Raţionalismul faţă cu noile superstiţii

Unul din lucrurile care îi supără foarte tare pe sceptici şi pe raţionalişti e că această veche religie a Europei şi a lumii occidentale, căreia mulţi îi cântau prohodul încă de acum 400 de ani, are prostul obicei să renască şi să revină în forţă periodic.

Cum încing unii o horă sau un dans tribal pe mormântul vechii religii, cum apucă să bătătorească puţin pământul, ea şi hop – a scos capul prin altă parte. De multe ori, de unde te-ai aştepta cel mai puţin: foşti atei, foşti raţionalişti sau foste feministe radicale încep să vorbească despre atmosfera sectară a grupărilor din care au ieşit; şi chiar – nomina odiosa! – despre binele pe care li l-a făcut lor Hristos. Cazul fostului lider al mişcării pro-avort din SUA, Bernard Nathanson, devenit activist pro-life, sau cazul fostului universitar ateu de la Oxford, C.S. Lewis, devenit unul dintre principalii apărători şi promotori ai creştinismului în secolul XX sunt doar două dintre exemplele celebre.

Aceşti raţionalişti, însă, ar face bine să se uite atent în jur şi să înceapă să se supere şi pe alte lucruri. Această lume foarte rafinată şi foarte cinică e, în realitate, pepiniera ideală pentru ceva cu totul diferit de raţionalism. În fapt, pentru unele dintre lucrurile pe care raţionalismul ateu le detestă cel mai tare – după creştinism. Vorbesc despre noi superstiţii şi noi pseudo-religii. Dacă nu mă credeţi, faceţi în fugă un inventar: OZN-uri şi UFO-logie; karma şi reîncarnarea (sub diverse forme – la modă sunt acum cele 700 de reîncarnări şi presupusa ieşire din ciclul lor); tehnicile de meditaţie de tot felul (nu alea de la BAC); bioenergia şi şamanismul (mai ţineţi minte şamanul de la prezentarea Louis Vuitton?); panreligia şi sincretismul interreligios (cu o formă foarte amuzantă numită crislam – creştinism-islam); astrologia şi ocultismul; şi chiar diabolismul. Dacă tot vorbim despre diabolism, o grupare satanică tocmai a ridicat o statuie imensă a demonului Bafomet în faţa Capitoliului din Statul Arkansas – nu e o glumă. Cea mai modernă, mai liberă şi mai sceptică parte a lumii occidentale – vorbesc de Statele Unite ale Americii – e plină de vechii demoni, la modul cel mai propriu. Noii profeţi ai noilor religii şi superstiţii ale amalgamului New Age predică la toate colţurile Internetului, la mai toate colţurile birourilor din oţel şi sticlă din Silicon Valley şi de aiurea, şi chiar la mai toate colţurile străzii.

Raţionalismul şi scepticismul se luptă să supravieţuiască în faţa noilor superstiţii, tinere şi viguroase. Dacă scepticii vor da din picioare şi vor striga că nu e drept, nu e corect, le voi aminti că superstiţiile prosperă întotdeauna în astfel de civilizaţii sceptice – sau la apusul unor astfel de civilizaţii sceptice. Singura întrebare cu adevărat importantă este care va fi superstiţia dominantă sau credinţa sau anti-credinţa dominantă, la apusul epocii noastre. În ceea ce mă priveşte, voi prefera mereu monumentul celor Zece Porunci ale lui Moise monumentului lui Bafomet. Poruncile lui Moise sunt, poate, anoste şi greu de respectat, însă sunt dătătoare de puteri; Monumentul lui Bafomet este impunător şi îţi sugerează tot felul de „libertăţi“ interzise (imaginea copiilor care privesc la demon e foarte sugestivă), însă te sleieşte de orice putere. Ca să nu mai zic – de orice speranţă.