RAPORT Consumul de canabis din România, printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Care este drogul preferat de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Malta, România are cel mai scăzut nivel al prevalenţei consumului de canabis din Uniunea Europeană. Aşa arată cel mai recent raport privind consumul de droguri, dat publicităţii de autorităţile române.

Potrivit Raportului european privind drogurile, ediţia 2018, chiar dacă în multe ţări au fost observate tendinţe ascendente în ceea ce priveşte consumul de canabis în ultimul deceniu, România continuă să se numere printre ţările europene care înregistrează un consum mic. Şi în ceea ce priveşte drogurile stimulente, la noi în ţară predomină MDMA-ul, respectiv Ecstasy. Concret, la nivel european, 13,5 milioane de adulţi cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani au încercat Ecstasy într-un moment al vieţii, notează raportul citat. 

Doar în 2017, 2,2 milioane de adulţi europeni au consumat Ecstasy, se arată în document, potrivit căruia dacă în România şi Portugalia consumul este relativ scăzut, de 0,2%, în alte state europene, consumul ajunge la 7,4%. 

Europa, producător major de droguri sintetice

Documentul evidenţiază că Europa este un producător major pentru droguri sintetice cum este MDMA-ul, exportând produse şi expertiză către alte părţi ale lumii. În cazul canabisului, producţia europeană a înlocuit într-o oarecare măsură importurile, arată raportul citat. Cocaina şi heroina sunt în continuare aduse cu preponderenţă din America Latină respectiv din Asia. Consumul rămâne unul stabil în ceea ce priveşte heroina. 

O evoluţie nouă constă în faptul că în mai multe ţări europene au fost depistate şi desfiinţate laboratoare care transformau morfina în heroină. „Această evoluţie ilustrează natura coordonată la nivel mondial a reţelelor moderne de producere a drogurilor”, se arată în documentul citat. 

Vânzarea drogurilor pe Internet câştigă teren

O problemă, arată specialiştii, e faptul că drogurile se vând pe internet, astfel că monitorizarea devine una foarte dificilă. Se estimează că furnizorii din Uniunea Europeană au realizat jumătate din vânzările de droguri realizate pe reţelele darknet în perioada 2011 - 2015. Şi, cu toate că vânzările pe internet sunt încă la un nivel scăzut, ele par să fie într-o creştere faţă de anii precedenţi. 

Îngrijorătoare, în opinia experţilor, este apariţia unor noi substanţe din categoria benzodiazepinelor noi, mai ales că se cunosc foarte puţine lucruri despre toxicologia lor şi despre riscurile pe care le prezintă atunci când sunt consumate în combinaţie cu alcool sau droguri ilegale. 

Cea mai pură cocaină a ajuns în Europa

Piaţa europeană a drogurilor este marcată şi de creşterea producţiei de cocaină în America Latină. Preţurile cocainei au rămas stabile, dar puritatea drogului este la cel mai înalt nivel înregistrat în Europa de peste un deceniu. Spre deosebire de anii precedenţi, când cea mai multă cocaină intra în Europa prin Spania, terenul a fost câştigat de Belgia, care a devenit ţara cu cel mai mare volum de cocaină capturată. 

„O tendinţă îngrijorătoare, deşi încă rară, este aceea a creşterii consumului de cocaină crack, existând temeri că aceasta ar putea începe să afecteze mai multe ţări”, notează raportul. 

Inhalatoare nazale cu substanţe psihoactive 

În ceea ce priveşte noile substanţe psihoactive, acestea continuă să ameninţe sănătatea publică. „Sistemul monitorizează aproximativ 670 de substante, în fiecare an semnalându-se prezenţa a aproximativ 400 dintre acestea”, susţin specialiştii. Mai precis, în Europa este raportată aproximativ o substanţă psihoactivă nouă pe săptămână. 

„În 2017, datele au fost transmise şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar unele substanţe au fost puse sub control internaţional. În 2017 au fost investigaţi cinci derivaţi de fentanil. Aceste substanţe erau disponibile în numeroase forme inedite, inclusiv sub formă de inhalatoare nazale. Deseori au fost depistate în amestec cu alte substanţe, de exemplu cocaină sau heroină, utilizatorii neştiind că le consumă”, explică autorii raportului. 

Canabinoizii sintetici, preferaţi de persoanele fără adăpost

Noii canabinoizi sintetici au fost asociaţi cu decese şi intoxicaţii acute, consumul acestor substanţe creând mari probleme în unele închisori europene. „S-a constatat că acestea pot trece neobservate din cauza uşurinţei cu care pot fi introduse aceste substanţei în închisori şi a dificultăţilor întâmpinate în detectarea consumului”, completează raportul. 

Canabinoizii sintetici au fost comercializaţi iniţial ca şi alternativă la produsele naturale dar ele diferă în foarte multe privinţe. „În prezent se înregistrează un consum problematic de canabinoizi în rândul persoanelor marginalizate, cum ar fi persoanele fără adăpost”, potrivit raportului. Chiar dacă la nivel general consumul este unul scăzut, efectele consumului de canabinoizi sunt extrem de nocive. 

Canabisul, pe locul 1 la nivel european 

Canabisul rămâne însă pe locul 1 la nivel european ca şi preferinţe de consum ilegal, unde preponderenţa drogului rămâne mare comparativ cu nivelurile înregistrate în trecut. În unele state membre, s-au înregistrat creşteri ale consumului. Cu toate acestea, în România consumul este unul mic cu cel din alte state europene, se arată în raport. 

O altă problemă subliniată în document o reprezintă numărul mare de decese care au la bază supradoza de droguri, în majoritatea cazurilor fiind implicate opioide. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite