Regina-Mamă Elena va fi reînhumată sâmbătă, la prânz, în noua Catedrală de la Curtea de Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa arhivelenationale.ro
Sursa arhivelenationale.ro

Regina-Mamă Elena va fi reînhumată sâmbătă, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Familia Regală a anunţat programul ceremoniei.

Potrivit programului transmis de Familia Regală, slujba de înmormântare va începe la ora 12,00 în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală şi va fi oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

La ceremonia religioasă vor asista Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta) şi Lord Peter Rosslyn (şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall).

La ora 12,30 va începe procesiunea militară şi religioasă către noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde se va desfăşura ceremonia îngropării în pridvor, la care va participa doar Familia Regală. La momentul intrării sicriului în criptă vor fi trase 21 de focuri de armă, iar Muzica Militară va intona Imnul Naţional şi Imnul Regal.

Ceremonia funerară se va încheia după ce Custodele Coroanei Române, Margareta, va ieşi din catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit şi îl va da în grijă Aghiotantului Regal, pentru a fi expus ulterior în muzeul de la Săvârşin.

În noua catedrală au fost înmormântaţi Regele Mihai şi Regina Ana, ulterior fiind reînhumate şi osemintele Regelui Carol al II-lea, aduse la Curtea de Argeş încă din anul 2003 şi depuse iniţial într-o capelă din curtea mănăstirii.

Prinţesa Elena s-a născut la Atena în ziua de 2 mai 1896. Provenea dintr-o ramură dinastică ce avea legături strânse cu familiile regale europene. Tatăl ei, Constantin I, rege al Greciei între 1913-1917, respectiv 1920-1922, era moştenitorul caselor regale din Danemarca şi Rusia, în timp ce mama ei, Sofia de Prusia, reprezenta latura occidentală a monarhiei europene prin alianţa cu familiile regale din Marea Britanie şi Germania.  

La vârsta de 14 ani, Elena a ajuns pentru prima dată în exil, după o tentativă de lovitură militară menită a-l pune pe tron pe tatăl ei în dauna bunicului; s-a hotărât ca principele Constantin să petreacă un an cu familia sa în exil.

Al doilea exil a avut loc în 1917, când Atena a fost bombardată de flota franceză, familia regală aflându-se în pericol de moarte când obuzele au început să lovească în palat şi în curtea palatului. În cele din urmă, la 11 iunie 1917, regele Constantin a fost forţat să abdice sub presiunea unui nou bombardament asupra Atenei, rege fiind numit fiul său Alexandru. Familia regală a Greciei stabilindu-se în Elveţia, Lucerna.

Întâlnirea cu principele moştenitor Carol al II-lea al României a avut loc în 1920, iar căsătoria un an mai târziu, în luna martie 1921. 

La 25 octombrie 1921, principesa Elena l-a adus pe lume pe Mihai, la Castelul Foişor. Naşterea a fost prematură şi foarte dificilă, viaţa mamei şi copilului fiind în pericol. 

Mariajul nu a decurs aşa cum şi-ar fi dorit Elena, relaţia cu Carol degradându-se.  

Ultimul exil a avut loc în 1932, când Elena a fost supusă unor şicane şi umiliri publice de către regele Carol. La 17 februarie 1932, a fost încheiat un acord între Elena şi Carol, parafat de guvern, în baza căruia se stabilea în străinătate. Ea avea dreptul de a veni în ţară timp de patru luni pe an pentru a fi alături de fiul său Mihai (cu aprobarea expresă a regelui). În schimb, Elena se angaja să nu desfăşoare activităţi politice şi să nu angajeze discuţii despre regele României. Din acel moment, principele moştenitor Mihai a locuit la Palatul Regal împreună cu tatăl său. Însă în timp avea s-o revadă pe mama sa două luni pe an, la reşedinţa acesteia din Florenţa, Villa Sparta.

Aşa s-a petrecut ieşirea din ţară a unei femei care în urmă cu unsprezece ani, venise aici să fie regină.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite