Reacţia lui Nelu Tătaru după ce Alexandru Rafila a râs la declaraţiile sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu
Tătaru declară că are pretenţia de la cei care îi înţeleg mesajul să-l
transpună pe înţelesul tuturor
Nelu Tătaru declară că are pretenţia de la cei care îi înţeleg mesajul să-l transpună pe înţelesul tuturor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că are pretenţia de la cei care îi înţeleg mesajul să îl poată transpune pe înţelesul tuturor, în contextul în care Alexandru Rafila a avut o criză de râs când a trebuit să comenteze o declaraţie a ministrului.

`Nu am discutat cu profesorul Rafila în ultimele zile. Noi avem un Comitet ştiinţific care ne prezintă zilnic evaluările pe care le raportează şi Comitetul pentru Comunicare Strategică. Cred că dumnealui şi-a dat seama, poate după emisiune, şi va încerca să explice tocmai explicaţiile pe care eu le-am dat privind evoluţia pe trendul ascendent, dar ascendentul manifestându-se de la o zi la alta cu un număr mai mic de cazuri, chiar dacă este în creştere progresivă. Mă repet, am pretenţia de la cei care înţeleg mesajul să-l poată transpune pe înţelesul tuturor dacă eu nu am reuşit", a declarat ministrul Tătaru, potrivit digi24.ro.

Reprezentatul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost marţi invitatul emisiunii „Marius Tucă Show” şi s-a amuzat copios când a fost rugat să comenteze afirmaţiile lui Nelu Tătaru.

„Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca şi intensitate a creşterii numărului de cazuri de la o zi la alta - nu suntem în scădere - suntem în momentul în care, dacă respectăm în următoarele săptămâni nişte lucruri, ar trebui să ajungem la un platou. (...) Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoaşe. Putem face o a doua cocoaşă care poate fi mai violentă decât prima, în condiţiile în care dacă atunci acţiona un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare este dat la o parte de concetăţenii noştri”, au fost declaraţiile lui Nelu Tătaru la care Alexandru Rafila a început să râdă.

Citeşte şi:

VIDEO Rafila, criză de râs la auzul ultimelor declaraţii făcute de Tătaru despre evoluţia epidemiei din România

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite