Societate

articolul anterior articolul urmator

Războiul steagurilor bate pandemia?

23
9 Apr 2020 18:09:29
MaghiaRomânia
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Pandemia este, pe drept, principala preocupare a Facebook-ului. Surprinzător, însă, războiul steagurilor a crescut, recent, temperatura comentatorilor mai ceva decât COVID-19.

Este, mai exact, vorba despre amenzile primite luna trecută de primarii din Sfântu Gheorghe şi Odorheiu Secuiesc, de la prefecţii de Covasna, respectiv Harghita. Într-un moment în care trebuia să ne preocupe lacunele din sistemul românesc de sănătate, am remarcat comentarii în care maghiarii erau acuzaţi de provocare la adresa statului român, prin nerespectarea legii legate de arborarea steagurilor “străine”. Dincolo de preferinţe cromatice şi sensibilităţile omeneşti, de înţeles până la un punct, legea ar trebui să fie aplicată corect, indiferent de etnie sau culori.

Problema e că aici vorbim de un conflict legislativ. În România avem, pe de-o parte, prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, şi art.6 din H.G. nr.1157/2001, care stipulează că drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legale.

Pe de altă parte, avem o altă HG care acordă dreptul minorităţilor naţionale de a-şi afişa propriile simboluri naţionale la acţiunile specifice. Este vorba despre articolul 23 din Norma privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, adăugata prin HG 223/2002 care stipulează: “Minorităţile etnice - constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional - pot folosi la acţiunile specifice şi însemnele proprii.” Or, steagul maghiarilor de pretutindeni, tricolorul rosu-alb-verde fără stemă, a fost declarat de către reprezentanţii aleşi ai minorităţii maghiare, UDMR, drept simbol al acestei minorităţii maghiare din România care să poată fi folosit la acţiuni specifice (cum ar fi sărbătoarea de 15 martie). El se deosebeşte în acest fel de steagul Ungariei, care afişează stema Ungariei şi este folosit, conform legii, numai atunci când sunt delegaţii străine prezente.

Colegul nostru Szilágyi István, unul dintre juriştii MaghiaRomânia, spune că de vină este o lacună legislativă. "Lacuna legislativă constă în faptul ca nu permite autorităţilor publice din localităţile unde există maghiari peste 20% ceea ce permite pentru organizaţiile minorităţilor. Adică numai sărbătorile naţionale ale statului român pot fi comemorate de instituţiile publice ale statului, inclusiv cele locale. Deci primarul, primăria poate permite unei asociaţii care reprezintă maghiarii sa decoreze oraşul şi să defileze cu steaguri, dar nu poate face acest lucru din propria iniţiativă.

O singură portiţă legislativă ar fi ca 15 martie să poată trece ca un eveniment organizat de primărie dedicat publicului larg, adică acolo unde maghiarii sunt majoritari", ne-a spus juristul.

Până la corectarea lacunei legislative, contradicţiile dintre diferitele acte normative se regăsesc şi în instanţele de judecată. Câteodată instanţele dau dreptate primăriei, câteodată prefectului, şi, aparent pentru amenda din 2020 începe nebunia, cu un nou proces. Pierdere de timp şi bani pentru statul român şi, implicit, pentru noi, contribuabilii lui.

În aşteptarea clarificărilor legislative, asistăm, în fiecare an, la noi comentarii care vin să alimenteze nişte conflicte artificiale între minoritatea maghiara şi majoritari. Oricum ar fi, ne pare rău că anul acesta, din cauza adevăratei probleme cu care ne confruntăm cu toţii, pandemia, nu ne-am putut bucura, români şi maghiari împreună, de festivităţile şi evenimentele culturale organizate de 15 martie.

Ina Georgescu pentru MaghiaRomânia

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

Andrei Adrian
9.04.2020, 22:45:16

Ce-ar fi s-o lasati mai moale cu "preferintele cromatice" si "sensibilitatile"?! Ce-ar fi sa lasati jos steagul, sa incetati "razboiul steagurilor" si sa va comportati ca cetateni ai ROMANIEI?! N-o sa va mai "descremeneze" nimeni si or sa dispara si "conflictele artificiale". Bonus: activistii or sa ramana fara job si or sa trebuiasca sa invete o munca cinstita, ceea ce pana la urma le poate fi folositor in viata!

+3 (15 voturi)
Spinoza Iulian
9.04.2020, 23:58:44

Andrei Adrian. F corect!👍 cel ce vrea respect, înainte de toate să ofere el respect (și va fi respectat) Până la UDMR-iști și alte formațiuni tip ONG cu pretenții secesioniste, pt a-și asigura ziilele lor și a urmașilor..., cine naiba avea ceva cu ungurii?? Toată lumea trăia liniștită și în pace! Dar tr să fie unii care și-au făcut așa cum ai spus, o profesie din a provoca conflicte, la care prostimea pune botul... Până la indivizii ăstia (care merită pușcărie pt destabilizarea societății și care atentează la buna înțelegere între națiuni), eu n-am văzut neam, ca vre-un român să aibe ceva cu ungurii!!! (Dar mi se pare corect ca fiecare om să respecte statul și legile statului în care trăiește...) 😉😉😉

+3 (15 voturi)
Nicu Firescu
10.04.2020, 11:24:15

UDMR este partid politic, nu organizatie, uniune, asociație a minorității maghiare și ca atare nu are dreptul să aleagă steag sau alte însemne cu specific etnic care reprezintă minoritatea maghiară, chiar dacă se intitulează "uniune". Pe de alta parte steagul maghiarilor de pretutindeni desemnat așa de către puterea de la Budapesta și care nu diferă prea mult de steagul Ungariei, nu reprezintă ceva specific maghiarilor din România. Mult mai aproape de adevăr este steagul secuiesc. Iar primarii din localitățile amintite, deși aleși de comunitatea locală, reprezintă administrația constituita legal și nu pot face ce-i taie pe ei capul, mai ales dintr-o perioadă in care sunt restricții în ceea ce privește circulatia persoanelor.

0 (10 voturi)
Mesterul Ardelean
10.04.2020, 16:37:18

O sa vina COVID-19 si-o sa ne-o traga cromatic de-o sa fim toti albi la fata si poate atunci vom intelege cat de imbecili am fost cand ne-a pulsat sangele navalnic prin vene!

-3 (5 voturi)
A4___ A4___
10.04.2020, 22:28:11

Articol sfios aparut doar pe 4 Aprilie. Accent pe fraza cu " se pierde timp pe bani contribuabililor" adika se face bataie de joc din partea stastului roman.............deci nimik nou sub soare.Kurios ca in 30 de ani nu s-o gandit makar un "meseriash " din parlament sa puna lucrurile in ordine ca si "kapra" dar si "varza" ( de stat roman) sa se simta bine.............per total se caut ain continuare metode "gri" pentru a putea tine o stare de tensiune intre cele doua parti minoritatea si majoritatea.( nimik nou sub soare de la 15 Martie 1990 ) se stie ca e nevoie de asa ceva altfel nu s-ar putea pescui in ape tulburi.............ez van: KHUKM

+2 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (23)