Societate

articolul anterior articolul urmator

Războiul cultural face victime la propriu: despre legalizarea avortului până în momentul naşterii, în New York

13
7 Feb 2019 12:36:59
Cătălin Sturza

New York-ul a sărbătorit adoptarea legalizării avortului până în momentul naşterii prin aprinderea spiralei de 124 de metri de pe World Trade Center în roz. Actul legislativ, numit „Legea pentru Sănătate Reproductivă”, reprezintă cea mai radicală legislaţie pro-avort din Statele Unite.

Guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, a numit legislaţia „o victorie istorică pentru locuitorii New York-ului şi pentru valorile noastre progresiste”.

Avortul până în luna a noua – dacă sănătatea femeii sau bunăstarea ei mentală sunt ameninţate

Noua legislaţie aduce câteva modificări foarte radicale, care au stârnit protestele opiniei publice. Pe scurt, aceste modificări includ:

1. Redefinirea persoanei umane – copilul nenăscut, chiar atunci când este perfect viabil (la nouă luni împlinite, de pildă), nu mai este o persoană umană.

2. Eliminarea în întregime a avortului din codul penal şi eliminarea oricăror restricţii sau condiţii medicale sau de orice natură pentru avort până la şase luni.

3. Introducerea prevederii că şi persoane care nu sunt cadre medicale calificate în obstetrică şi ginecologie pot să efectueze avorturi. Această prevedere ar putea să pună în pericol viaţa unor femei, în condiţiile în care multe astfel de cadre medicale şi de facilităţi nu vor fi pregătite să facă faţă complicaţiilor asociate cu un avort în al treilea trimestru de sarcină (link aici către o analiză pe această temă).

4. Legalizarea avortului până chiar în momentul naşterii – cu o condiţie vagă: „dacă sănătatea femeii sau bunăstarea ei mentală  sunt ameninţate". Or, această precizare este extrem de fluidă şi de permisivă – de exemplu, un copil poate să aibă un defect minor (o ureche lipsă), şi acesta să fie un motiv acceptabil pentru avort. Bunăstarea mentală a mamei era ameninţată – nu voia un copil cu un defect fizic minor.

5. Eliminarea oricărei protecţii legale pentru copilul din pântece – inclusiv în cazul în care un copil este ucis într-o situaţie de violenţă domestică.

Mai multe detalii despre prevederile radicale ale actului legislativ din New York în acest articol din The Federalist. „Legea celebrează iubirea de sine, nu iubirea altruistă. Nu distruge obstacolele din calea drepturilor femeii, ci chiar legăturile care ne apropie unii de alţii. Respinge valoarea intrinsecă a oricărei vieţi. Ucide. Nu iubeşte. Nu este un motiv de celebrare, ci de reexaminare a lucrurilor pe care le preţuieşte, în fapt, America” – observă aceeaşi comentatoare, în The Federalist.

În Virginia, Partidul Democrat a încercat să promoveze o lege similară, care ar fi permis avortul chiar până în momentul naşterii (link aici către o înregistrare a unor discuţii în care este prezentat, explicit, acest lucru). În urma scandalului creat, legea a fost, se pare, retrasă sau suspendată.

„Nu există nici măcar o singură boală care să necesite avortul în al treilea trimestru de sarcină.”

O parte din comunitatea medicală a condamnat ferm acest act legislativ – şi a vorbit despre pericolele pe care el îl reprezintă.

Dr. Omar L. Hamada, Md, MBA a scris pe twitter (link aici):

„Vreau să clarific un lucru, astfel încât să nu existe nici un fel de dubii.

Sunt un medic obstretician ginecolog certificat care a facilitat naşterea a peste 2.500 de copii.

Nu există nici măcar o singură boală a fătului sau a mamei care să necesite avortul în al treilea trimestru de sarcină. Nici măcar una. Naştere, da. Avort, nu.

Dr. Rosa Cisneros a scris, la rândul ei (declaraţia dr. Cistneros e citată aici):

„Am petrecut multe ore încercând să salvez viaţa unor copii de-a lungul carierei mele, şi am ţinut mulţi copii în braţe născuţi între 24 şi 40 de săptămâni (şi mult prea mulţi născuţi înainte de a fi viabili)…

Cei mai mulţi obstetricieni, asemenea mie, sunt pregătiţi să se lupte ca să salveze copii înainte de 24 de săptămâni, astfel că sunt sigur că mulţi dintre colegii mei vor trece printr-un conflict moral dacă li se va cere să ucidă un copil viabil, dar legea a avut grijă de asta permiţând ca avortul să fie făcut de „orice furnizor licenţiat de servicii medicale” – fapt care este înspăimântător, deoarece şi mai multe femei vor muri din cauza complicaţiilor provocate de avort. Sub noua lege din NY acum „orice furnizor licenţiat de servicii medicale” înseamnă asistente, moaşe… şi chiar doctori care nu au nici un fel de pregătire ginecologică – medici care nu sunt pregătiţi să asiste la naştere sau să opereze pe uter sau să facă faţă complicaţiilor care pot apărea în timpul unor astfel de operaţii pot acum să efectueze, în mod legal, avorturi. Este ca şi cum ai lăsa pe oricine ştie să meargă pe bicicletă sau să conducă un scuter sau o maşină să piloteze un avion Boeing 747!!!”

Legea apare, în plus, într-un context extrem de controversat. Recent, corporaţia Planned Parenthood a fost acuzată că a vândut unor facilităţi medicale organe şi părţi ale unor copii avortaţi (mai multe informaţii despre scandal aici). Noua lege ar putea încuraja şi extinde piaţa pentru această formă macabră de comerţ.

De la „siguranţa femeilor” la „celebrarea avortului”

Să sărbătoreşti un astfel de act legislativ cu chiote şi lumini aprinse este, pentru mulţi comentatori, ceva cu totul lipsit de noimă. Nu este o lege care să ajute pe cineva; în cazurile rare şi extreme în care sănătatea femeii chiar ar fi ameninţată de o sarcină foarte avansată, vorbim de o problemă morală foarte delicată, de tipul celei din filmul „Sophie's Choice”, unde eroina trebuie să aleagă pe care dintre cei doi copii să-l sacrifice, pentru a-l salva pe celălalt. Nu este în nici un caz un motiv pentru sărbătorire. Să sărbătoreşti aşa ceva este pur şi simplu un act nejustificat şi barbar.

În fapt, vedem cum în Statele Unite ideologia pro-avort a evoluat treptat, de la lobby-ul pentru legalizarea avortului „pentru siguranţa femeilor” la avortul până la naştere (legalizat luna trecută în New York), la promovarea aşa-zisului „avort post-natal” (infanticid, link aici) şi la celebrarea avortului. Este cunoscută campania „Shout Your Abortion”, susţinută de Oprah Winfrey, care îndeamnă femeile din SUA să-şi celebreze avorturile pe care le-au făcut. Amelia Bonow, una dintre activistele „Shout Your Abortion” a postat în decembrie o filmare în care le spune unor copii că avortul este ceva grozav.

„Copii vii, frumoşi, care simt şi respiră”

După votarea legii din New York, un senator democrat (Patty Murray) a blocat la nivel federal o propunere legislativă prin care doctorii ar fi fost obligaţi să ofere asistenţă medicală copiilor născuţi vii în urma avorturilor. Era vorba despre un act legislativ care ar fi interzis, în practică, infanticidul, şi care ar fi putut trece doar printr-o unanimitate a voturilor din senat.

„Nu e nimic măreţ, nu e nimic moral, sau măcar uman legat de discuţia pe care o avem în faţa noastră” – spusese, înaintea votului, un senator republican (Joni Ernst). „În ultima săptămână, am fost martorii adevărului gol-goluţ cu privire la caracatiţa industriei avortului şi până unde poate ajunge aceasta, şi la agenda din ce în ce mai radicală a acesteia. Politicienii nu numai că au apărat avortarea unui copil în timp ce femeia intră în travaliu, dar au mers până acolo încât sprijină uciderea unui copil după naştere. Un copil. O fiinţă umană. Raţiunea, decenţa şi compasiunea umană elementară s-au dus pe apa sâmbetei.” (link aici)

În discursul despre Starea Naţiunii, preşedintele Donald Trump s-a referit în mod explicit la aceste evenimente. „Omenii care fac legile în New York au salutat, cu multă bucurie, aprobarea unui act legislativ care permite ca un copil să fie sfârtecat în pântecele mamei sale cu câteva momente înainte de naştere. Aceştia sunt copii vii, frumoşi, care simt şi respiră, care nu vor avea niciodată şansa să-şi împărtăşească iubirea şi visele cu lumea”, a spus preşedintele. „Pentru a apăra demnitatea fiecărei persoane, cer Congresului American să treacă o lege care să interzică avortul în ultimul trimestru de sarcină, uciderea copiilor care simt durere în pântecele mamei. Să lucrăm împreună ca să construim o cultură care preţuieşte viaţa nevinovată. Şi să reafirmăm un adevăr fundamental – toţi copiii – născuţi sau nenăscuţi – sunt făcuţi după chipul sfânt al lui Dumnezeu.” (link aici către declaraţii) 

Războiul cultural face victime – la propriu

În urmă cu doi ani, în timpul campaniei prezidenţiale, liderii Partidului Democrat au negat că ar intenţiona vreodată să legalizeze avortul până la naştere. La întrebările directe cu privire la acest subiect, liderii democraţi au dat de regulă răspunsuri evazive, iar mass-media i-a acuzat pe conservatorii care au adus în discuţie acest subiect că sunt „conspiraţionişti”; că aceştia ar fi vehiculat „temeri fictive" şi şi-ar fi imaginat lucruri care „nu se vor întâmpla niciodată” (link aici către un fragment din dezbaterea din campania prezidenţială pe tema avortului până la naştere).

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Hillary Clinton, a sprijinit şi lăudat decizia guvernatorului Cuomo de a legaliza avortul până în momentul naşterii. În 2008 Hillary Clinton susţinea vechea naraţiune pro-avort: „safe, legal and rare” (avortul să fie sigur, legal şi rar). În campania ei din 2016, ultimul termen („rar”) a dispărut. Acum, în contextul noilor legi radicale pro-avort şi a îngrijorărilor exprimate de comunitatea medicală cu privire la siguranţa şi la sănătatea femeilor, e posibil ca şi primul termen, „sigur”, să dispară. Astfel încât unii jurnalişti se întreabă – ce interese slujesc, în fapt, aceste ideologii? Slujesc ele interesul femeilor – sau slujesc în realitate interesul industriei avorturilor? (link aici către un articol din Washington Times).  

Evenimentele ţin de contextul mai larg al unui război cultural foarte fierbinte – în care se încadrează şi linşajul mediatic al adolescenţilor catolici din Covington, de la Marşul pentru Viaţă din 2019. Şi vedem cum acest război cultural face victime la propriu – o dată cu legalizarea acestor legi foarte radicale.

O categorie întreagă de oameni nu mai sunt consideraţi persoane

Jurnalistul Matt Walsh observa că în New York copiii în ultimul trimestru vor fi ucişi printr-o injecţie letală, care se face în capul sau în pieptul copilului. Copilul, care are sistemul nervos suficient de dezvoltat ca să simtă durerea, moare în chinuri groaznice. În acelaşi timp, un criminal în serie sau cineva care deschide focul asupra mulţimii şi ucide sute de oameni nu poate fi ucis printr-o injecţie letală. Există, aşadar, o singură categorie de oameni care pot fi ucişi prin injecţie letală în New York: copiii nevinovaţi, şi nenăscuţi. „Ipocrizia este ireală”, observă Walsh. Link aici către editorialul lui Matt Walsh.

O categorie de oameni – copiii nenăscuţi, suficient de dezvoltaţi ca să simtă durerea – sunt eliminaţi, cu totul, de sub orice formă de protecţie legală, şi nu sunt consideraţi persoane. Dr. Brent Boles a comparat această situaţie cu alte situaţii din istorie în care o categorie întreagă de oameni nu au fost consideraţi persoane, şi au fost excluşi cu totul de sub orice formă de protecţie legală. De exemplu, oamenii de culoare, în anii 1850, în Statele Unite, sau evreii, în timpul Holocaustului, în Germania Nazistă. Link aici către comentariul doctorului Brent Boles.

Legea nu este deloc despre sănătatea reproductivă”

„Aceia care aclamă adoptarea aşa-numitei Legi a Sănătăţii Reproductive, nu sărbătoresc şi nici nu promovează vreun progres în apărarea dreptului la sănătate ale femeii. Aceştia sărbătoresc o crimă cu sânge rece. Această lege este, practic, un permis pentru a ucide copiii nenăscuţi, chiar dacă aceştia ar putea supravieţui în afara uterului. Faptul că adoptarea acestei legi a fost primită cu atâta exuberanţă de foarte multă lume, ne provoacă să acţionăm, conştientizând faptul că acum, mai mult ca niciodată, este important să apărăm sacralitatea vieţii umane şi să luptăm pentru aceia care nu se pot apăra ” – a afirmat dr. Jack Graham, pastor la Prestonwood Baptist Church (link aici).

„Nu exagerez când afirm că sunt îngrozit de votul din Senatul Statului New York în favoarea legii numită eufemistic Legea Sănătăţii Reproductive. Legea nu este deloc despre sănătatea reproductivă. Este o adevărată barbarie la un nivel întâlnit doar în Evul Mediu. Există o luptă crâncenă pentru milioane de vieţi hărăzite de însuşi Dumnezeu şi trebuie să le apărăm pentru ca acestea să aibă o şansă” – a declarat dr. James Dobson, psiholog, fondator al Family Talk, una din cele mai influente voci pro-familie din SUA (link aici).

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Adrian Dinu
7.02.2019, 12:56:20

Pentru cine scrii? Pentru dezorientatii stangisti in procent mare de pe acest site? Ceea ce am citit mai sus este mai mult decat scenatrul unui film mega horror interzis sub 18 ani!!! Am mai spus-o, SUA se preocupa de rachetele nucleare sofisticate sau baze militare in spatiu, dar se vor stinge din interior cu acest stangism nociv. Pai, mai e valabila ala cu: God bless America? Zic ca nu. ps. saracul Trump, care spune ca acesti copilasi sunt chipul lui Dumnezeu...intr-o tara bolnava si stangista socialista, ma mir cum inca nu este impuscat!?

-1 (1 vot)
A(n)
7.02.2019, 15:54:08

Adrian Dinu "Pai, mai e valabila ala cu: God bless America?" Pai n-a fost niciodata: masonii si pocaitii nu au binecuvantare

-1 (1 vot)
Cristian saileanu
7.02.2019, 15:23:11

Nu stiu cum e posibil ca niste fiinte umane nu numai sa legisleze uciderea unui prunc, dar sa se si laude cu astfel de legi... Pt cei ce nu stiu, avortul unui fat de 8-9 luni incepe prin introducerea in uter a unor clesti CU CARE SE TAIE CAPUL COPILULUI, complet format. Apoi, se rup, bucata cu bucata, picioarele, bratele, torso-ul copilului... Numai niste isterice demente ca feministele americane pot pretinde ca asta tine libertatea unei femei de a dispune de propriul corp.

A(n)
7.02.2019, 15:57:45

Adica ce vreti sa ziceti ? ca cine face avort e criminal ?

Jorj
7.02.2019, 15:40:07

Daca ai ajuns in luna a noua, nu inteleg de ce nu poti sa il nasti si sa il oferi spre adoptie. Oricum, trebuie sa il nasti, chiar si mort, ca nu poate fi resorbit de organism un prunc nenascut. Deci, de iesit tot iese. Inteleg de ce democratii isi importa votanti, avand in vedere ca sunt avortati atatia viitori votanti de-ai lor.

Vezi toate comentariile (13)