Rafila, despăgubiri pentru efecte adverse la medicamentele anti-COVID: „Pfizer a venit cu un model de contract american, neadaptat legislaţiei europene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit despre faptul că Pfizer a cerut crearea unui fond de despăgubiri pentru persoanele care au reacţii adverse la medicamentele anti-COVID, precizând că această companie a venit cu un model de contract american, care nu era adaptat legislaţiei europene.

Întrebat dacă România posibilitatea să creeze un astfel de fond de despăgubiri, ministrul a declarat că România aşteaptă contractul pe care îl va încheia Uniunea Europeană cu Pfizer în această privinţă.

   

„Pfizer a venit cu un contract cu model american pe care noi nu am putut să-l acceptăm pentru că el nu era în niciun fel adaptat legislaţiei româneşti şi legislaţiei europene care includea şi această prevedere. E o prevedere standard pentru contractele americane, deci era clar că nu putem să acceptăm un astfel de contract. Aşteptăm în momentul de faţă să vedem contractual din partea UE pentru că în aceste zile se finalizează. Era vorba de un contract bilateral. Şi pentru că nu aveam cum să încălcăm legislaţia şi să încheiem cu ei un contract, aşteptăm contractul pe care îl va încheia UE cu Pfizer şi acum avem mai multe elemente pentru că ieri Agenţia Europeană a Medicamentului a acordat autorizaţie acestui medicament şi atunci putem avea mai multe informaţii pe care să le punem dispoziţia publicului, cum am făcut de fiecare data. Vrem să fim transparenţi, punem toate informaţiile la dispoziţie, inclusive potenţialele limitări ale utilizării acestui medicament sau reacţii adverse încât toată lumea să facă în cunoştinţă de cauză tratamentul cu medicaţia antivirală”, a declarat Rafila.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite