cearceaf alb pe care scria "STUDENTII PUSI LA ZID". Intorsi cu spatele la trotuarul pe care era destul de animat la acea ora, protestatarii au starnit reactii pro si contra in randul trecatorilor. "Baaaa, duceti-va, baaaa, acasa c-o sa muriti de frig. Vai de capul vostru, ati ajuns sa va dezbracati pe strada !", fluierau unii din masini, nestiind macar ce se intampla. O batranica se interesa de ce stau baietii dezbracati in ploaie. "De maica, ce sa faca saracii de ei daca nu-i asculta nimeni", a spus ea cand a aflat despre ce e vorba. "Aceasta actiune este consecinta atitudinii deplorabile pe care guvernantii o au fata de problemele studentilor. Ne-au promis regie de camin de 467.000 lei si de fapt aceasta este doar de 250.000 lei; am cerut marirea burselor si ni s-a spus ca "vedem la anu"; am cerut 60 miliarde lei din imprumuturile de la Banca Europeana de Investitii pentru reabilitarea caminelor si ni s-a spus ca "mai vedem"; avem abonamente nedecontate de anul trecut", a enumerat cateva din nemultumirile studentilor presedintele ASUB, Marian Rujoiu. El a anuntat ca ASUB a strans pana acum 1000 de semnaturi de la studenti si ca la sfarsitul acestei saptamani se vor intruni pentru a decide ce actiuni de protest vor intreprinde in viitor. "Acesta este doar inceputul", au promis studentii, in timp ce dintii le clantaneau de frig si tusul le curgea siroaie pe spate. Ca din intamplare, fostul presedinte al ASUB, Gabriel Ispas, acum consilierul premierului Adrian Nastase, a trecut prin zona exact in timpul protestului. "Cred ca problemele studentilor se pot rezolva intre Ministerul Educatiei si universitati. Oricum, modul in care ei au ales sa se manifeste descalifica ASUB ca miscare studenteasca serioasa", a declarat Ispas.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite