Societate

articolul anterior articolul urmator

Arafat, despre incidentul de pe şantierul din Bucureşti, în urma căruia doi muncitori au murit: Clar că e accident de muncă

5
2 Aug 2021 21:40:59
Autor: News.ro
Muncitori prinsi sub un mal de pamant în zona Bibliotecii Nationale FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Muncitori prinsi sub un mal de pamant în zona Bibliotecii Nationale FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, luni seară, că surparea malului de pământ de pe un şantier din Capitală este un accident de muncă, iar Inspecţia Muncii trebuie să stabilească în ce condiţii a avut loc acest accident. Arafat a mai arătat că malul de pământ surpat nu a fost asigurat, astfel că misiunea pompierilor care au intervent a fost una dificilă.

”Intervenţie destul de dificilă şi periculoasă pentru pompieri, pentru că s-a lucrat într-o zonă cu un perete neasigurat, care l-au asigurat ei pentru că atunci când sapi, regula este că aceşti pereţi trebuie asiguraţi. Deci, oricând poate să se surpe pământul. Trebuie asigurat cu lemn, să fie asiguraţi bine. Pompierii noştri au mecanisme de asigurare temporară şi s-au asigurat şi cu buldozerele, am văzut că au făcut cu un excavator, deci s-au asigurat, dar, totuşi, rămâne intervenţia foarte periculoasă pentru ei. Au reuşit să scoată doi în viaţă, pentru unul a trebuit să lucreze mai mult pentru că era blocat piciorul lui, celălalt am înţeles că era parţial blocat în pământ, l-au scos, dar din păcate două persoane sunt pierdute în această tragedie”, a declarat Raed Arafat, la Digi24, luni seară, referindu-se la accidentul din Bucureşti.
 
Secretarul de stat în cadrul MAI a mai precizat că a fost vorba despre un accident de muncă.
 
”Aceste accidente denotă că nu s-a asigurat zona foarte bine. Aici Inspecţia Muncii trebuie să decidă, dacă a fost asigurat sau nu, ce s-a întâmplat. Nu ne pronunţăm înainte, dar clar că e accident de muncă şi clar că o zonă în care sapi la 2-3 metri şi ai pereţi de pământ în ambele părţi, astea trebuie să fie asigurate, altfel riscul de surpare este mare şi din păcate, în fiecare an avem astfel de situaţie”, a declarat Arafat.
 
El a mai adăugat că din grabă astfel de pereţi nu se mai asigură, pentru a nu întârzia lucrarea.
 
”Din grabă, lumea nu se mai asigură, pentru că dacă asiguri pereţii, durează, mănâncă timp, după care vin pompierii, dacă vor să stea să asigure pereţii, s-ar putea să nu mai poată salva pe unii, riscă şi ei viaţa lor. În mod normal, astfel de locuri de muncă trebuie să fie bine asigurate. Nu ne pronunţăm, nu ştiu exact cum a fost situaţia acolo, cum s-a  produc exact accidentul, dar cu siguranţă, Inspecţia de Stat în Muncă o să stabilească dacă au fost respectate regulile de siguranţă la faţa locului sau nu”, a declarat Raed Arafat.
 
Un grav accident s-a produs luni, în Capitală, pe un şantier de lângă Biblioteca Naţională, cinci muncitori fiind prinşi sub un mal de pământ. Trei au fost îngropaţi până la talie, reuşindu-se scoaterea lor, iar doi au fost complet acoperiţi cu pământ. Cei doi au fost căutaţi mai multe ore, ultimul fiind găsit după mai bine de patru ore.

Citeşte şi: UPDATE Operaţiune dramatică de salvare în Bucureşti. Muncitori prinşi sub un mal de pământ în zona Bibliotecii Naţionale VIDEO

Negoiţă, despre muncitorii prinşi sub un mal de pământ: Ne îndreptăm gândurile către ei, să treacă cu bine peste această cumpănă

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

iwillneverlookback2017 iwillneverlookback2017
2.08.2021, 21:47:52

OMG, Arafat se ocupa cu altceva decat cu vaccinarea si cu amenintat populatia?

-10 (16 voturi)
defu gabi
2.08.2021, 22:15:26

El e visul neimplinit al ceausismului... Omul multilateral-dezvoltat... Le "stie" pe toate... :)))))))))))))

-12 (14 voturi)
Elrad Altmann
3.08.2021, 00:41:26

negoita are unda verde din partea mea sa faca parc in zona adiacenta.

-18 (20 voturi)
Regina Transvaal
3.08.2021, 07:03:01

Da,exact defu,a studiat in Ro ceausista...sa nu uitam,ca musafir al impuscatului.

-17 (19 voturi)
Iobag Nerfos
2.08.2021, 22:47:26

Hai nu zau, veterinarul asta a ajuns sa se priceapa si la securitatea muncii? Si atunci de ce cei din securitatea muncii sau de aiurea nu-si pot da cu parerea despre covid si vaccin?

-11 (17 voturi)
Modifică Setările