Repetabila eroare

Dacă nu ştii cum să ieşi dintr-un clinci, dintr-o criză sau dintr-un necaz, cel mai simplu e să dai vina pe cineva. Pe mătuşă, pe unchi, pe vecinul Pandelică, pe guvernul mondial. Nu contează pe cine se revarsă furia şi resentimentul. Important e să găsească un vinovat.

În istoria lumii, tehnica ţapului ispăşitor e cea mai simplă cale prin care te degrevezi de neputinţă şi vinovăţie. Evreul clasic răpea copii şi se hrănea cu sângele lor. Armenii au sărăcit şi trădat/prădat Turcia. Să piară! Liftele păgâne nu au alt scop decât cel de a suge vlaga poporului. Ciocoii, moşierii, bolşevicii, serviciile secrete – toţi au pusă pe cap pecetea vinovăţiei universale. La ce foloseşte? – o să întrebaţi. Se îndreaptă ceva? Trăieşte cineva mai bine? Nu. Viaţa e la fel de grea, de potrivnică individului ca mai înainte. Dar, aşa cum speranţa de supravieţuire a unui muribund găseşte motiv de  împăcare în clipa în care un vindecător iluminat promite viaţa veşnică, doar dacă mănâncă lăptucă sau dacă suge cristale, tot aşa, greutăţile traiului zilnic pot fi suportate mai uşor.

Mai ţineţi minte anul 1990? Câte zvonuri şi insulte au fost proferate atunci! Unul mai absurd decât celălalt. Banii falşi, drogurile, regele, exploatatorii şi soia – nimic nu a fost lăsat deoparte atunci când scopul nedeclarat al intoxicaţiei era dobândirea şi menţinerea puterii. FSN-ului de atunci nu îi păsa de modul în care o obţine. Important era ca adepţii săi să găsească o justificare „logică“ şi suficientă pentru a amuţi orice fel de opoziţie. Acum, când ne uităm la clocotul perioadei, ne umflă râsul. Dar e un râs verde, pentru că minciunile, insultele şi aberaţiile ne-au schimbat viaţa. Ne-au schimbat-o în bine? Ei, aş. Tone de energie au fost consumate pentru a demonta prostia instituţionalizată. Timpul construcţiei a fost înlocuit de timpul răzbunării. Rezultatul? Am întârziat, ne-am pierdut busola.

Doar că trecutul nu moare niciodată. El stă, bine culcuşit, în prezentul haotic. În faţa pericolului real de a nu a accede la putere, toate armele vechi pot fi dezgropate fără ruşine. Ultima realizare în materie de ţap ispăşitor e gulguta cu Soros.

Soros pândeşte ţara noastră, exact ca acum 150 de ani (citez din Caragiale): „«Reacţiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuţindu-şi ghearele şi aşteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaţionale… Naţiune, fii deşteaptă!» (cu dezolare) Şi noi dormim, domnule!“. 

Nu vă miraţi de felul în care primeşte conu’ Leonida ştirile. Pentru un om asediat de datorii şi de ziua de mâine, existenţa unui vinovat asigură rezistenţa şi supravieţuirea. De câteva zile, marele personaj malefic al lumii româneşti e vampirul Soros. Citesc cu dezolare zeci (sunt sute, mii de ştiri contradictorii) pe care nişte oameni politici care nu au mai mult de 1,5% din intenţia de vot le răspândesc, iar mii, zeci sau sute de mii de Leonizi candizi şi muţi le papă pe nerăsuflate. Nu există, pe verificate, nicio dovadă. Dimpotrivă: ONG-urile care au beneficiat de fonduri Soros, oameni care au fost susţinuţi, societatea românească însăşi nu a avut decât de profitat din investiţia miliardarului excentric. Nu există nimic pipăibil care să întreţină o asemenea gogomănie. Dar lumea visează. Şi, ce s-o mai lungim, un coşmar e preferabil realităţii dure. Prostia nu moare, prostia se transformă.