Societate

articolul anterior articolul urmator

Restrospectivă LGBT 2018

46
31 Dec 2018 16:45:27
Vlad Viski
Ţările în roşu interzic prin Constituţie căsătoriile gay, iar cele în albasru au legalizat căsătoriile gay sau parteneriatele civile
Ţările în roşu interzic prin Constituţie căsătoriile gay, iar cele în albasru au legalizat căsătoriile gay sau parteneriatele civile

Istoria are un mod ciudat de a se repeta, cu aceleaşi rezultate. În anul 2013 un grup de creştin-ortodocşi, cu complicitatea unui anume Mihai Gheorghiu, director adjunct al Muzeului Ţăranului Român (MŢR), a întrerupt difuzarea filmului „The Kids Are All Right” în incinta cinematografului muzeului, pe motiv că ar promova homosexualitatea.

Filmul, nominalizat la Oscar, cu Julianne Moore şi Annette Bening în roluri principale, spune povestea unui cuplu de lesbiene şi a familiei lor. Mai târziu în an, acum defuncta Uniune Social Liberală (USL) discuta în parlament modificarea Constituţiei, iar grupuri conservatoare au propus, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), modificarea articolului 48, privind familia. Partenerii politici nu s-au înţeles, Constituţia a rămas nemodificată, la fel şi articolul 48.

(...) referendumul a fost un eşec răsunător pentru care nici politicienii, nici BOR nu au achitat nota de plată, nu au decontat falimentul acestui proces politic proptit artificial de-a lungul a trei ani.

Cinci ani mai târziu ne-am trezit într-o situaţie oarecum similară, la începutul anului 2018, în februarie, aceleaşi grupuri conservatoare întrerupând difuzarea la MŢR a filmului „120 Bătăi pe Minut”, povestea mobilizării comunităţii LGBT din Franţa în perioada crizei SIDA din anii 90. Scandalul a durat de această dată aproape două săptămâni şi a inclus şi un protest al grupurilor conservatoare în faţa MŢR. Spre final de an, mai exact în luna octombrie, noua încercare de modificare a articolului 48 din Constituţie a eşuat, după trei ani de dezbatere publică şi un referendum naţional care ne-a costat pe toţi peste 35 de milioane de euro.

Anul referendumului

În fapt, putem spune cu încredere că anul 2018 a fost marcat de referendumul de modificare a Constituţiei, care a ocupat bucăţi însemnate din agenda publică şi din priorităţile comunităţii LGBT din România. Referendumul, prin felul în care s-a desfăşurat, a reprezentat un test pentru instituţiile din România şi pentru democraţia românească. În condiţii de tensiune maximă, cu presiuni intense din partea BOR, cu sprijin covârşitor din partea establishmentului politic, referendumul a fost un eşec răsunător pentru care nici politicienii, nici BOR nu au achitat nota de plată, nu au decontat falimentul acestui proces politic proptit artificial de-a lungul a trei ani.

Prima parte a anului ne-a fost ocupată, printre scandaluri la MŢR, blocarea unei conferinţe la Focşani de către Coaliţia pentru Familie şi-un coming out al lui Emil Rengle, cu ping pongul privind modificarea legii referendumului. Modificată la final de 2017 de majoritatea PSD-ALDE, pentru a simplifica organizarea unei consultări populare pentru modificarea Constituţiei şi a acoperi nişte neclarităţi din legea din 1990, propunerea legislativă a fost iniţial contestată la Curtea Constituţională (CCR), pe motiv că ar limita puterile preşedintelui, retrimisă de preşedinte pentru reexaminare legislativului, recontestată de două ori la CCR de partidele politice şi de preşedinte, promulgată într-un final pe 6 iulie 2018.

Două Românii în Piaţa Victoriei în acea zi, una pesedistă şi una pro-LGBT. 

Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii trei ani, în primăvară şi în toamnă ieşeau din nou liderii politici, anunţând organizarea referendumului. Spiritele se incingeau, discuţiile nu conteneau, iar tema intra uşor-uşor în penumbră. Primăvara lui 2018 nu a fost cu nimic diferită, Liviu Dragnea şi vicepremierul Paul Stănescu ieşind în martie şi aprilie să anunţe luna iunie ca dată tentativă pentru referendum. N-a fost să fie iunie, în schimb Dragnea ne povestea frumos pe televizor despre marele miting pro-familie al PSD, cu un milion de participanţi, transformat între timp în mare miting pentru justiţie.

Pride-uri şi cazul Coman

De altfel, coincidenţa a făcut ca marele miting al PSD-ului cu privire la statul de drept să pice exact pe 9 iunie, ziua în care din Piaţa Victoriei, de-a lungul Căii Victoriei, avea să aibă loc Bucharest Pride, cu un număr record de participanţi, peste 10.000 de persoane. Două Românii în Piaţa Victoriei în acea zi, una pesedistă şi una pro-LGBT. Acestea fiind spuse, atât Bucharest Pride, cât şi ediţia a doua a Cluj Pride, festivalul şi marşul similare din Cluj Napoca, au arătat efectele directe ale acţiunilor Coaliţiei pentru Familie din ultimii trei ani, o mai mare mobilizare a comunităţii LGBT, o solidarizare nemaiîntâlnită cu cauza queer, câteva din efectele pozitive pe care nu le putem trece cu vederea.

(...) campania pentru referendum ne-a confirmat, încă o dată, natura nocivă a referendumurilor pentru o democraţie, se stabilesc nişte tabere, care concentrează mult mesajele, propunând răspunsuri simpliste la întrebări mult mai complexe pentru societate şi pentru democraţia în care vrem să trăim.

Mai mult, pride-urile de anul acesta au mai avut un motiv de sărbătoare, anume decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din luna iunie, în cazul Coman, ajuns şi el la final în acest an. Practic CJUE, analizând tratatele UE şi directiva europeană privind libertatea de mişcare a cetăţenilor europeni pe teritoriul uniunii, a subliniat faptul că toate statele membre ale UE trebuie să recunoască cuplurile gay care şi-au oficializat relaţia, în chestiunea migraţiei. Decizia CJUE în cazul Coman reprezintă mai mult o victorie simbolică care ne arată că judecătorii au fost mai degrabă prudenţi în a impune statelor europene obligativitatea recunoaşterii cuplurilor gay. O lună mai târziu Curtea Constituţională a României a dat şi ea verdictul în cazul Coman, declarând articolul 277 din Codul Civil ca fiind constituţional, dar subliniind în motivare că autorităţile trebuie să găsească o soluţie pentru a implementa decizia CJUE privind dreptul de imigraţie, dar şi că cuplurile gay cad sub incidenţa noţiunii de familie şi trebuie recunoscute de stat.

A sosit momentul

Imediat după promulgarea legii referendumului pe 6 iulie, după decizia CCR în cazul Coman pe 18 iulie, Liviu Dragnea iese public victorios pe 24 iulie şi anunţă referendum la final de septembrie. Iniţial ai fi crezut că e anunţul obişnuit de toamnă menit să agite apele, de data aceasta însă lucrurile au intrat în linie dreaptă. Pe 11 septembrie Senatul votează cu majoritate covârşitoare de peste 80% iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei, pe 17 septembrie Curtea Constituţională dă undă verde pentru organizarea unui referendum, pe 18 septembrie Guvernul trece o ordonanţă de urgenţă (OUG 86/2018, în opinia mea neconstituţională şi profund imorală) prin care modifică legea referendumului în plină campanie electorală, extinzând votarea la două zile, iar pe 6 şi 7 octombrie românii au fost aşteptaţi la plebiscitul privind familia. Rezultatul îl ştim cu toţii, puţin peste 20% dintre români au ieşit la vot, iniţiativa cetăţenească eşuând lamentabil să atingă pragul de minim 30% dintre votanţii de pe liste printre participanţi.

În campania electorală pentru referendum au avut loc trei proteste, unul pe 11 septembrie în Piaţa Universităţii din Bucureşti, imediat după votul din Senat, unul pe 30 septembrie, cu o săptămână înainte de vot (ambele organizate de MozaiQ), şi unul pe 4 octombrie la Timişoara, organizat inopinat de un grup de elevi de liceu şi studenţi curajoşi. 

Campanie electorală

Campania electorală pentru referendum a fost intensă şi scurtă, practic cele două tabere, cea pro-modificare şi cea #boicot, încercând să convingă cât mai multă lume de poziţia adoptată. Campania a început în forţă cu accentul pus pe costurile referendumului, peste 164 de milioane de lei, cifra fiind pusă intens în contrapondere cu costurile pentru a construi un spital de oncologie. Tot în debut România a fost isterizată de o serie de bannere pro-referendum expuse la Timişoara, care echivalau NU-ul de la referendum cu o Românie în care homosexualii fură copiii din sânul familiilor lor, lucru reiterat şi de Mitropolitul Laurenţiu Streza al Ardealului. Practic, campania pentru referendum ne-a confirmat, încă o dată, natura nocivă a referendumurilor pentru o democraţie, se stabilesc nişte tabere, care concentrează mult mesajele, propunând răspunsuri simpliste la întrebări mult mai complexe pentru societate şi pentru democraţia în care vrem să trăim.

În vârtejul dezbaterii s-a auzit pentru prima oară în spaţiul public chestiunea RoExit – ieşirea României din UE, PSD-ul ne-a încântat cu nişte clipuri de campanie care avertizau cu privire la căsătoria dintre un om şi un cactus, vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a urecheat România în Parlamentul European, lipsa monitorizării electronice în timp real a votului a pus sub semnul întrebării corectitudinea scrutinului, iar ţara a fost împânzită efectiv de bannere (legale sau ilegale) de sute de mii de euro încurajând un vot de DA la referendum. Nici astăzi nu am aflat sursele de finanţare ale Coaliţiei pentru Familiei şi suma exactă cheltuită cu ocazia referendumului.

În tabăra #boicot s-a văzut lipsa de coordonare a societăţii civile pe subiect, societate civilă nepregătită pentru o campanie electorală în condiţii de presiune. Cu toate acestea, diferite grupuri LGBT şi aliate au făcut campanie în comunităţile lor, iar mesajul de #boicot a fost relativ unitar (cu o excepţie notabilă evident, pe care nu o s-o amintesc aici). MozaiQ a implementat o campanie cu vedete, postere şi flyere şi mesaje de campanie, Declic şi Asociaţia ACCEPT au aruncat pe piaţă clipul viral „Copiii referendumului”, platforma Respect ne-a oferit cupluri heterosexuale împotriva referendumului, colegii de la Cluj fie au lipit postere şi au făcut campanie la firul ierbii (PRIDE România), fie au depus plângeri împotriva Coaliţiei pentru Familie cu privire la bannerele instalate ilegal (Prisma), fie au ţinut moralul comunităţii LGBT sus (Les Sisterhood), fie a informat comunitatea (Glia Queer). Cooperativa Macaz a avut propria campanie de boicot, cu postere, informare, seri de filme în zilele votului, iar Q Club a găzduit, alături de programul Eu Sunt! Tu? petrecerea de vizionare a rezultatelor referendumului. Acţiuni similare au avut loc şi în Iaşi, unde grupul Rise OUT a promovat campania virală „Ce-i spun copilului meu?”, punând accent pe numeroasele probleme cu care se confruntă familia în România; în Ploieşti grupul Rainbow România, din cadrul Asociaţiei Viitorul Tinerilor s-a mobilizat cu postere prin oraş, lucru care s-a întâmplat şi la Sibiu, la Hunedoara, la Timişoara, unde mesajul Iubirea nu se votează” a ajuns la cetăţeni.

