Societate

articolul anterior articolul urmator

Revoluţia între prieteni

0
21 Dec 2011 21:20:00
Autor: Cristian Delcea
Ion Iliescu (în centru) a fost înconjurat de mulţi prieteni  la Revoluţie
Ion Iliescu (în centru) a fost înconjurat de mulţi prieteni la Revoluţie

Încheiem astăzi sezonul III din serialul nostru cu un episod exploziv despre „caracatiţa emanaţilor“.

Fără prea multe multe comentarii şi interpretări, „Adevărul" publică astăzi mărturii ale unor personaje-cheie ale Revoluţiei despre condiţiile în care s-au cunoscut înainte de 1989. Dacă-i întrebi cum de s-au adunat toţi, în punctele- cheie ale puterii, la 22 decembrie 1989, îţi răspund că e o coincidenţă. Vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, ca astăzi, 22 decembrie 2011, să concluzionaţi, fiecare în parte, cât a fost coincidenţă şi cât a fost premeditare în Revoluţia română. Fără a se înţelege că schimbarea de regim a fost ceva rău. Îngrozitor a fost doar numărul morţilor: 159 sub Ceauşescu, 957 după fuga acestuia.

Cazimir Ionescu: Am fost pe 21 decembrie la Universitate, dar n-am participat la baricadă. La un moment dat l-am zărit pe trotuarul celălalt şi pe Gelu Voican Voiculescu. Îl ştiam de când ieşise din puşcărie, îl cunoscusem la un ceai. Am trimis un puşti la el să-i transmită că eu am informaţia că au pornit mişcări şi în alte oraşe din ţară. Aveam un atelier la Fondul Plastic unde mai făceam şi noi câte o agapă. Şi la un moment dat un tip l-a adus pe Gelu Voican la un ceai.

Cineva mi-a spus să am grijă că Voican abia a ieşit din puşcărie, că a vrut să-l împuşte pe Ceauşescu. Nu am căutat să mă apropii de el,  ne mai întâlneam într-o librărie - „Salut", „Salut" şi cam atât. (Ziarul „Adevărul" 9 noiembrie 2011) Gelu Voican Voiculescu: Cazimir Ionescu lucra la un institut de economie lângă Leonida. Ne întâlneam la Librăria Papirus. Mă cunoşteam cu el, dar la nivelul de a vorbi cu „dumneata". Nu ne tutuiam. Ne cunoşteam din nişte... fusese şi coleg de liceu cu nevasta mea de atunci. (Comisia „Decembrie 1989")

Gelu Voican Voiculescu: Singurul meu cunoscut şi prieten a fost Aurel Dragoş Munteanu. El îl cunoştea pe Iliescu de multă vreme, şi-mi vorbea de Iliescu. Şi eu îi puneam numeroase întrebări despre Iliescu, pentru că, vedeţi dumneavoastră, de foarte mult timp, de când ăştia (n.r. - securiştii) m-au tot înrăit aşa, eu tot îmi puneam problema de a face ceva. [...] Aveam informaţii despre Iliescu de mult. Îmi amintesc că prin 1986 am văzut un „Stern" (n.r. - revistă din Germania Occidentală) cu Iliescu în centru - „omul care îl va înlocui pe Ceauşescu". Eram foarte receptiv la oamenii care îl cunoşteau pe Iliescu, pentru că nu ascund că eram preocupat de a acţiona. (Comisia „Decembrie 1989")

Misteriosul Harosa

Gelu Voican Voiculescu: Pe Brucan l-am cunoscut o singură dată. În parc, cu un prieten de-al meu, Viorel Harosa, care îl cunoştea pe Brucan şi mi l-a prezentat. Era cam prin 1988, era primăvară, era plăcut afară. Deci asta este singura ocazie în care ne-am întâlnit. Brucan a dat mâna aşa cu mine. Nu spune nimic asta. [...] Viorel Harosa era redactor la Editura Meridiane. Îl cunoştea pe Iliescu, l-a şi dus de câteva ori cu maşina. Şi-l întrebam ce fel de om e. Rezulta că el este foarte supravegheat, nu se putea. Şi eu eram supravegheat. Atunci nu puteam risca un contact. Vă mărturisesc intenţionalitatea mea, că asta explică anumite lucruri. (Comisia „Decembrie 1989")

Viorel Harosa, omul care îi cunoştea pe Brucan, Iliescu şi Voican, a ajuns, după Revoluţie, locţiitorul şefului Unităţii Militare 0215 (celebra „Doi şi-un sfert", înfiinţată de Gelu Voican Voiculescu din securişti reciclaţi). Conform „Evenimentului zilei", Harosa a fost angajat cadru activ cu gradul de colonel în data de 2 februarie 1990. Până atunci, Harosa scrisese cărţi în calitate de critic de artă. În iunie 1991 a fost trecut în rezervă şi şi-a pierdut urma. Trăieşte în judeţul Braşov, dar foştii colegi din „Doi şi-un sfert" afirmă că „este foarte bolnav şi are dificultăţi de vorbire".

„...să mă duc la Iliescu, să-l văd, să-l tatonez"

Gelu Voican Voiculescu: Vă mai pot spune că intenţionam să intru în contact cu Iliescu, dar n-am avut curajul. [...]Aveam manuscrisul unei lucrări tehnice de epurare a apelor, pregătită de tatăl meu, pe care el a publicat-o şi acuma trebuia republicată. Tata murise între timp. Un redactor de la Editura Tehnică pe care îl cunoşteam mi-a propus: „Domnule, nu o mai publica, că reeditarea nu se mai plăteşte. Pune-o pe numele dumitale, actualizeaz-o şi, mă rog, îţi plagiezi tatăl".

Ei, toată chestia asta pe mine mă dezinteresa: să briez într-o poveste din asta în care nu aveam nicio legătură, de epurare a apelor. Dar era pretextul de a mă duce la directorul Editurii Tehnice. Sub pretextul acestei contractări de carte voiam să mă apropii de el. Exista o tendinţă pentru că şi eu vedeam în Iliescu un tip căruia îi este rezervat ceva. N-am dus niciodată la capăt planul, de frică. Dar, v-am spus, eram pregătit să mă duc la Iliescu, să-l văd, să-l tatonez.(Comisia „Decembrie 1989")

2004: Ion Iliescu şi Victor Atanasie Stănculescu, încă în tandreţuri Foto: mediafax


Sergiu Nicolaescu revoluţionar

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările