Protocolul de colaborare „Sport pentru sănătate“, închieiat între CNAS şi Institutul Sportiv Român

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
advert

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Institutul Sportiv Român au semnat luni, 19 noiembrie, protocolul de parteneriat „Sport pentru sănătate”, care vizează conceperea, dezvoltarea şi implementarea unor programe specializate privind incidenţa sportului în domeniul sănătăţii.

„Recent am anunţat că CNAS intenţionează să treacă de la medicina omului bolnav la medicina omului sănătos, să pună accent pe prevenirea şi depistarea precoce a îmbolnăvirilor. Unul din elementele-cheie ale prevenţiei îmbolnăvirilor este stilul de viaţă sănătos, care înseamnă nu doar evitarea exceselor alimentare sau de altă natură, ci şi petrecerea de timp în aer liber, cu activităţi sportive. Vorbim nu de sport de performanţă, ci de sport de întreţinere, a cărui practicare în masă trebuie s-o redescoperim şi s-o relansăm, pentru că prea mulţi cetăţeni din păcate sunt tributari sedentarismului şi spaţiilor închise. Institutul Sportiv Român este un partener esenţial în acest scop” – a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.

Adrian Socaciu, preşedintele Institutul Sportiv Român, a precizat că importanţa sportului pentru sănătate nu poate fi contestată şi este mai bine să previi decât să tratezi. 

„Protocol de colaborare Sport pentru sănătate are la bază principiul prevenirii. Sportul creşte durata de viaţă, activizează metabolismul, îmbunătăţeşte funcţia pancreasului şi normalizează glicemia, menţine sănătatea inimii şi a creierului. Acestea sunt doar cateva din beneficiile pe care sportul le aduce sanatatii noastre. Românii au mare nevoie de sport pentru a-si imbunatati starea de sanatate,  în contextul în care  cifrele sunt aproape dramatice: 63% dintre români nu practică niciodată niciun tip de activitate sportivă, iar 55% din populaţia României este supraponderală”, a declarat Adrian Socaciu, preşedintele Institutul Sportiv Român.   

Protocolul mai prevede şi participarea CNAS ca partener instituţional la mai multe evenimente pentru promovarea sportului şi a sănătăţii prin sport organizate de ISR, unul dintre acestea fiind Forumul Sportului Românesc. Totodată, documentul cuprinde modalităţile concrete în care cele două părţi vor colabora pentru îndeplinirea obiectivelor pe care şi le-au propus în comun. La baza colaborării bilaterale stau principiile transparenţei şi profesionalismului în valorificarea cunoştinţelor şi a experienţei pe domeniul de competenţă al activităţii fiecărei părţi.

Amintim că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a prezentat în acest an planul de acţiune globală pentru promovarea activităţii fizice, prin care doreşte să reducă cu 15% sedentarismul în rândul adulţilor şi al adolescenţilor, până în anul 2030.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite