„Vorbim de focare la personalul medical. Am avut o astfel de situaţie în Bucureşti şi încercăm să găsim soluţii, chiar temporare, pentru continuarea activităţii şi ca pacienţii să aibă acces la servicii de sănătate. Spre deosebire de valurile anterioare, aici avem 2 diferenţe.
E adevărat că proporţia de cazuri grave, care necesită spitalizare sau ATI, e mai mică, dar apar probleme legate de transmisibilitate, care afectează personalul medic sau pacienţii internaţi cu alte boli şi care se infectează în spital”, a spus Rafila la Digi24.
„Nu sunt probleme legate de forme grave ale bolii, dar dacă apar câteva cazuri, trebuie să-ţi continui activitatea şi înseamnă relocarea de personal de pe alte secţii. E o perioadă mai dificilă, care trebuie manageriată de cei care conduc aceste unităţi, cu asistenţă de la DSP şi Ministerul Sănătăţii. Ne pregătim şi pentru acest scenariu. Lucrurile sunt foarte diverse. Facem tot ce putem în această perioadă, încât să ţinem lucrurile sub control”, a mai spus ministrul.
Opinia ministrului este că vârful acestui val se va observa în perioada 10 - 15 februarie, iar după numărul cazurilor va scădea.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Să vedeți că Rafila pune botul la recomandarea aberantă a OMS ca statele să renunțe la Certificatul Covid. https://www.gandul.ro/stiri/oms-recomanda-renuntarea-la-certificatul-verde-covid-pentru-calatorii-19741192 Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă „ridicarea sau relaxarea interdicţiilor legate de călătorii, pentru că acestea nu oferă o valoare adăugată şi contribuie în continuare la stresul social şi economic trăit de state”. E clar, și OMS e pesedistă.
Ma expertule, CDC a publicat, in sfirsit, oficial, ca imuniatea naturala post-covid e de 6 ori mai puternica decit cea post-vaccin. Cu Omicronul asta, f. infecios, dar slab, toti vom contacta covid si vom dobindi imunitate naturala! Incetati cu vaicarerile! Ati distrus vietile celor din jur cu hipocondria vostra timp de 2 ani! Urmeaza controalele si rapoartele, mascaricilor! Acu sper ca aceste dezimformari, ca cele a lui Tepes, sa fie cenzurate, asa cum era cenzurat peste tot orice comentariu privind vaccinurile!
Ion_Capsuna HĂ HĂ HĂ Amice, tu știi ce înseamnă mișto? Ghici de ce și eu sunt abonat la minusurile redacției.
Care restrictii?
Ultimele zvircoliri...! Vor urma controlele si parnaia! Arahatul, Ghita-Gheorgita, Citu...toti vor trebui sa raspunda pt. pirderile economice si pt. alocarea a 1% din PIB pt. echivalentul a 7 doze de vaccin de roman, in conditiile in care bugetul e si asa saracit!