Revoluţionarii fără cauză

Piaţa Universităţii e iarăşi populată. De cu seară, până-n creierii nopţii. La fel, şi-n celelalte oraşe mari. O masă de tineri, în general, protestează. Acum, faţă de exploatarea auriferă de la Roşia Montană. Să nu vă-nchipuiţi că avem, în România, o asemenea abundenţă de specialişti în materie, care ştiu exact de ce protestează! Care să aibă informaţii ştiinţifice că e ceva putred la Roşia Montană.

De altfel, dacă te strecori între ei şi-i întrebi moromeţian „pe ce se bazează”, majoritatea ridică din umeri, şi doar câţiva te bombardează cu slogane preambalate. Şi atunci, stai să te întrebi: pot fi plătiţi atâţia oameni de ONG-uri care susţin interesele Ungariei în Ardeal, sau mai ştiu eu ce alte grupuri de interese care au fost legate în spaţiul public de activismul anti-Roşia Montană?

Sincer, nu cred. Mai ales că-i şi cunosc pe unii dintre ei.

Nu cumva aceşti revoluţionari fără cauză sunt doar reprezentanţii generaţiei tinere care simte că lucrurile nu merg bine în ţara asta? Nu ştiu exact să pună degetul pe rană. Poate nu au soluţii clare. Dar ştiu că nu e bine ce se întâmplă. Simt că n-au orizont în România. N-au unde să se angajeze şi nu sunt nici rude cu vreun „şmecher” conexat la vreun partid, care să le asigure vreun viitor. Nu le rămâne decât să protesteze. Împotriva lui Boc, a lui Băsescu, a legii pentru limitarea drepturilor de schimb pe Internet (ACTA) sau, cel mai recent, a proiectului minier de la Roşia Montană.

Revoluţionarii fără cauză sunt, mai curând, o consecinţă directă a „politicilor” (dacă le poţi spune aşa) pe care le-au dus hienele care au pus stăpânire pe România ultimilor 23 de ani. Sunt expresia disperării unei generaţii.

Sunt şi o masă de manevră ideală? Poate! Şi ce dacă? Ce dacă nemulţumirea lor a fost capitalizată în 2012 de USL, care a gonit PDL-ul din fruntea bucatelor? Au făcut ceva pentru ei, cu adevărat, portocalii? Nici cei de acum nu fac. Şi o să aibă aceeaşi soartă, mai devreme sau mai târziu. Din cauza Roşiei Montane sau a altui subiect, oricare ar fi el!

Şi, totuşi, cum ieşim din acest cerc vicios? Pentru că perspectiva rotirii cadrelor în paralel cu împământenirea cutumei unor proteste sezoniere nu este o soluţie câştigătoare. Cel puţin nu pentru revoluţionarii fără cauză. Şi nici pentru o societate sănătoasă în ansamblu.

Nu cred că există soluţii general valabile. În panacee. Însă în ce priveşte Roşia Montană, o dată ce ne asigurăm protecţia din punct de vedere ecologic, exemplul Norvegiei este demn de urmat. Mai precis, o formulă care să interzică politicienilor să-şi bage mâinile până la coate în banii pe care-i va aduce aurul din Apuseni. Un Fond dedicat, exclusiv, educaţiei. Că slavă Domnului avem nevoie şi reprezintă o investiţie sigură şi necesară. Vă este frică că politicienii vor contorsiona legea cum vor ei în Parlament? Şi mie! Atunci de ce, spre exemplu, nu faceţi presiuni să fie introdus, în mult-trâmbiţatul referendum despre Roşia Montană, un paragraf care să stipuleze clar această obligativitate!?

Revoluţionari fără cauză, dacă şleahta politică nu are niciun interes, găsiţi-vă voi o cauză! Numai formulaţi-o clar, să ştiţi pentru ce luptaţi şi unde vreţi să ajungeţi!

PS Apropo de cenzură şi auto-cenzură, mărturisesc că am ezitat vreo 2 zile să scriu acest text de teama noianului de înjurături care mă aştept să se reverse asupra mea din partea postacilor „anti” sau a altor exaltaţi de bună-credinţă. E şi asta o formă de presiune, despre care văd că nu prea se vorbeşte.