În campania electorală pentru referendum au avut loc trei proteste, unul pe 11 septembrie în Piaţa Universităţii din Bucureşti, imediat după votul din Senat, unul pe 30 septembrie, cu o săptămână înainte de vot (ambele organizate de MozaiQ), şi unul pe 4 octombrie la Timişoara, organizat inopinat de un grup de elevi de liceu şi studenţi curajoşi. Nu am cum să nu remarc şi implicarea Uniunii Salvaţi România şi a partidului nou înfiinţat Demos, care s-au mobilizat exemplar pentru a se opune referendumului de modificare a Constituţiei şi, mai mult, pentru a trimite observatori în majoritatea secţiilor de vot.

Şansele ca în viitorul apropiat să avem parteneriate civile sunt încă subiect de dezbatere, în condiţiile în care obiectivul clasei politice părea stabilit în forma unui troc, de legalizare a a uniunilor civile în condiţiile succesului referendumului. 

Campania pentru referendum nu a fost lipsită nici de incidente de violenţă, atât împotriva unor persoane LGBT, cât şi împotriva unor aliaţi. Nivelul de tensiune în societate nu avea cum să nu ducă la violenţă, lucru subliniat de organizaţiile LGBT din toată ţara.

Parteneriatul civil

Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii trei ani tema referendumului şi cazul Coman au mers mână în mână cu cea de-a treia temă din acest trio perfect, anume parteneriatul civil. De-a lungul anului discursul cu privire la parteneriat civil s-a schimbat radical, lideri politici importanţi cum ar fi Liviu Dragnea sau Raluca Turcan ieşind public cu declaraţii privind necesitatea recunoaşterii cuplurilor gay. În luna martie deputata independentă Oana Bîzgan a depus la parlament propria iniţiativă legislativă privind parteneriatul civil, iar câteva zile mai târziu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a aruncat pe piaţă propria versiune de propunere legislativă, rezultat al negocierilor dintre instituţie şi organizaţii LGBT. Abia în noiembrie această propunere legislativă a CNCD a ajuns şi în parlament, depusă de parlamentari de la majoritatea partidelor politice. O zi mai târziu ALDE avea să depună propria versiune de lege. Aşadar, dacă adăugăm şi propunerea legislativă a lui Remus Cernea, aflată în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, avem în acest moment nu mai puţin de patru propuneri cu privire la reglementarea regimului juridic al cuplurilor necăsătorite. Şansele ca în viitorul apropiat să avem parteneriate civile sunt încă subiect de dezbatere, în condiţiile în care obiectivul clasei politice părea stabilit în forma unui troc, de legalizare a uniunilor civile în condiţiile succesului referendumului. În cazul de faţă e de văzut dacă mai există voinţă politică pentru acest lucru. Primele şase luni ale anului 2019 vor fi decisive.

Alte teme relevante

Dincolo de aceste trei teme esenţiale, anul 2018 nu a fost lipsit de surprize, unele mai plăcute, altele mai puţin plăcute. România s-a confruntat în ultimele luni cu cea mai gravă criză a medicamentelor HIV/SIDA din 2008 încoace, lucru care a afectat grav o întreagă categorie socială. În acelaşi timp comunitatea transgender s-a văzut din nou în centrul atenţiei prin răspândirea urii de către grupurile conservatoare şi, din păcate, a pierdut surori şi în acest an. În ianuarie e de subliniat şi comunicarea din partea CEDO a două cazuri privind recunoaşterea juridică a identităţii de gen de către statul român. La categoria literatură am avut două volume de poezie lansate, „Jazz pentru iguane” de Răzvan Andrei şi „Singurătatea e o boală” cronică de Alexandru Nathan Moisii. În film am avut lansarea în cinematografele din România a filmului „Soldaţii. Poveste din Ferentari” al Ivanei Mladenovici, premierea la Berlin  a lui „Touch Me Not” al Adinei Pintilie, dar şi premiera poveştii de dragoste dintre două tipe, „Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă” a lui Bogdan Theodor Olteanu. Teatrul independent nu a şomat şi ne-a dat anul acesta un număr record de spectacole, începând cu „Lalele, lalele” al lui Bogdan Georgescu, „Negreşită” (colectiv), „3 milioane” şi „Eu Sunt! Si?” de la Cluj, „Tatăl meu, preotul” de Gabriel Sandu, „Bucurie şi fericire” de Székely Csaba la Tg. Mureş, dar şi producţiile lui Eugen Jebeleanu de la Piatra Neamţ („Feminin”) şi Sibiu („Vedere de pe pod”) care ating tangenţial tema LGBT.

Nu pot să închei fără a menţiona şi participarea României la ediţia a 10-a a Gay Games, olimpiada LGBT, la Paris, precum şi primul turneu de fotbal pentru sportivi LGBT la Bucureşti, Fotbal pentru Egalitate. După cum ştim sportul este, încă, din păcate, un spaţiu al homofobiei şi transfobiei, iar astfel de evenimente simbolice nu fac decât să sublinieze importanţa incluziunii. De asemenea, luna decembrie a adus o premieră la Timişoara, organizarea Zilei Drepturilor Omului de către eQuiVox şi identity.education, grupuri LGBT locale. 

În loc de încheiere

Ce ne aşteaptă în 2019? Munca abia acum începe pentru comunitatea LGBT, care acum este responsabilă să construiască pe toate oportunităţile oferite de felul în care s-au desfăşurat lucrurile în ultimii trei ani. Avem numeroase probleme de rezolvat, avem o comunitate de cosolidat, trebuie să acordăm atenţie tuturor grupurilor din comunitate şi, cel mai important, trebuie să ne solidarizăm cu cât mai multe grupuri discriminate din România, pentru a sublinia importanţa drepturilor omului într-o Românie democratică.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

46 Comentarii

Pano
31.12.2018, 18:16:15

La Referendumul pentru schimbarea constitutiei au votat numai psd-isti fanatici si religiosi fanatici. Stim acum ca acestia sunt doar 20%. Lumea, pesedisti moderati si ne-pesedisti, a intuit ca e o smecherie. Fazele cu traditia neamului, copilasii nostri, fibra si identitatea erau clar praf in ochi. Abia validarea acestui referendum ar fi insemnat un atentat la identitatea noastra, care deja este moderna. Agresiunile anti-moderne la adresa societatii si statului nu mai sunt acceptate chiar asa usor. Toata miscarea mie mi s-a parut o escrocherie, cum sa-i spun?, postmoderna. A fost asa de suspecta, ca sociologii nu au putut anticipa ca nu va avea succes. Adica oamenii ziceau cand erau intrebati: da, o sa merg la vot, pentru familie, da, pentru copilasi, dar ei de fapt nu aveau de gand sa mearga. Miroseau ca ceva nu e bine zis. Oamenii de rand au inteles mai clar despre ce e vorba decat fascistii publici precum Neamtu si Papahagi.

-11 (21 voturi)
Radu Mircea
31.12.2018, 19:35:54

# Pentru astaseara nu pot sa va zic decit : Sarbatori cu bine !!! lndiferent ce gauri preferati , indiferent cu cine impartiti patul , indiferent carui Dumnezeu va inchinati . LA MULTI ANI !!! De miine ( cine o mai scapa din grelele incercari ) puteti sa o luati de la capat . De la ce capat vreti . Eu va promit sa nu ma schimb si sa comentez in continuare , oricit oftica lucrul asta anumiti forumisti . HAI NOROC !!!

-4 (12 voturi)
Pano
31.12.2018, 19:55:13

La Multi Ani, Radu Mircea!

-4 (12 voturi)
Cornel Cazacu
31.12.2018, 18:42:21

Sfârșit de an, iar strici dispoziția românilor domnule elgebaist. Chiar nu ai puțină rușine, că bun simț nu ai demult ?

+12 (22 voturi)
Dr. Love
31.12.2018, 19:37:55

Cornel Cazacu Esti analfabet, fanatic religios, prost sau toate trei? Ce anume legat de articolul asta ti se pare de rusine sau lipsit de bun simt?

-11 (21 voturi)

Vezi toate comentariile (46)