Radu Magdin: „Unii politicieni au dezvoltat un limbaj ipocrit faţă de Bruxelles: «tot ce e bun e de la mine, tot ce e rău e pentru că UE ne impune asta»“

Radu Magdin, analist, consultant, lider emergent NATO

Pe Radu l-am cunoscut în Bruxelles 2008, ambii fiind membrii ai unui think tank format din experţi români şi care încuraja eforturile de integrare ale României în UE.

Tip jovial şi comunicativ, am păstrat de-a lungul timpului o relaţie de prietenie, fiind în permanenţă în contact cu el on-line sau prin scurte întâlniri în Bucureşti. Radu a fost tot timpul bine ancorat în realitate, fiind unul dintre puţinii oameni pe care îi cunosc care înţeleg cu desăvârşire semnificaţia cuvintelor lobby & networking şi asta poate şi din cauza faptului că a activat 5 ani la Bruxelles, fie în instituţii, fie în privat. Între timp s-a întors acasă, a fost implicat în consultanţă politică, a ajuns lider emergent NATO iar de ceva timp este consilier onorific al primului-ministru pe probleme de politică externă. Apare destul de des pe la televizor, fiind unul dintre analişti, însă cum eu nu mă prea uit la televizor am zis să îl întreb ce mai face şi care mai sunt preocupările lui. A ieşit interviul acesta:

Salut Radu. Cum eşti? Ce te frământă chiar acum? Spre ce îţi canalizezi energiile?

Bine spre foarte bine. Pregătesc, alături de alţi câţiva buni prieteni şi profesionişti, noi proiecte transnaţionale, surpriză. E bine să fii mereu în mişcare, atât pentru propria minte cât şi pentru binecunoscutul sfat de business: “€œkeep them guessing”. În rest, dincolo de pregătiri de viitor, trăiesc în prezent, şi comunicarea politică îmi ocupă cea mai mare parte din energie. Mă interesează să ajut, pe cât pot, la profesionalizarea dezbaterii şi comunicării politice în România. Românii sunt gata pentru nivelul următor, pentru o dezbatere mai serioasă, pe bază de argumente, inclusiv în materie de politici publice, ni s-a luat de capete date în gură. Oamenii politici care încă nu au înţeles asta şi în continuare cred că pot creşte doar pe bază de atacuri personale şi limbaj de proastă calitate vor aparţine curând doar trecutului.

Ai înfiinţat Smartlink Communication. Ai încercat să te focusezi pe investiţii străine şi pe consultanţă politică. Sunt două chestii sinergice oarecum, ce a “€œmers” mai bine din perspectiva antreprenorului?

A mers foarte bine tot ce ţine de “€œexport”, pe baza contactelor deja existente la Bruxelles, Londra şi în alte capitale. În rest, sfatul unui bun prieten antreprenor român, cum că indiferent cât ne agităm e bine să nu uităm că mai devreme de doi ani nu vom reuşi cu adevărat, a fost perfect potrivit situaţiei, din 2014 am decolat cu adevărat. Comunicarea politică a crescut pe măsură expunerii publice crescute anul trecut: vrei nu vrei să recunoşti, televizorul contează, nu social media îţi da autoritate în mediul politic, ca analist / consultant cel puţin.

Continui cu Smartlink sau jobul de consilier îţi mănâncă tot timpul? Cum e ca şi consilier onorific al primului-ministru, mai ales pe externe? Care sunt provocările?

Eu nu mă mai ocup în companie decât de contacte externe şi de strategie politică, şi aici poziţia onorifică merge oricum pe linia priorităţilor şi contactelor pe care le aveam din ultimii ani de muncă în străinătate. Ţin mult la imaginea României şi cred că putem face foarte multe lucruri bune în lunile şi anii care vin. În ceea ce priveşte provocările, ele ţin de lebedele negre pe bandă rulantă din politică românească, precum şi de managementul energiei personale. Lebedele încet încet se răresc, Palatele se respectă între ele, la nivel de aleşi şi consilieri, începem să ne consumăm mai multă energie externă decât pe bătălia internă. În ceea ce priveşte energia personală: până în decembrie munceam cam 14 ore pe zi, din decembrie până în martie de când cu “€œonorificul” am lucrat vreo 16 în medie, şi doar din aprilie am reuşit să mă echilibrez la ceva mai decent, gen 12 ore eficiente pe zi – de la strategii la întâlniri; am eliminat din agendă tot ce era cât de mic balast, inclusiv social media pe care nu mai petrec mai mult de o oră pe zi în total, chiar dacă par prezent tot timpul. Plus, un mare secret e că nu mai mă văd decât cu cine îmi place, şi aşa nu mă încarc deloc negativ, foarte rare sunt excepţiile de la regulă.

Am fost colegi în clubul Ro-UE şi am colaborat la lansarea raportului din 2008. După 7 ani se pare că sunt aceleaşi probleme, ba mai mult se pare că cetăţenii români au devenit mai eurosceptici decât în aceea perioadă. De ce s-a înrăutăţit această situaţie? De ce nu am avut success în această integrare? Suntem totuşi încă departe de Europa şi de Bruxelles….

Cred că a fost o chestiune de management defectuos al aşteptărilor. Pe de-o parte, ne-am bucurat, la nivel de factori decizionali sau toţi cei care lucram în domeniul afacerilor europene, să vedem românii atât de entuziaşti cu privire la UE, mai ales cu privire la banii europeni şi la mobilitate. Iar bucuria asta nu a venit cu nicio notă de subsol cu privire la faptul că nu vin aşa uşor, fără proiecte serioase, ouăle de aur. În al doilea rând, cred că românii aşteaptă o clasă politică şi o administraţie la standarde europene, şi aici trebuie lucrat accelerat în anii care vin, mai ales având în vedere două momente simbolice: 100 de ani de la Marea Unire în 2018, şi Preşedinţia Română a UE în 2019. Avem nevoie de o modernizare a administraţiei româneşti, corupţia nu e singură problemă a României, investiţia în capitalul uman ar trebui să fie şi ea o prioritate a agendei publice.

Ai scris nu demult pe facebook că pregăteşti surprize. Nu îţi cer să ni le dezvălui însă suntem curioşi despre ce este vorba, dă-ne nişte indicii.

Deocamdată sunt discret, dincolo de creşterea nivelului de aşteptare, mai ales că surprizele sunt variate, nu e una mare şi atât. Ceea ce pot spune că sunt plăcute, că ţin o parte de gândirea strategică românească în următorii ani, iar altele ţin de conectarea noastră mai puternică la o serie de capitale cheie. Iar o parte din surprize sunt desigur doar chestiuni de business, pe care le pregătesc cu colegii mei, în afară Europei.

Ai fost la Bruxelles nu demult. Cum ne mişcăm acolo şi ce ar trebui să facem pentru a fi mai vizibili?

Da, merg acolo de altfel relativ des, pentru că e un oraş cheie, unde amândoi avem mulţi prieteni şi multe contacte. Cred că trebuie să înţelegem în România că nu va există nicio revoluţie românească în materie de Bruxelles, şi nici nu are de ce, există însă evoluţie. Aşa cum în fiecare mediu, unii sunt mai activi ca alţii, şi la Bruxelles, începem să avem unii români, nu bine ci foarte-foarte bine conectaţi şi influenţi, fie că vorbim de europarlamentari, de oameni din Comisia Europeană, Consiliu, Reprezentanţă sau mediul privat. Reţeaua e una personală, căci e greu să pui pe toată lumea sub o singură umbrelă, dar să nu subestimăm colegii buni networkeri, pot rezolva foarte multe lucruri în oraş. Vizibilitatea nu ar trebui să fie un scop în sine, ci ar trebui dublată de substanţă: cred că pur şi simplu fiind serioşi pe varii paliere, şi combinând personalitatea individuală cu interesul naţional, putem face multe, şi automat să fim invitaţi la masă (sau să ne facem loc la masă, după caz) în cât mai multe procese decizionale.

Cum facem să devenim la fel de puternici ca şi Polonia? Şi aici mă refer la vizibilitate la Bruxelles, politică externă, administraţie publică şi economie? De ce acolo se poate şi la noi nu?

La fel de puternici nu e uşor, căci Polonia are şi o populaţie mai mare, şi un teritoriu mai mare, o diaspora mai închegată şi o mentalitate mai “€œmandră”; plus un avantaj de câţiva ani, noi am pierdut anii 90. Fără conotaţie electorală, apropo de mesajele din noiembrie, pot spune că polonezii sunt mai mândrii că sunt polonezi decât sunt românii că sunt români, şi asta se simte la varii nivele. De asemenea, fac echipă puţin mai uşor ca noi, deşi şi acolo sunt individualităţi. Nu există o reţetă magică, aş spune doar seriozitate, muncă, un leadership mai puternic la nivel de ţară / clasă politică şi în rest timpul le rezolvă pe toate. Clasă politică naţională e criticată în fiecare stat UE, nu suntem noi excepţia, însă e important că ai noştri oameni politici să se perfecţioneze pentru a aspira la sintagma de “€œom de stat”, nu la ştampila de politician sau politruc. Dacă nu înţeleg că fără seriozitate şi rezultate nu vor avea linişte şi că o întoarcere la status quo-ul de acum câţiva ani nu mai e posibilă, nu vor înţelege înţelepciunea citatului celebru din Ghepardul: “€œtrebuie că totul să se schimbe, pentru că totul să rămână la fel”.

Cum vezi situaţia din Ucraina şi cum crezi că va evolua?

Nu o văd prea bine, căci situaţia actuală nu e o soluţie paşnică decât pe moment: în esenţa Ucraina va dori, pe bună dreptate, reîntregirea teritoriului naţional, şi Rusia nu….asta presupunând că Rusia nu vrea să avanseze şi să ocupe noi teritorii, profitând adiţional de slăbiciunea percepută a Occidentului, măcinat la rândul său de crize sau de pivoţi alternativi, cum e cel Asiatic pentru SUA.

Se poate ajunge la un conflict NATO-Rusia?

Doar dacă Rusia intră peste un stat NATO, atunci urmând a se activa articolul 5. Sub diferite forme de război hibrid ne ciocnim deja.

Dar situaţia de la Chişinău? Cunoşti bine situaţia din Moldova, cum vezi tu viitorul Moldovei?

Moldova are două mari şanse geopolitice în acest mediu regional periculos: relaţia cu România, dar şi faptul că din ce în ce mai mult în ultimii ani, actori globali şi europeni majori o văd, de pe urmă diplomaţiei Chişinăului dar şi a Bucureştiului, ca pe un stat care trebuie să fie mai degrabă apropiat Vestului decât supus Estului. La Chişinău situaţia nu e roză deloc, mai ales că e şi perioadă electorală, alegându-se primarii ţării. Încă mai sunt premise de îndreptare a situaţiei, eu nu împărtăşesc evaluările profund pesimente din ultima perioadă; cheie e însă gestionarea problemelor economice, seriozitatea clasei politice în acest proces dar şi în general ca atitudine, dar şi responsabilizarea vinovaţilor de jaful bancar de 1 miliard de euro. Oameni vor, pe bună dreptate, să se facă dreptate.

Despre Uniunea Europeană….

Ce părere ai de rezultatele europarlamentarelor şi de ce crezi că numărul MEP extremişti de dreaptă şi de stânga a crescut la 150?

Cred că activitatea trebuie evaluată individual şi că e nedreaptă o generalizare, mai ales că zonă europarlamentară e prezentată uneori doar “cancanistic”, pe baze exclusive a beneficiilor europarlamentare şi nu a muncii efectuate de către ei. Or, în fiecare familie politică, noi avem şi eurodeputati nu buni ci foarte buni şi influenţi. În ceea ce priveşte creşterea numărului europarlamentarilor extremişti în UE, e rezultatul expresiei democratice a dezamăgirii faţă de elitele politice clasice de stânga şi de dreapta. Populismul creşte căci se exprimă clar şi percutant nemulţumirile faţă de felul cum a fost gestionată criză economică şi socială din UE, fără însă a vedea şi soluţii la schimb.

Slabă comunicare între Bruxelles şi cetăţenii UE a contribuit oarecum la acest rezultat de la europarlamentare. Cum vezi îmbunătăţirea acestei comunicări şi ce s-ar putea face în acest sens?

Aşa este dar numai parţial, căci comunicarea europeană e în mare parte delocalizată şi e treaba elitelor politice locale, naţionale, să aducă Europa în viaţă zilnică, şi nu numai atunci când au nevoie de ea. Vedem acum că “€œţapul ispăşitor perfect”, Bruxellesul, a fost acum preluat de populişti împotrivă clasei politice “€œmainstream”, care dezvoltase faţă de Bruxelles un limbaj ipocrit de genul “€œtot ce e bun e de la mine, tot ce e rău e pentru că UE ne impune asta”. Când timp de ani şi ani, toate victoriile sunt prezentate ca€ “naţionale” în timp ce înfrângerile sunt “europene”, rezultatul nu trebuie să ne mire. Soluţiile ţin de sinceritate faţă de proiectul european şi limitele sale precum şi de o reformă a Uniunii Europene, bazată pe planuri serioase şi clare de viitor şi nu pe broşuri cu realizările trecutului.

Cum vezi nivelul de dezvoltare al Uniunii? Unii vorbesc de Nord vs Sud, de technologie şi inovaţie vs servicii şi turism. Crezi că se poate dezvoltă Europa în acest fel?

Cred că aşa cum în SUA, New Yorkul e diferent de Louisiana, şi Texasul de California, şi statele UE, indiferent de aspiraţiile de armonizare ca să nu zicem “€œnivelare”- pentru viitoarele “State Unite ale Europei”, nu pot fi egal dezvoltate. La popoare şi zone diferite, avem modele diferite, sub o umbrelă generică de unitate. Integrarea o facem, dacă vrem o uniformizare mai mare, săseşte, pas cu pas, căci altfel apare pe bună dreptate contrareacţia identitară, naţională sau regională. UE e subestimată acum, fiind în criză, dar să nu uităm cifrele când vorbim de vitalitatea unui proiect, trăim în continuare în cel mai mare bloc comercial al lumii. UE e cea mai mare economie a lumii, vom depăşi criză, singură noastră mare provocare fiind cât de repede şi de bine ne pregătim pentru viitor pentru a fi un continent al inovaţiei, nu doar un viitor muzeu în aer liber care e furnizor de alimente altor pieţe.

Ce se întâmplă cu Grecia?

Cred că nici Grecia nu ştie exact asta, dar ştiu că ne străduim cu toţii în capitalele europene să găsim soluţii de mai bine şi să dăm o mână de ajutor, dincolo de jocul comunicaţional, cu demonizările pro sau contra austeritate. Grexit-ul poate face mult rău eurozonei şi Uniunii Europene, trebuie evitat pe cât posibil, dar nu va funcţiona nici un parfum de şantaj între varii capitale.

Crezi că succesul construcţiei Europene este federalizarea uniunii, adică mai multă putere de decizie la Bruxelles?

Eu sunt adeptul modelului federalist, şi cred că printr-o repartizare înţeleaptă de competenţe putem ajunge din nou la prosperitate împărtăşită şi la un viitor cu un cer senin, cu norii crizei trecuţi. Asta însă presupune o comunicare strategică pe mai mulţi ani, şi nu doar o Europă în salturi, cum am văzut până acum. Federalismul trebuie gândit din timp, pentru a nu fi demonizat, şi a fi o soluţie reală şi acceptată, pe bază de rezultate, de către cetăţeni.

Un mesaj pentru eurosceptici

Fiţi pe fază, se regrupează comunicatorii eurofili :)!

Interviu apărut pe www.gratieluimihailescu.ro