Societate

articolul anterior articolul urmator

REPORTAJ Rezidenţiatul în vremea coronavirusului: „Încerc să rămân calmă, iar la televizor mă uit cât de rar pot“

2
25 Apr 2020 17:20:41
Autor: Medeea Stan, Ramona Iacobuţe
Pentru medicii rezidenţi, criza coronavirusului este prima mare încercare din viaţa profesională FOTO Inquam Photos/ Octav Ganea
Pentru medicii rezidenţi, criza coronavirusului este prima mare încercare din viaţa profesională FOTO Inquam Photos/ Octav Ganea

Medici rezidenţi de la spitale publice din Iaşi, Oradea, Bucureşti şi Craiova povestesc despre ce înseamnă ca iniţierea în această meserie să fie făcută în mijlocul crizei cauzate de noul coronavirus. Rezidenţii fac primii paşi într-un sistem de sănătate deficitar, care le oferă astăzi prea puţine echipamente de protecţie. În faţa acestor provocări, tinerii încearcă să-şi păstreze calmul şi să nu se lase descurajaţi.

Cu un sistem medical şubrezit de proasta gestionare a fondurilor din Sănătate, de incompetenţa şi corupţia unor manageri de spitale, dar şi de exodul medicilor, criza provocată de COVID-19 nu avea cum să ne găsească altfel decât nepregătiţi. În multe cazuri, doctorii au fost trimişi să lupte cu epidemia fără echipamente de protecţie sau cu unele improvizate. Unii au ales să-şi dea demisia şi au fost puşi la zid. De acest tablou s-au lovit tinerii rezidenţi, care şi-au început cariera în condiţii grele.

Şase medici rezidenţi din Iaşi, Oradea, Bucureşti şi Craiova au vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre neliniştile lor din aceste zile şi despre cum li s-a schimbat activitatea din spitale, fie că interacţionează sau nu cu pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Am contactat zeci de tineri. Unii au acceptat să vorbească doar sub protecţia anonimatului, tocmai pentru că sunt la început de drum şi se simt copleşiţi de schimbările bruşte; alţii au refuzat interviul, din diverse motive – fie că se tem de reacţiile superiorilor, fie că au preferat să-şi dedice familiei puţinul timp liber rămas.

Astăzi, rezidenţii trec prin cea mai dificilă perioadă din viaţa profesională: învaţă din mers cum funcţionează sistemul de sănătate şi sunt nevoiţi să se adapteze rapid la modificările frecvente din spitalele publice. Îşi riscă sănătatea în fiecare zi de muncă, iar cel mai mult îi apasă lipsa echipamentelor de protecţie. Sunt, însă, şi unii care spun fără reţinere: „Nu mi-e frică!“.

„Ai o mare satisfacţie când salvezi o viaţă“

Petrina Bouaru (30 de ani, foto dreapta), medic rezident la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, spune că acum profesia este cea mai importantă: „Familia este pe locul doi, din păcate. A trebuit să mă îndepărtez de cei dragi în această perioadă“. Pentru a-şi  proteja soţul şi copilul, rezidenta s-a autoizolat, însă mărturiseşte că îi dă putere faptul că se poate baza pe soţul ei. „Mă ajută enorm cu băieţelul nostru. Pentru asta îi mulţumesc în fiecare zi că există în viaţa mea“, spune ea. Deşi rutina i s-a schimbat brusc, Petrina se duce în continuare cu entuziasm la muncă: „Ai o mare satisfacţie când salvezi viaţa unui om, când un pacient îţi mulţumeşte că nu îl mai doare, când vezi un pic de fericire pe faţa lui plină de durere, când reuşeşti să fii şi medic, şi om, în acelaşi timp. Nu aştept răsplată de la cineva anume“.

Petrina a prins drag de această meserie încă din anul III de facultate, de când a făcut toată vara practică la Urgenţe. „Cazurile mă fascinau, diversitatea lor, complexitatea, modul în care trebuia să gândeşti, plus adrenalina. Îmi amintesc că un medic de acolo mi-a spus: «Tu ai să vii la noi, îţi place»“. Aşa s-a întâmplat, iar azi continuă să-şi iubească profesia.

„Să-i înţelegem pe cei care şi-au dat demisia“

Alexandra Tegzes (30 de ani) este rezidentă la secţia Psihiatrie a Spitalului Municipal din Oradea. Pentru a nu-şi expune copilul, a fost nevoită să stea departe de familie câteva zile: „Când am avut un caz suspect pe secţie, am aşteptat să i se facă testul pacientei, timp în care m-am mutat singură într-un apartament, iar copilul a stat la părinţii mei. S-au pus la dispoziţie nişte camere de hotel pentru cei de la spital, dar consider că trebuie să-i lăsăm pe cei din prima linie acolo.“ Abia după ce rezultatul pacientei a ieşit negativ, s-a întors acasă. Rezidentă în ultimul an, Alexandra e unul dintre medicii care ar fi trebuit să dea examenul de specialitate la începutul lunii aprilie, dar susţinerea s-a amânat. „Eram disperată la un moment dat, pentru că nu ştiam dacă se va mai susţine examenul. Mi se încheia contractul pe 25 iunie şi, dacă nu dădeam examenul, rămâneam fără venit. Sunt medic activ, lucrez, fac gărzi la spital. Nu mi se părea corect.“ S-a liniştit când a aflat că perioada de rezidenţiat s-a prelungit până pe 31 octombrie.

Până acum, Alexandra a încercat să le fie alături atât pacienţilor psihiatrici – au primit doar cazurile severe după declararea stării de urgenţă –, cât şi unor colegi din spital, cărora le-a oferit consiliere pentru a-i ajuta să depăşească stările de anxietate provocate de pandemie.

Suntem trimişi la război fără arme. Un medic, cred eu, trebuie înţeles când nu vrea să lupte dacă nu i se oferă condiţii şi protecţie.

Alexandra Tegzes, medic rezident la Spitalului Municipal din Oradea

Alexandra se gândeşte şi la colegii din prima linie şi consideră că ar trebui să existe mai multă înţelegere din partea societăţii când vine vorba de medicii care au abandonat lupta, atrăgând atenţia asupra motivelor din spatele unei astfel de decizii. „Îi respect pe toţi medicii. Să încercăm să-i înţelegem şi pe cei care şi-au dat demisia. Suntem trimişi la război fără arme. Un medic, cred eu, trebuie înţeles când nu vrea să lupte dacă nu i se oferă condiţii şi protecţie“, explică ea.

Nu eşti niciodată pregătit de o calamitate

Adrian Ţînţăreanu (26 de ani) este rezident în primul an la Psihiatrie, la Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia“ din Bucureşti. Spune că nu i-a fost deloc greu să-şi aleagă specialitatea, pentru că îl intriga modul în care funcţionează creierul uman. La stagiile de boli infecţioase din facultate a învăţat cum să se echipeze şi cum să se dezinfecteze după dezechipare, aşa că, în momentul izbucnirii epidemiei în România, l-a ajutat gândul că are nişte cunoştinţe de bază. „Dar în faţa unei calamităţi nu te poate pregăti nimeni suficient de bine, totul cred că e perfectibil. Adevărata bătălie se dă în spitalele din linia întâi, care au nevoie de o pregătire superioară, pentru că riscul de contaminare e imens“, consideră el. La sfârşitul lunii martie, 70 de cadre medicale de la Spitalul „Alexandru Obregia“ din Bucureşti au intrat în izolare, după ce un pacient a fost testat pozitiv cu COVID-19. Astăzi, la spital există o poartă de triaj, unde pacienţii şi membrii familiei sunt întrebaţi dacă au călătorit sau dacă au avut simptome specifice noului virus, precum febra.

Adrian spune că îşi ia toate măsurile de precauţie pentru a-şi feri pacienţii de coronavirus. Se spală regulat pe mâini, se dezinfectează, poartă mască şi mănuşi întreaga zi şi are un costum şi încălţări speciale pentru spital. Temerea lui e „ca nu cumva un pacient să fie asimptomatic în triaj, să ajungă în secţie şi să-i infecteze pe ceilalţi“. În general, oamenii evită să vină la clinică, tocmai din cauza pandemiei, însă cei care se încumetă aduc în discuţie şi anxietatea provocată de COVID-19. Adrian Ţînţăreanu încearcă să îi liniştească, dar fără să le ascundă adevărul: „Le spun cum e prezentată public situaţia de autorităţi, ce înseamnă infecţia şi ce măsuri de siguranţă trebuie să-şi ia, dar nu neapărat într-un limbaj medical“.

Principalul meu mesaj pentru oameni este să se încreadă în Dumnezeu. Sunt medic şi îmi asum ceea ce spun. Cred că Dumnezeu nu se supără că nu mai mergem la biserică; putem să ne rugăm acasă.

Carmen Riza, medic rezident la Spitalul „Victor Babeş“ din Craiova

„Am trecut prin frică, boală şi suferinţă“

Carmen Riza (35 de ani, foto dreapta) crede că, în această perioadă, tensiunea există „indiferent dacă în spitalele în care lucrăm avem sau nu bolnavi de COVID“. E medic rezident pneumolog la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova, dar acum urmează un stagiu de Medicină Internă la Spitalul nr 1. de Urgenţă, unde s-au eliberat toate secţiile în aşteptarea bolnavilor de coronavirus. „Până acum n-am primit, dar probabil că vom avea curând, pentru că numărul creşte.“    

Carmen spune că nu se teme că ar putea contracta virusul: „Am trecut prin frică, boală şi suferinţă. M-am întărit“. Are hipertensiune arterială şi alte afecţiuni ale inimii. „Principalul meu mesaj pentru oameni este să se încreadă în Dumnezeu. Sunt medic şi îmi asum ceea ce spun. Cred că Dumnezeu nu se supără că nu mai mergem la biserică; putem să ne rugăm acasă.“

„Doctori cu experienţă de 20 de ani sunt îngrijoraţi“

Două tinere care îşi fac rezidenţiatul la spitale din Bucureşti şi-au dorit să-şi păstreze anonimatul. Asta şi pentru că se află la început de drum în această profesie şi au nimerit în mijlocul unei situaţii dificil de gestionat chiar şi pentru medicii cu experienţă. „E greu pentru toată lumea, pentru că e un virus nou. Nici protocoalele nu sunt foarte bine trasate. Încerc să rămân calmă, iar la televizor mă uit cât de rar pot – se induce o panică, nu mi se pare că ajută populaţia“, spune una dintre ele.

Cealaltă, rezidentă la Institutul Clinic Fundeni, se simte mai puţin stresată: „Poate este un mecanism de apărare sau poate că lipsa de experienţă îşi spune cuvântul. Cel mai mult mă oboseşte psihic să văd în jur panică. Văd că doctori cu experienţă de 20 de ani sunt îngrijoraţi“. Are doar două luni de rezidenţiat, abia a trecut de perioada de acomodare. În prima lună, a înţeles cât de diferită e viaţa de medic rezident faţă de cea de studentă şi recunoaşte că a fost puţin bulversată. „Deja aveai responsabilităţi, nu ştiai de unde să iei anumite obiecte, cine este persoana de la care trebuie să obţii o informaţie. A fost greu să mă obişnuiesc şi cu sistemul informatic, şi cu cerinţele fiecărui doctor de pe secţie.“ Deodată, totul s-a schimbat. Criza de sănătate publică a obligat-o să depună iar eforturi pentru a se adapta noului context. Acum, la secţia de care aparţine, la Nefrologie, se internează doar cazuri foarte grave şi se lucrează pe ture: o săptămână merge la spital, una stă acasă. Continuitatea, crede ea, ar fi ajutat-o să înveţe mai repede. Recent, la Fundeni s-au confirmat trei cazuri de COVID-19: o asistentă medicală şi doi pacienţi s-au infectat.

 

 

Combinezoanele dezumanizează activitatea medicilor

Pe Petrina Bouaru (foto dreapta), rezidentă la Urgenţe la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, o cuprinde teama când trebuie să ajute un pacient infectat cu noul coronavirus, dar îşi face curaj: „Ai echipamentul de protecţie, te rogi la Dumnezeu să fie mai aproape de tine, să te întărească pentru a trece de acestă teamă, pentru a fi 100% prezent şi a trata“. În spitalul unde lucrează, spune ea, angajaţilor de la Urgenţe le sunt asigurate echipamentele de protecţie. „De exemplu, în noaptea de 29 martie, am preluat doi suspecţi de COVID-19, unul destul de grav şi o pacientă a cărei stare s-a agravat pe parcurs. Echipamentul este vital, pentru că doar aşa putem evita infectarea şi ne putem face cât mai bine meseria“.

Programul ei de lucru e mai încărcat acum, din cauza detaşărilor unor colegi pentru o lună la Suceava, judeţul cel mai afectat de coronavirus. „Alţi colegi au început să facă gărzi la Botoşani, Vaslui, Piatra Neamţ şi Bacău. Facem naveta, nu suntem detaşati acolo. Eu am fost repartizată la Bacău, fac gărzi şi acolo când este nevoie.“ Petrina spune că nu-şi permite să irosească nicio clipă, aşa că se adaptează pe parcurs la orice situaţie: „Virusul nu te aşteaptă, el se răspândeşte şi afectează vieţi. Trebuie să învăţ din mers să le pun diagnosticul pacienţilor infectaţi, să tratez foarte bine simptomatologia celor în stare gravă, să înţeleg boala“. O grijă în plus sunt bolnavii cu afecţiuni cronice, a căror stare se poate înrăutăţi dacă nu sunt trataţi cât mai repede. „Clinicile sunt pline şi gestionăm un pic mai greu această situaţie“, spune ea.

Rezidenţii, recunoscători donatorilor

Foto: În laboratoarele Facultăţii de Medicină au fost printate 3D 5.000 de viziere, donate apoi spitalelor din Bucureşti

Până la jumătatea lunii aprilie, la secţia de Medicină Internă a Spitalului de Urgenţe din Craiova, nu ajunseseră echipamente de protecţie. Carmen Riza şi-a cumpărat singură mănuşi şi măşti, iar ulterior, cadrele medicale au primit donaţii. „Suntem recunoscători celor care s-au mobilizat în Dolj, au făcut campanii de strângere de fonduri şi ne-au trimis dezinfectante şi măşti“, spune rezidenta.

Adrian Ţînţăreanu îşi aminteşte că imediat ce s-a dat prima ordonanţă militară, au apărut măşti şi mănuşi la Spitalul „Obregia“ din Bucureşti. „Nu ni s-au dat măşti FFP2 sau FFP3 cu filtru, pentru că nu suntem în prima linie“, spune el. Şi în acest caz, donaţiile au contat foarte mult: „S-a respectat protocolul foarte bine. Am fost ajutaţi şi de voluntarii de la Facultatea de Medicină, care au primit o donaţie de imprimante 3D şi au printat viziere“.

Alexandra Tegzes, de la Spitalul Municipal din Oradea, spune că la Psihiatrie au primit măşti chirurgicale, de unică folosinţă şi halate, dar au mai folosit şi măşti produse acasă, din bumbac.

„Ţi-e greu să consulţi îmbrăcat cu atâtea echipamente“

Una dintre rezidentele din Bucureşti recunoaşte că echipamentul de protecţie îi provoacă un disconfort fizic. „Ţi-e greu să consulţi un pacient îmbrăcat cu atâtea echipamente, să fii ud până la lenjerie şi să rămâi aşa.“ La secţia ei se găsesc halate impermeabile, ochelari, măşti chirurgicale – puţine cu filtru –, mănuşi, câteva combinezoane şi viziere, pe care le dezinfectează şi le refolosesc. „Când intrăm la pacienţi, purtăm două rânduri de echipament. După ce intrăm în contact cu pacientul, dezbrăcăm echipamentul de deasupra cu mare grijă, pentru a evita contaminarea. Cel care rămâne e sintetic şi nu-ţi permite să te usuci  repede“.

Medicul rezident de la Institutul Fundeni din Capitală povesteşte că sunt internate doar persoanele cu probleme renale grave şi toate sunt supuse testului pentru coronavirus. „Până la venirea rezultatului, pacienţii sunt internaţi pe o secţie separată, la care se intră cu echipament complet. Odată ce rezultatul a venit negativ, sunt aduşi la noi pe secţie şi intrăm la ei doar cu mască şi mănuşi, fără combinezoane“, explică ea. „Altfel, am dezumaniza această meserie. Virusul va exista în continuare. Dacă intri la fiecare pacient cu mască, ochelari şi combinezon, el nu te mai poate vedea ca pe o persoană şi s-ar pierde mult din contactul interuman.“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Smeritu Pahomie
25.04.2020, 20:28:13

...ca si-n 1989....."au mintit poporu' cu televizoru'..." asta si atata stiu securistii....sa manipuleze.

Sorin Ionascu
25.04.2020, 20:50:23

"virusul COVID-19" apare in text de mai multe ori. Virusul se numeste SARS-CoV-2. COVID-19 este numele bolii pe care o produce. Intre virus si boala e o mre diferenta. Dar in capul unora se pare insa ca nu exista.

+1 (1 vot)
Modifică Setările