Pseudoargumentele homofobiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul timpului, am întâlnit nenumărate false argumente împotriva comunităţii gay şi a legiferării casătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Cred că a venit timpul să le şi dezvoltăm...

Dragi prieteni, prin intermediul paginii mele de Facebook, al site-ului meu şi chiar şi prin intermediul acestui blog, am avut ocazia să interacţionez cu nenumăraţi oameni, din aproape toate categoriile de vârstă, de diverse orientări religioase, cu diverse preocupări. În rândul celor care mă urmăresc am regăsit nenumărate opinii legate de homosexualitate, legate de secularism, de biserică, de parteneriatul civil sau căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Am întâlnit şi creştini toleranţi, am întâlnit şi atei furioşi, dar şi un număr foarte mare, din nefericire, de homofobi violenţi. Ameninţări, injurii, jigniri şi prejudecăţi.

Întotdeauna când întâlnesc o astfel de atitudine,  încerc să îi găsesc explicaţia... Nu justificarea. Pentru că astfel de atitudini nu pot fi justificate sau scuzate. Atât timp cât fiecare dintre noi este capabil de raţiune şi avem filtre de gândire care să ne permită să analizăm de unii singuri realităţile cu care ne întâlnim zilnic, nu mai există scuze pentru astfel de comportamente. Sigur, sunt conştient că suntem cu toţii produsul educaţiei părinţilor sau al tutorilor noştri, că suntem un produs al educaţiei pe care am primit-o în şcoală şi, mai ales, un produs al culturii în care trăim, însă nu putem să rămânem ignoranţi în faţa propriei noatre capacităţi de a ne informa, de a citi, de a afla şi alte perspective cu care, poate, nu am avut ocazia să ne întâlnim.

Aşadar, dragi prieteni, nu trebuie să blamăm pe cineva pentru faptul că nu a avut la dispoziţia sa toate sursele de informare sau că nu i-a fost însuflată toleranţa în mediul în care a trăit, ci trebuie să îi oferim un mediu propice de a-şi schimba percepţiile, dacă acestea nu sunt fondate pe valori profund tolerante şi susţinătoare ale drepturilor omului.

Dacă stăm să facem o analiză a acestor pseudoargumente date de către homofobi, vom observa că ele sunt mereu cam aceleaşi, fără niciun pic de originalitate, preluate de la alţii şi complet nefiltrate prin raţiunea proprie.

  • Sodoma şi Gomora

Pentru cei ce nu ştiu, în Biblie, mai exact în Facerea 18, 20-21, se povesteşte că au existat două cetăţi, Sodoma şi Gomora, unde Dumnezeu a provocat un genocid (în mărinimia dragostei sale, desigur), deoarece locuitorii celor două cetăţi “trăiau impotriva firii” – adică se practica desfrâul, homosexualitatea, etc, etc. Din Sodoma, doar Lot, soţia sa şi cele două fiice, au fost salvaţi de Dumnezeu (apoi Dumnezeu a omorât-o şi pe soţia lui Lot că a îndrăznit să se uite înapoi), pentru că ei trăiau o viaţă decentă, morală etc.

Eh, sensul şi cu logică nu prea le găsim aici, dar, de dragul pseudoargumentului, să zicem că discutăm literlamente despre asta. Păi aceşti homofobi au impresia că dacă refuzăm să oferim şi comunităţii LGBT drepturile pe care le au heterosexualii, numărul homosexualilor va scădea sau cel puţin, nu se va înmulţi şi astfel, nu vom reînvia Sodoma şi Gomora şi nu vom readuce desfrâul pe Pământ. Ce mai argumente! De parcă homosexualii sunt homosexuali, pentru că îi lasă statul să se căsătorească sau ca să le facă în ciudă credincioşilor cu “desfrânarea” lor. Nu, nu are nicio treabă orientarea sexuală cu felul în care te legiferează statul. Cu toate acestea, statul trebuie să ofere drepturi egale pentru toţi cetăţenii. Şi precum zicea cineva, dacă nu-ţi place căsătoria gay, pur şi simplu, nu te căsători cu un gay!

  • Dacă legiferăm căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, vom accepta şi zoofilia?

Probabil cel mai aberant argument. Decât să-l oferi şi să dai dovadă de o ignoranţă completă, mai bine îţi vezi de treaba ta. Păi homosexualii, la fel ca şi heterosexualii, sunt adulţi care dezvoltă relaţii de orice natură (prietenie, familială, sexuală etc), în mod consensual. Fiecare dintre parteneri îşi dă consimţământul pentru a fi în relaţia respectivă. Cum poţi spune acelaşi lucru despre un animal ce nu este înzestrat cu raţiune? Se numeşte constrângere şi este valabilă şi în cazul pedofiliei (pentru că şi această problemă a fost ridicată de un număr mai mare de persoane). Şi atunci când, într-un final, li s-a acordat femeilor drept de vot, putea să se ridice această aşa-zisă problemă... drept de vot pentru animale. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Aşadar, dacă s-ar permite căsătoria între persoanele de acelaşi sex, nu va urma automat şi căsătoriile cu animale.

  • Homosexualitatea este împotriva naturii.

Comportamentul homosexual a fost observat la nu mai puţin de 1500 de specii de animale, de la primate până la insecte şi crustacee. La 500 dintre ele, aspectul acesta a fost studiat în amănunt. Şi cum mai există numeroase specii de animale încă nestudiate complet, probabil că lista se va mai umple.

Homosexualitatea se datorează unei serii de factori genetici, psihologici, sociali şi culturali şi nu reprezintă o alegere. Aşa că împotriva cărei naturi este homosexualitea, vă rog să îmi spuneţi?

  • Dumnezeu ne-a lăsat să ne iubim femeie şi bărbat, ca să facem copii.

Sigur, partea cu Dumnezeu o lăsăm afară (ca să nu intrăm în alte polemici) şi ne rezumăm strict la funcţia noastră de reproducere. Da, un bărbat şi o femeie pot, prin reproducere sexuală, să facă un copil. Sau nu pot. Şi apelează la ajutorul specialiştilor în acest sens. Sau înfiază un copil sau îl iau în asistenţă maternală. Există mai multe modalităţi prin care un cuplu poate avea copii. Cum există mai multe tipuri de cupluri şi mai multe tipuri de familie. Trăim într-o societate diversă, suntem cu toţii diferiţi, dar asta nu înseamnă nicio clipă că suntem anormali. Nu există anormalitate în toleranţă şi iubirea sinceră şi sănătoasă.

Şi ce dacă un cuplu de homosexuali nu pot produce fizic un copil? Nu trebuie să le recunoaştem drepturile? Asta înseamnă că dacă un bărbat heterosexual sau o femeie heterosexuală au probeleme reproductive, sunt infertili (deci nu se pot reproduce), le iei dreptul de a se căsători? Familia trebuie să se bazeze pe liberul consimţământ al partenerilor, pe dragostea şi ajutorul reciproc pe care şi-l oferă şi în niciun caz pe capacitatea lor de a face sau nu copii. Sau pe dorinţa lor de a face copii.

  • Homosexualitatea este o boală.

În anul 1973, Asociaţia Americană de Psihiatrie (APA) a declarat scoaterea homosexualităţii din lista dereglărilor şi tulburărilor psihice. Nereprezentand o boală, homosexualitatea nu poate fi tratată şi încercarea de a schimba orientarea sexuală a unei persoane gay reprezintă un demers care încalcă legile etice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (1993) a declarat homosexualitea că o modalitate firească de exprimare a sentimentelor umane. Homosexualitatea nu este o boală!

Vă invit şi pe voi să enunţaţi alte astfel de pseudoargumente cu care v-aţi întâlnit de-a lungul timpului şi să le demontăm împreună.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite