Psiholog, despre femeile bătute de soţ: Există un ciclu al violenţei domestice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile din România, victime ale violenţei domestice FOTO Adevărul
Femeile din România, victime ale violenţei domestice FOTO Adevărul

În opinia specialiştilor români, cifrele conţinute de cel mai recent raport european privind violenţa domestică sunt departe de a fi reale, situaţia fiind cu mult mai îngrijorătoare decât cea prezentată în documentul dat publicităţii de organizaţia europeană.

„În societatea tradiţională românească, rolul femeii este mult inferior celui al bărbatului. Din această cauză, femeile nu recunosc ca un act de violenţă anumite gesturi ale bărbatului, ci le consideră acceptabile. Cu alte cuvinte, chiar dacă i s-a vorbit urât sau dacă a fost agresată, în foarte multe situaţii femeia nu consideră că a fost supusă unui abuz”, a explicat sociologul Mircea Kivu.

Potrivit acestuia, femeile abuzate ar avea nevoie de consiliere, dar prea puţine sunt cele care acceptă ajutorul specialiştilor.
 
„În general, femeile abuzate de parteneri sunt predispuse la boli somatice, unele ajung să consume cantităţi considerabile de alcool şi prea puţine chiar ne cer sprijinul pentru a depăşi aceste probleme. Altele, habar nu au că pot fi protejate. Vorbim, deci, şi de lipsă de educaţie în acest sens. Societatea noastră permite abuzurile, încă mai există”, spune şi psihologul Daniela Gheorghe.

Aceasta atrage atenţia că în ultima perioadă au fost tot mai multe situaţii în care abuzurile din familie s-au transformat în crime.

„Ceea ce puţine femei ştiu este că există un ciclu al violenţei domestice, în care ea este agresată, apoi urmează o perioadă în care agresorul se simte vinovat şi o copleşeşte cu cadouri, femeia îl iartă şi merge mai departe, apoi o iau de la capăt. Cert este că ciclul abuzului va reveni. În aceste situaţii rămân, de obicei, femeile care au dependenţe emoţionale”, a completat Gheorghe, adăugând că o altă problemă frecventă la noi în ţară o reprezintă abuzurile în rândul tinerelor până în 16 ani.

Sociolog: autonomia femeii ţine de situaţia ei financiară

În ciuda faptului că cifrele ne plasează la jumătatea clasamentului european în ceea ce priveşte violenţa fizică în rândul femeilor, sociologul Alfred Bulai susţine că femeia în societatea românească este pusă pe o poziţie aproape similară cu bărbatul.

„Autonomia unei femei ţine de independenţa ei financiară. La noi, o mare parte din femei lucrează. Prin urmare, suntem mai moderni decât alte state europene din acest punct de vedere. România n-a fost niciodată retardată la capitolul emanciparea femeii, asta e clar”, a conchis specialistul.

Violenţa împotriva sexului frumos e răspândită

Aproape 80% din femeile din România cred că violenţa împotriva sexului frumos este răspândită şi foarte răspândită, dar foarte puţine apelează la Poliţie şi doar atunci când sunt bătute crunt. Aşa arată cel mai recent şi mai complet raport al Agenţiei pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), realizat în urma unor interviuri cu 42.000 de femei. Potrivit datelor oficiale, fenomenul violenţei fizice asupra femeilor ia amploare şi în alte state membre ale Uniunii Europene.

Concret, 24% din româncele care au participat la studiu au declarat că au fost supuse violenţei de către partenerul de viaţă, în timp ce 14% au declarat că au fost supuse unor violenţe din partea altor persoane decât partenerul. Cifrele date publicităţii arată că violenţa psihologică afectează şi ea între 30% şi 39% din femeile de la noi din ţară. Chiar dacă raportul nu conturează un profil al femeilor care devin victimele violenţei fizice şi sexuale, specialiştii români spun că aceasta are, în general, peste 30 de ani, studii medii şi a avut probleme de comportament în copilărie.

Bărbatul este agresorul în 97% din cazuri

În ceea ce-l priveşte pe agresor, acesta este în 97% din situaţii un bărbat, mai arată raportul FRA.

„De obicei, agresorul este o persoană slabă. Dacă femeia ar avea o susţinere şi dacă autorităţile ar putea să îi ofere o protecţie reală, poate că aceste cazuri ar fi mai puţine. În momentul de faţă, însă, femeile nu au acces la informaţie şi, de cele mai multe ori, nu ştiu la cine să apeleze când se confruntă cu un asemenea abuz”, susţine psihologul Daniela Gheorghe, în opinia căreia multe probleme pot pleca din copilărie.

Un semnal de alarmă e faptul că 24% din respondentele din România au fost supuse la violenţă fizică sau sexuală de către un adult înainte ca acestea să împlinească vârsta de 15 ani. Totodată, raportul mai arată că 6% din femeile de la noi din ţară au suferit violenţe sexuale din partea partenerului sau a unor alte persoane.

55% din europence susţin că au fost hărţuite sexual

În schimb, la nivel european, 55% din femei susţin că au trăit o formă de hărţuire sexuală.

„Cifrele din această anchetă pur şi simplu nu pot şi nu trebuie ignorate. Ancheta FRA arată că violenţa fizică, sexuală şi psihologică împotriva femeilor reprezintă o încălcare a drepturilor omului răspândită pe scară largă în toate statele membre ale UE. Proporţiile uriaşe ale acestei probleme demonstrează că violenţa împotriva femeilor nu afectează numai câteva femei, ci are impact asupra întregii societăţi, zi de zi”, a declarat Morten Kjaerum, directorul FRA.

Documentul face, pentru prima oară, o comparaţie din punct de vedere al agresiunilor la care sunt supuse femeile, în cadrul Uniunii Europene. Totuşi, specialiştii din România atrag atenţia că trebuie să se ţină cont şi de diferenţele culturale dintre ţări.

Pe aceeaşi temă:

INFOGRAFIE O femeie e bătută la fiecare 30 de secunde. Ce cred românii despre misoginie

Potrivit unei cercetări efectuate de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“, 30,9% din respondenţi tratează cu îngăduinţă fenomenul violenţei domestice.

Adevărul despre România: „Te omor ca Cioacă pe Elodia”, ameninţarea preferată cu care românii îşi terorizau consoartele

Potrivit  sondajului „Barometrul de opinie publică - Adevărul despre România“, realizat de INSCOP Research la comanda ziarului  „Adevărul“, peste 30% dintre subiecţi consideră că violenţa domestică este apanajul sărăciei. Cercetarea a arătat că peste 80% dintre români au auzit de cazul Alexandrei Stan, în timp ce peste 70% dintre respondenţi consideră că  interpreta a procedat corect atunci când a denunţat public agresiunea la care a fost supusă.

Darie Cristea, sociolog: Comentarii la ultimele cifre INSCOP

Rămânem prizonierii unui alt clişeu fatalist, „avem legi, dar nu se aplică”. Iar clişeul, nu legile, se aplică în cam toate domeniile vieţii sociale din România.

Alina Gorghiu, deputat PNL: violenţa împotriva femeilor - o epidemie ce naşte involuţie!

„Pentru că am mai scris pe acest blog şi cu altă ocazie despre violenţă, iar respectivul articol s-a bucurat de o popularitate neaşteptată, m-am gândit că mai sunt încă foarte multe de spus despre această temă. Articolul acesta porneşte de la raportul anual pentru ONU, bazat şi pe vizite în ţări precum Palestina, Cuba, Israel, Turkmenistan.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite