EUROSTAT Peste 40% din români, expuşi riscului de sărăcie. Care sunt cele mai afectate regiuni din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 40% din români sunt supuşi riscului de excluziune socială FOTO Shutterstock
Peste 40% din români sunt supuşi riscului de excluziune socială FOTO Shutterstock

România şi Bulgaria sunt două din ţările europene în care se înregistrează cel mai ridicat procent de persoane supuse riscului de sărăcie, dar şi excluziunii sociale. Aşa arată un raport recent al Oficiului European de Statistică (Eurostat).

Potrivit raportului, nivelurile cele mai reduse ale sărăciei se înregistrau în Cehia (14,6%), Olanda (15,9%), Finlanda (16%) şi Suedia (16,4%).

Concret, în document se arată că la nivelul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, peste 120 de milioane de persoane eurau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, adică un procent de 24,5%. În schimb, acest risc se regăsea la 24,8% din populaţie la nivelul anului 2012, potrivit raportului.

Copiii, cei mai expuşi riscului sărăciei şi excluziunii sociale

Prin urmare, unul dintre obiectivele Strategiei Europa 2020 este scoaterea din categoria celor expuşi sărăciei şi excluziunii sociale în UE a cel puţin 20 de milioane de persoane până în 2020. „Progresele către atingerea acestui obiectiv sunt măsurate în funcţie de trei indicatori — persoane aflate în risc de sărăcie, persoane ce se confruntă cu privaţiuni materiale grave şi persoane ce trăiesc în familii cu o intensitate a muncii foarte scăzută (în care adulţii au utilizat mai puţin de 20% din potenţialul lor de muncă în cursul anului anterior)”, subliniază raportul.

În majoritatea statelor membre, copiii sunt mai afectaţi de cel puţin una dintre cele trei forme de sărăcie sau excluziune socială faţă de celelalte grupuri.

Spre exemplu, în 2011, 27% dintre cei cu vârste sub 18 ani erau expuşi riscului sărăciei sau excluziunii sociale în UE27, comparativ cu 24% dintre adulţi (cu vârste între 18 şi 64 de ani) şi 21 la sută dintre bătrâni (cu vârste de peste 65 de ani).

Cele mai expuse regiuni din România

Potrivit specialiştilor, România are cea mai mare cotă din Uniunea Europeană care trăieşte în mediul rural. Mai exact, date recente ale Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că 45% din populaţia ţării trăieşte la sat, unde riscul de sărăcie este de patru ori mai mare decât în mediul urban.

Legat de regiunile cele mai expuse sărăciei şi excluziunii sociale, acestea sunt Nord-Est, Sud-Vest-ul Olteniei, Sud-Est şi Muntenia Sud, în timp ce regiunea de Vest precum şi regiunea Bucureşti Ilfov sunt cele mai puţin afectate de aceşti doi indicatori.

Raport Eurostat 2014 privind sărăcia şi excluziunea socială

Pe aceeaşi temă:

Copiii din România sunt printre cei mai expuşi sărăciei şi excluziunii sociale în cadrul Uniunii Europene

Biroul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat) a transmis date potrivit cărora, în 2011, cea mai ridicată rată a celor cu vârste sub 18 ani care sunt expuşi riscului sărăciei şi excluziunii sociale a fost înregistrată în Bulgaria (52%).

Oficialii europeni cer României să aloce mai mulţi bani combaterii sărăciei şi excluziunii sociale în perioada 2014-2020

Comisia Europeană va susţine în viitoarea perioadă de programare 2014-2020 incluziunea socială şi combaterea sărăciei şi, ca atare, se aşteaptă ca România să propună în următoarele zile un acord de parteneriat revizuit şi să se orienteze spre persoanele cel mai grav afectate de sărăcie şi excluziune socială, a declarat, miercuri, reprezentantul CE Philippe Hatt.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite