Reducerea riscurilor în abuzul de alcool – un studiu de caz la Vama Veche

Reducerea riscurilor asociate abuzului de substanţe (harm reduction) înseamnă să cauţi să obţii orice schimbare pozitivă, fie ea şi redusă ca amploare. Există harm reduction în abuzul de alcool şi dacă da, cum arată?

Reducerea riscurilor asociate abuzului de substanţe (harm reduction) reprezintă un set de strategii şi intervenţii care au la bază obiectivul pragmatic de limitare a efectelor negative pe care consumul de substanţe psihoactive le produce la nivel individual (consumatorul), microsocial (persoanele aflate în direct contact cu consumatorul) şi macrosocial (societatea în întregul ei)[i]. Mai exact, înseamnă să cauţi să obţii orice schimbare pozitivă, fie ea şi redusă ca amploare. De exemplu, înseamnă să îndemni şi să ajuţi consumatorii de heroină să se injecteze cu seringi sterile, în loc să le refolosească pe cele deja utilizate de alţii (pentru a preveni astfel infectarea cu HIV a consumatorilor şi răspândirea virusului în populaţia generală). Bineînţeles că schimbarea ideală ar fi ca respectivii consumatori de heroină să renunţe definitiv la consum şi să devină membri funcţionali ai societăţii, dar cum acest lucru nu se întâmplă sau se întâmplă rar (din varii motive pe care le voi discuta poate cu altă ocazie) harm reduction propune obiective mai puţin ambiţioase, deşi nu mai puţin importante.

Alte exemple de harm reduction, nu lipsite de controversă, sunt camerele de consum (locuri unde consumatorii pot să-şi administreze substanţa în condiţii de siguranţă şi igienă, societatea beneficiind de pe urma faptului că scările de bloc, gangurile, parcurile nu mai devin locuri de injectare şi consum) sau testarea pastilelor de ecstasy (prevenirea deceselor cauzate de pastile contrafăcute prin testarea lor în locaţiile de consum – cluburi, petreceri în aer liber). De cele mai multe ori, răspunsul aproape reflex al oamenilor neinstruiţi în acest domeniu al medicinei este “bine, dar în felul acesta se încurajează consumul, nu?”, dar aproape 30 de ani de studii şi cercetări au demonstrat că nu este cazul (OMS, 2004)[ii]. Oamenii dependenţi de heroină se vor injecta chiar dacă au sau nu ace sterile, iar tinerii care şi-au cumpărat deja pastilele de ecstasy şi le-au adus cu ei la petrecere le vor lua chiar dacă nu ştiu ce conţin.

O dată înlăturată obiecţia promovării consumului prin harm reduction, apare o altă reacţie, mai violentă şi poate mai autentică: “Păi de ce să le testez eu din banii mei pastilele? Dacă vor să se drogheze şi să moară, să moară, ce-mi pasă mie..!” Foarte adesea, consumatorii de substanţe se găsesc în situaţia de a fi ţinta reacţiilor violente ale comunităţii, mergând de la ignorare până la dorinţa de anihilare. Închisoarea pentru consumul de substanţă este cel mai răspândit exemplu. Mai recent, cazul consumatoarei de nicotină bătută într-un mijloc de transport în comun[iii] ilustrează faptul că fenomenul nu este limitat doar la categoria substanţelor ilicite, ci dezvăluie un resort mai profund legat de felul în care oamenii interacţionează cu consumatorii (dependenţi) de substanţe. Şi despre acest subiect îmi propun să scriu cu altă ocazie, pentru că aş vrea să mă opresc în continuare asupra consumului de alcool şi felului în care putem obţine schimbări pozitive, chiar dacă acceptăm că soluţia ideală (consumul cu măsură sau abstinenţa) poate va rămâne de neatins. Altfel spus, există harm reduction în abuzul de alcool şi dacă da, cum arată?

Prima intervenţie românească de harm reduction în abuzul de alcool în spaţii recreaţionale

Puţine locuri din România sunt asociate cu abuzul de alcool la fel de puternic ca Vama Veche, de 1 mai. Presa din acele zile abundă în relatări şi imagini cu oameni aflaţi în stări avansate de intoxicaţie. De aceea, începând cu joi 30 aprilie şi până duminică 3 mai, ALIAT (organizaţia non-guvernamentală pe care o coordonez din punct de vedere ştiinţific) a desfăşurat în Vamă un program de reducere a riscurilor asociate abuzului de alcool. Mai precis, am înfiinţat un spaţiu (un cort de 6x6 m) unde oricine dorea putea intra să primească un ceai, o cafea caldă sau un pahar cu apă şi, pentru că regula casei era că în cort nu se consumă alcool şi nu este permis accesul cu sticle de băutură, să ia o pauză de la consum şi de la petrecere.

Au existat mai multe activităţi decât cea tocmai amintită (completarea de chestionare de evaluare a consumului propriu de alcool, distribuirea de pliante de informare, micro-consilieri, identificarea şi ajutarea celor căzuţi noaptea, pe plajă), dar aş vrea să detaliez acest aspect al oferirii unui spaţiu primitor, de relaxare, de pauză de la consum şi de refacere a organismului, pentru că este elementul esenţial al intervenţiei noastre. Oameni în stări mai mult sau mai puţin avansate de intoxicaţie au început să ne treacă pragul începând chiar cu prima seară. Prima reacţie a fost una de suspiciune, de neîncredere, aşteptarea majorităţii fiind să primească mesaje dure de interzicere şi de moralizare (forme subtile de violenţă la adresa consumului şi consumatorilor cu care aceştia s-au obişnuit şi pe care le aşteptau şi le-ar fi  întâmpinat cu bravadă). O altă reacţie, deriziunea, luarea peste picior, provocarea – “vi l-am adus pe nea Titi să-l rezolvaţi”, nea Titi fiind un bărbat trecut bine de 50 de ani, vechi (medicii ar spune cronic) consumator de alcool, de care unora le plăcea să-şi bată joc şi, prin el, de noi. Mai apoi, câteva încercări de încălcare a limitelor stabilite au fost gestionate calm, cu fermitate (câţiva beneficiari au insistat să intre cu băutură în cort, un reporter a încercat să intre noaptea cu forţa pentru a filma, fără să ceară permisiune). Îmi aduc aminte de un grup de 3-4 bărbaţi care s-au aşezat în faţa cortului, strigând în gura mare tot felul de glume, în timp ce o tânără femeie din acelaşi grup intrase să întrebe mai multe despre ce făceam acolo, i-am admirat curajul de a rezista presiunii celorlalţi. De fapt, atât suspiciunea cât şi deriziunea sunt reacţii de apărare la ceva total neprevăzut, aproape scandalos – bunătatea faţă de oameni, grija ca acela care consumă fie şi în exces să nu păţească ceva rău, ne-judecarea şi mai ales acceptarea celuilalt ca o fiinţă umană al cărei comportament poate avea un sens în contextul vieţii lui despre care nu ştim nimic, până când cel în cauză nu se decide să-şi spună povestea.

Girofarul de la maşina de ambulanţă

Şi am auzit eu şi colegii mei o mulţime de poveşti – povestea studentului în ultimul an la medicină care se gândea să renunţe la cariera medicală, povestea tânărului dintr-un orăşel de la malul Dunării pentru care singura soluţie părea a fi să plece să muncească peste ocean, povestea lucrătorului într-un atelier de manufactură unde îşi petrece opt ore pe zi inspirând aburi de prenandez şi altele, şi altele. Şi, la sfârşitul celor trei zile în care a venit dimineaţă de dimineaţă să îşi bea cafeaua cu noi, povestea lui nea Titi, care îşi împarte viaţa între copiii plecaţi peste mări şi ţări şi apartamentul unde nu-l mai aşteaptă nimeni. În cuvintele lui Marc, unul dintre oamenii care au trecut pragul cortului nostru şi s-au aşezat la vorbă cu noi, “îl vezi pe unu’ căzut, mort de beat şi îţi spui  «lasă-l să zacă, în morţii lui de beţiv!», dar nimeni nu se întreabă de ce a ajuns omul ăla aşa, care sunt motivele lui.”

În final, cafeaua, ceaiul, apa şi păturile sunt irelevante, sunt mai degrabă recuzită, utile, dar neesenţiale, precum girofarul la o maşină de ambulanţă, asigură vizibilitate, dar nu salvează vieţi. Nici lucrurile pe care le-am spus unora şi altora nu cred să fi fost prea importante, adesea oamenii uită dimineaţa ce s-a rostit la beţie. Esenţială însă este prezenţa. Prezenţa constantă, vizibilă, fermă, binevoitoare, prezenţa care ia act de fiecare individ în parte. Şi crearea conştiinţei faptului că există o mână (de oameni) care, dacă lucrurile iau o întorsătură gravă, va interveni şi va prinde omul înainte de a se prăbuşi. Şi această conştiinţă că cineva veghează şi este disponibil fără să judece, fără să admonesteze, fără să spună “trebuie să te laşi” are, uneori, efectul de a transforma oamenii şi a-i întoarce din drumul spre pierzanie. Cel puţin asta speră şi cred oamenii care fac harm reduction.

Post scriptum: un articol din presa britanica de azi descrie o interventie asemanatoare, desfasurata in mediul urban. Autorii estimeaza ca, de la infiintare, s-au economisit aproape un sfert de milion de lire sterline din evitarea apelarii serviciilor de urgenta. 

[i] Prelipceanu D, Victor V (ed.) (2004), Abuzul şi dependenţa de substanţe psihoactive, Infomedica, Bucureşti

[ii] Wodak, A.; Cooney, A. (2004). "Effectiveness of Sterile Needle and Syringe Programming in Reducing HIV/AIDS Among Injecting Drug Users" (PDF). World Health Organization.

[iii] http://adevarul.ro/news/societate/o-femeie-fost-batuta-intr-un-autobuz-ratb-motivul-fuma-tigara-electronica-8_552d30cd448e03c0fd9e660f/index.html