Regionalizarea - de ce, cum şi pentru cine?

Asemeni procesului de reflecţie asupra constituţiei, iniţiativa  de reorganizare administrativă a României pare sa fie privită, de către puterea actuală, ca şi de cea care a precedat-o, ca un efort de gândire şi de acţiune ce revine exclusiv elitei politice.

Ca şi constituţia, noua organizare teritorială va fi elaborată, probabil, în laboratoarele aceloraşi privilegiaţi ai destinului care au avut , şi până acum,ocazia de a indica cetăţenilor acestei ţări drumul pe care trebuie să se înscrie.

Regionalizarea este anunţată celor care vor resimţi efectele acestei schimbări ca şi cum voinţa lor politică ar fi  nesemnificativă. La televizor sau în paginile de internet se prezintă, cu entuziasm,  hărţi după hărţi, ce ordonează şi reordonează  judeţele ţării, în baza unui algoritm ştiut doar de autorii acestor proiecte. Rând pe rând, locuitorii unei zone geografice află cu uimire că sunt aparţinători de sud-est, de sud-vest , de centru sau de nord. 

Este aceasta un  joc de laborator ce omite impactul  semnificativ pe care schimbarea comportamentului admninistraţiei îl are asupra comunităţilor locale. Cei care au cuvântul sunt, invariabil, aceiaşi politicieni ce oferă judeţelor lor beneficiul nesperat al patronajului  şi corupţiei. Vocile cele  mai importante sunt cele pe care presa le-a asociat, ani de-a rândul, artei complicate a câştigării contractelor cu statul. Regionalizarea pare să fie mai degrabă o etapă în consolidarea autorităţii absolute a satrapilor judeţeni plebiscitaţi entuziast.

Ceea ce discursul dominant al oficialităţilor ignoră este este că miza regionalizării este, în egală măsură, una politică şi simbolică. Regionalizarea este irelevantă în măsura în care va introduce un nivel suplimentar de alocare netransparentă a resurselor şi de reproducere/ extindere a clientelismului. Regionalizarea este irelevantă dacă aportul ei se va reduce la închiderea unor ghişee judeţene şi la  deschiderea altora, cu mult mai numeroase, în noile centre de regiuni. Regionalizarea este irelevantă dacă ea nu va  însemna decât extinderea ,la un nivel geografic superior, a controlului exercitat de reţele clientelare dominante deja în limitele judeţelor actuale. 

Regionalizarea se cere raportată la schimbarea profilului statului, la eliminarea, definitivă şi totală, a centralizării, birocratizării  excesive şi autoritarismului ce au fost  trăsăturile distinctive ale statului post-comunist. Obiectivul  regionalizării este să încurajeze consolidarea organică a acelor unităţi la nivelul cărora exerciţiul bunei guvernări să devină o realitate cotidiană. Regionalizarea este chemată să aducă şi abandonarea practicii ce face din stat entitatea ce dispune, arbitrar, de  vieţile individuale, prin bunul- plac care îi defineşte comportamentul şi prin risipirea taxelor pe care le colectează, dezordonat. Regionalizarea ar trebui să reprezinte doar un element din mai largul proces de aşezare  pe temelii europene a statului.

Iată de ce, ca şi în cazul reformei constituţionale, prezenţa consultării cetăţeneşti nu poate fi eliminată din ecuaţia instituţională.  Locuitorii  României nu pot fi priviţi ca părţi lipsite de viaţă ale unui uriaş joc de  puzzle, părţi ce sunt mutate de politicieni fără ca nimeni să nu aibă decenţa de a  realiza că guvernarea se întemeiază pe consimţământul  celor guvernaţi. Înainte de a fi o cursă contra cronometru pentru decuperarea  graniţelor unei regiuni, reflecţia pe marginea  reorganizării  administrative priveşte relaţia care se va stabili între competenţele atribuite  actualelor unităţi şi prerogativele  nivelului introdus ca urmare al reformei.

La  căpătul acestui  parcurs de  amenajare instituţională   menţinerea actualului tip de stat,slab şi despotic, nu mai poate fi o opţiune realistă. Consolidarea cetăţeniei prin  regionalizare presupune afirmarea centralităţii individului şi consfinţirea dreptului său de –şi exercita, local şi naţional, dreptul la critică şi la participare politică neîngrădită.