Recenta istorie a celuilalt

În anul 1877 s-a încercat „împământenirea“ în preocupările ştiinţifice din ţara noastră a problemelor legate de alienare.

Dr. Alexandru Şuţu descria complexitatea problemelor celuilalt, neaparţinând sferei normalului, pentru care ştiinţa şi societatea ar trebui să conlucreze întru limpezirea acestor realităţi milenare: „cu cât mai mult studiază cineva pe alienaţi, cu cât trăiesc în intimitatea lor, cu atât noi orizonturi se deschid spiritului său şi cu atât este agitat de probleme grave care ating de aproape societatea, legile şi ştiinţa“.

În România secolului al XIX-lea, cu extensie până în zilele noastre, cauzalitatea maladiilor este reprezentată de mizerie, sărăcia cronică, proasta alimentaţie (cu precădere calitatea acesteia), stresul, evenimentele nefericite din familie, anturaj sau profesie dar mai ales o stare generală de insatisfacţie trăită la nivelul întregului eşafodaj social.

Alexandru Şuţu a subliniat „starea deplorabilă, materială şi morală, a ţăranului român. El se hrăneşte cu mălai şi modul cum îl prepară nu este totdeauna cel mai nimerit. Fără ca porumbul să fie bine copt, ţăranul îl culege, silit de trebuinţă şi, sau îl macină îndată, sau nemăcinat îl aşează în pătul în care nu este totdeauna apărat de ploaie şi de umezeală. (…) Pe lângă mămăligă, ţăranul din unele localităţi nu poate adăuga nici puţină carne, nici chiar puţin vin, care sunt neapărate pentru reînnoirea forţelor. Locuinţele celor mai mulţi săteni sunt rău construite, consistând în nişte bordeie al căror acoperiş abia se înalţă cu câte-va palme de pe suprafaţa pământului şi care printr-o ferestruie abia pot primii puţină lumină şi aer.“

Consumarea alimentelor alterate(foarte la modă şi azi datorită preţurilor mici al acestora), conduc la un „delir de sentimente. Individul devine trist, apatic, posomorât, tăcut; nu mai doreşte să se ocupe de munca sa, de menajul său, de copiii săi pe care îi bate şi maltratează. Unii îşi părăsesc casa, iau câmpii şi se rătăcesc prin satele vecine neconştienţi de starea lor. La cei mai mulţi delirul se opreşte aici şi maladia fără alte complicaţii conduce încetul cu încetul la demenţă“.  

Alimentaţiei precare sau insuficiente i s-a adăugat o altă nefericită realitate: coabitarea dintre gunoaie, băltacuri cu ţânţari febriferi şi noroaiele de primăvară-toamnă-iarnă sau praful înecăcios de vară. Ca o crudă realitate, „miasmele palustre au decimat populaţia unor localităţi mai tare decât invaziile străinilor“. Mizeria băltită poate determina în timp „senilitate precoce, apatie mintală, mortalitate pronunţată“.  

Educaţia la rândul ei „are o influenţă nu mai puţin considerabilă în dezvoltarea maladiilor mintale. Astfel, atât „deşteptarea prea de timpuriu la copii a unor idei intelectuale ce nu sunt în stare de a le înţelege, sau care nu sunt în raport cu etatea lor“, cât şi „lipsa absolută de educaţie, sunt împrejurări care influenţează într-un mod vătămător asupra creerilor copiilor şi determină o demenţă precoce.“  

Sistemul educativ românesc se află în continuă experimentare de zeci de ani, fiind lăsat într-un nor de ceaţă. Nesiguranţa tânărului în cadrul sistemului este însoţită şi de indiferenţa aproape maladivă a factorilor educativi faţă de problemele lui. Fapt cauzat în parte şi de salariile mai mult decât mizerabile din sistem; când nu-ţi poţi asigura traiul zilnic, nu mai ai chef sa vorbeşti de Balzac la literatura franceză, de „cotiledonate“ la biologie sau de Immanuel Kant la filozofie. 

Alexandru Şuţu (1837, Iaşi – 1919, Bucureşti), primul specialist psihiatru de origine română, a fost medic al Eforiei Spitalelor Civile începând cu anul 1881.