România este ţara cu cele mai mari preţuri la carburanţi. Franţa iese în stradă pentru mai puţin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestaţii de amploare şi violente au loc în Franţa, pretextul fiind creşterea preţurilor la carburanţi. România are la moment unul din cele mai ridicate tarife, deşi este în coada clasamentului salariilor din Uniunea Europeană şi deţine şi cele mai mari rezerve de hidrocarburi din spaţiul comun.

România este bogată, avem de toate, dar oamenii sunt săraci, muncesc pe nimic şi beneficiază de cele mai mari preţuri din Uniunea Europeană. În schimb nu primesc la schimb din partea politicienilor corupţi decât bătaie de joc.

Avem şi rezerve importante de gaze şi de petrol dar acest lucru nu ne ajută cu absolut nimic. Avem şi rafinării proprii şi tot nu nimic nu ne ajută. Avem şi cele mai mici preţuri la forţa de muncă şi tot cu nimic nu ne ajută. Ne-am fi aşteptat ca şi consecinţă, având în vedere că iese chiar din pământul nostru, să dispunem de cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, dar nu este aşa. În afară Ţării cu facturi inventate din paradisuri fiscale companiile scot profituri colosale. Pe de cealaltă parte este statul care pune accize dar din care nu se face nimic ci doar se îndoapă fanarioţii.

Când preţul barilului creşte, preţul carburanţilor din România creşte şi el. Când preţul barilului scade, la noi preţul la carburanţi creşte în continuare. Practic orice s-ar întâmpla guvernanţii şi companiile ce au pus mâna la rezervele Ţării vin şi ne vând câte o gogoaşă.

În Franţa preţul la carburant este mai mic decât în România, cu atât mai mult cu cât ar trebui să îl raportăm la puterea de cumpărare. Francezii au un stat care le face autostrăzi, le construieşte spitale, le asigură o educaţie gratuită, dispune de un sistem de securitate propriu şi nu împrumutat... Şi atunci, de ce totuşi francezii ies în stradă?

Este foarte simplu: ei dispun de toate cele de mai sus tocmai pentru că ies în stradă atunci când simt că se comit abuzuri împotriva lor. Nu trebuie să nu le ai ca să ieşi în stradă, trebuie să o faci ca să te asiguri că le ai.

La noi, în ciuda rezervelor colosale cu care ne tot lăudăm, preţurile sunt imense. Ieri când făceam plinul am fost mirat că preţul este de aproape 7 lei litrul de benzină, adică aproximativ 1,50 euro.

Cum iese şi românul puţin televiziunile şi presa manipulatoare iese şi acuză de huliganism şi se intervine în forţă deşi manifestaţiile sunt paşnice.

Multe state din jur, printre care şi Republica Moldova, importă carburanţi din România iar preţurile la pompă sunt cu mult mai mici.

Ceva nu pare în regulă, cumva ar trebui Românii să se simtă păcăliţi atât de către stat dar şi de către companiile ce au pus mâna în mod ilegal şi prin şpagă asupra acestor rezerve?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite