Punctul slab al Mareşalului: Mihai Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu vreo două săptămâni în urmă a fost dată publicităţii Stenograma unei discuţii angajate în Comitetul Politic Executiv, la finele lui 1975, între Nicolae Ceauşescu şi câţiva colaboratori în chestiunea condamnării ilegale a unui cetăţean: Camil Demetrescu.

Mai precis, Camil Demetrescu, fost subdirector al Direcţiei Cifrului din Ministerul Afacerilor Străine în anii Campaniei din Est, condamnat în 1947 în Procesul fruntaşilor PNŢ la 15 ani închisoare şi eliberat în 1962, e judecat pe 15 noiembrie 1975 şi condamnat la şase ani închisoare corecţională, pentru că îndrăznise să facă adnotări critice pe un exemplar al romanului lui Haralamb Zincă, Ora H (1973) dedicat lui 23 august 1944.

Nicolae Ceauşescu se arată indignat faţă de condamnarea lui Camil Dmetrescu. Adăugînd, în chip surprinzător ironic:

 „Mai cu seamă că acesta a făcut adnotări pe un roman foarte prost".

Ca urmare a acestei intervenţii în februarie 1976, Camil Demetrescu e graţiat prin Recursul în anulare al Procesului General al RPR.

Ştirea, deşi senzaţională - un Nicolae Ceauşescu denunţând abuzurile Securităţii din regimul său!, a trecut neobservată. Dacă s-ar fi dat o minimă atenţie Documentului, descoperit în Arhivele Naţionale ale României, s-ar fi reamintit că subiectul scandalului, Camil Demetrescu, e autorul unor memorii de o inestimabilă valoare despre regimul Mareşalului Antonescu. Publicate la Editura enciclopedică, în 2001, sub titlul Note. Relatări, memoriile lui Camil Demetrescu mi-au fost de mare folos în ultimul an, când am reluat lucrul la volumul Varianta Mareşalului Antonescu.

Stârnit de dezvăluire, am căutat în folderul de Eseuri şi am găsit aceste însemnări despre cartea lui Camil Demetrescu.

Citite, de fapt, recitite (semnele cu pixul de pe margini de foi spun limpede că am mai parcurs cartea), Memoriile lui Camil Demetrescu, fost angajat la Direcţia Cabinetului şi Cifrului din MAS antonescian, îmi confirmă o impresie lăsată de o altă carte: Stenogramele interogatorilor luate lotului Antonescian. Dintre toţi cei anchetaţi, Mihai Antonescu surprinde prin nevoia de a se jelui anchetatorilor că nu îi e recunoscută politica sa de negociere cu Aliaţii.

Până şi un om simplu ar fi intuit, mai ales după experienţa de la Moscova, că ancheta din subsolul Ministerului de Externe nu urmărea stabilirea corectă a vinovaţilor. Procesul Marii trădări naţionale, cum i-a zis maşinăria de propagandă comunistă, era unul cu final ştiut dinainte:

Condamnarea la moarte a principalilor acuzaţi.

În aceste condiţii, cei interogaţi ar fi trebuit să se preocupe doar de imaginea lor în posteritate. E ceea ce face, de altfel, Mareşalul Antonescu. Desigur, Mihai Antonescu nu încearcă să-şi salveze pielea dând vina pe Mareşal sau înălţând ode măreţei URSS, cum procedează Eugen Cristescu. Jeluirea faţă de anchetatori ni-l înfăţişează însă într-o ipostază mai rea decât cea de laş: cea de penibil.

Memoriile lui Camil Demetrescu se ocupă, în principal, de viaţa şi activitatea Ministerului Afacerilor Străine din perioada regimului Antonescu. Ştim deja - şi amintirile lui Camil Demetrescu o confir-mă - că Departamentul lui Mihai Antonescu era cuibul „băieţilor deştepţi" de la Externe, care jucau dublu, cifrând şi descifrând mesaje şi de-ale adversarilor lui Antonescu. Aceşti „băieţi deştepţi", puşi de Pamfil Şeicaru sub sintagma Putregaiul de la Externe, se defineau printr-o nepăsare veselă faţă de interesul naţional. Ajunşi în diplomaţie ca băieţi de bani gata, ei nu deosebesc între Campania din Est şi o cină îmbelşugată, stropită cu şampanie. A te destăinui acestor şmecheraşi fără nimic sfânt, dar care vor plăti până la urmă lejeritatea lor cu sfârşitul în puşcăriile comuniste, înseamnă a nu avea un minim simţ al situaţiei.

Bietul Mihai Antonescu, şeful lor, li se mărturiseşte până în adâncuri, le destăinuie manevrele sale pentru o înţelegere cu Aliaţii, se zbate să-i convingă de cât e el de patriot. Nu e vorba că ascultătorii - Constantin Vişoianu, Buzeşti, Camil Demetrescu - sunt nişte trădători sadea. E vorba că ei, băieţi veseli (îşi zic La Conspiratorii veseli), luând viaţa în neserios, fără o minimă intuiţie a tăvălugului rusesc în drum spre România, surzi la bătăile sinistre ale orologiului de destin, se prăpădesc de râs, pe ascuns, la sincerităţile lui Mihai Antonescu.

Dacă ar fi fost şi altceva decât un personaj rocambolesc, Mihai Antonescu ar fi fost nu numai reticent faţă de băieţii veseli, dar şi suspicios faţă de aceştia. Şi-ar fi descoperit complotul cu un ceas mai devreme.

Altfel spus, cu un ceas înainte ca Ion Antonescu să fie închis ca ultimul servitor în seiful de timbre de bărbatul politic în pantaloni scurţi, Mihai I.

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite