Societate

articolul anterior articolul urmator

Raluca Turcan: Softul pentru evaluarea celor 5 milioane de dosare de pensii poate fi folosit de mâine, în toată ţara

5
25 Feb 2021 21:35:20
Autor: News.ro
FOTO gov.ro
FOTO gov.ro

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că noul soft care va colecta datele din toate cele aproape 5.000.000 de dosare din sistemul public de pensii va fi folosit, începând de joi, în procesul de evaluare a dosarelor din toată ţara, după ce, în etapa de testare, au fost deja evaluate 820 de dosare.

"Noul soft care va colecta datele din toate cele aproape 5.000.000 de dosare din sistemul public de pensii va fi folosit, începând de mâine, în procesul de evaluare a dosarelor din toată ţara", a anunţat Raluca Turcan, joi seară, într-o postare pe Facebook.
 
Ea a arătat că a participat, împreună cu reprezentanţi ai Casei Naţionale de Pensii şi ai celor teritoriale, la o demonstraţie a modului în care funcţionează noul soft şi care sunt paşii pe care îi presupune operaţiunea de evaluare a unui dosar.
 
"De altfel, în etapa de testare a softului au fost deja evaluate 820 de dosare şi ne-am propus ca, în termen de un an, cu efortul susţinut al colegilor din casele de pensii din ţară, să ducem la bun sfârşit întregul proces de evaluare", a scris Turcan.
 
Ea a adăugat că au fost găsite soluţii pentru suplimentarea personalului necesar procesului de evaluare, pentru ca procedura să nu afecteze activitatea curentă a caselor şi nici efortul de recuperare a restanţelor în recalcularea dosarelor.
 
"I-am îndemnat pe toţi colegii din casele teritoriale de pensii să fie riguroşi în munca pe care o vor depune, pentru că de acurateţea datelor introduse va depinde pensia pe care o vor primi, lună de lună, milioane de beneficiari, după recalculare. De altfel, softul include o matrice de colectare detaliată a datelor din aceste dosare tocmai pentru a permite, ulterior, recalcularea pensiilor în funcţie de formula pe care o va stabili noua lege, după dezbaterea ei în Parlament. În paralel cu identificarea soluţiei tehnice pentru colectarea datelor - softul prezentat astăzi, avansăm cu proiectul legislativ de reformă a sistemului public de pensii, aflat acum în lucru la Ministerul Muncii", a mai arătat Raluca Turcan.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

nea Ilie de la sculărie
25.02.2021, 23:56:28

Oho, doamna tzurcan.. saru' mana! ce v-ati ajuns, de la statura de lingau in fata lu' tanti nuti (stiti faza cu kill bill, nu?) acum sunteti ministresa peste saracie ce blestem pe oamenii aia mai napastuiti in tara asta sa stea la mana dvs, sa ajunga de la doamna izoleta la doamna tzurcan

nea Ilie de la sculărie
25.02.2021, 23:59:13

pentru cine a uitat momentul de lingau las mai jos un link de pe youtube imi cer iertare ca filmarea e de pe antena3, n-am gasit mizeria in alta parte.. cumva are sens https://youtu.be/o8xO3TJXyHo?t=61

bovis.
26.02.2021, 00:20:27

NEA ILIE IA-TI ADIO DE LA PENSIE, TANTI ARE STUDII LA MOSCOVA SI AIA STIU CUM SE DISCUTA CU BURGHEZII.

-1 (1 vot)
LazyBear
26.02.2021, 00:26:04

Degeaba lucrezi sau te faci că lucrezi, doamna ministresă, atât timp cât partidul domniei tale a decis să nu-l susțină pe Nicușor Dan în încercarea lui de a pune ordine în haosul imobiliar din București. Din așa ceva se înțelege doar că mafia v-a cumpărat iar acum sunteți la ordinele lor.

-2 (2 voturi)
Coco Cocos
26.02.2021, 07:02:57

toate se apucă de "recalculat" pensiile....numai că niciuna nu le termină....sperăm ca măcar un pensionar să fie satisfăcut de dânsa, sa vedem cum e...

Modifică Setările