România, altfel

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am citit, într-o după-amiază de duminică, eseul domnului Lucian Boia, ”De ce este România alfel?”. O carte foarte pesimistă. Cu greu te mai duci la serviciu a doua zi după ce ai parcurs 120 de pagini în care tot ce e românesc pare a fi un iremediabil blestem.

Ceva asemănător cu ”Schimbarea la faţă a României” , numai că după ce termini cartea lui Cioran efectul e invers,  îţi vine să-ţi sufleci mânecile cămăşii şi s-o iei de la început.

120 de pagini în care sunt reluate multe idei dintr-un alt volum al aceluiaşi autor (”Istorie şi mit în conştiinţa românească”) şi în care istoria românilor este demolată, pas cu pas, de la începuturi până în prezent: suntem mai mult slavi decât romani, limba noastră e cea mai puţin latină dintre limbile latine şi are puternice accente slave ori turce, evul mediu românesc începe atunci când în occident deja îşi făcea loc capitalismul, nu e cert că Mircea cel Bătrân a câştigat la Rovine, Mihai Viteazul mai degrabă a pierdut la Călugăreni, Ştefan cel Mare nu i-ar fi bătut nici el pe turci... Şi câte şi mai câte...

Îţi mai vine să ieşi din casă după ce ai auzit asemenea ”adevăruri” despre neamul tău? Mai ai chef să mai construieşti sau să inovezi ceva?

Deşi în puţinele mele clipe de răgaz sunt un pasionat cititor de istorie, nu pot avea nicio pretenţie de pricepere în domeniu. Preocupările mele se reduc la simpla lecturare a unor cărţi de gen , fără niciun fel de rigoare cât de cât ştiinţifică. De aceea, mi-e greu să decelez ceea ce e real şi ce nu în scrierile domnului Lucian Boia. Nu am competenţa necesară s-o fac.

Ştiu însă că istoria poate fi privită din diverse unghiuri. Probabil că dacă ea s-ar scrie pe baza unor procese cu juraţi, apărare şi acuzare n-ar mai înţelege-o nimeni. ”Şansa” supravieţuirii ei pare a fi mai degrabă faptul că nu se ascultă ”părţile” concomitent şi că ele  nu au dreptul de a se interoga reciproc.

Ca simplu cititor, muritor,pentru care, ca la mai toţi din generaţia mea, prima mea carte de istorie a fost ”Povestiri istorice” de Dumitru Almaş,  eu văd un sens al scrierilor istorice, cred că până la urmă ele nu trebuie să aibă un efect inhibitor în raport cu cei ce trăiesc prezentul ci să ofere substanţă acţiunilor din viitor . Mai simplu spus, oare n-ar  fi necesar să  descoperim şi părţile pozitive ale trecutului nostru? Chiar n-avem nimic solid în spate?

Cred că unul din motivele frustrărilor şi eşecurilor noastre din ultimii ani a fost tendinţa de a ne autobatjocori şi de a mutila tot ce-i românesc. Pe lângă faptul că singuri ne ”gratulăm” cu adjectivele de leneşi, laşi, duplicitari, hoţi, şmecheri am ajuns şi să ne interpretăm istoria în aşa fel încât  să nu mai avem niciun punct de reper. Ne-am obişnuit să ne autoînjosim şi să credem că prin alte părţi, ce-i drept mai bogate şi poate ceva mai educate, lucrurile au fost sau sunt cât se poate de roz.  Uităm adesea că dacă suntem supăraţi că lucrurile nu par a merge la noi  nu înseamnă, per a contrario, că ele sunt  în regulă în altă parte.

Nu ai cum să evoluezi şi să creezi dându-ţi palme toată ziua. N-ai cum să te mai apuci de muncă dacă dimineaţa, atunci când te bărbiereşti şi te uiţi în oglindă, îţi repeţi că  vii de nicăieri, că eşti blestemat,că ai îmbătrânit degeaba şi că nu mai ai nicio şansă.

Fac parte din grupul celor care se încăpăţânează să creadă că România e altfel decât cea a nebuniei induse de breaking-news şi a cărţilor care ne învaţă că deja nu mai suntem. Găsesc în jurul meu o mulţime de oameni ce par a fi altfel şi care nu-s nici hoţi şi nici şmecheri.

Poate că există destule motive să credem că România este într-adevăr, altfel. Dar de ce nu altfel în sens pozitiv?    Cazuri particulare, din ce în ce mai dese dar niciodată prezentate ca breaking-news, sunt energizante de speranţă, adică altfel.

Şi ca să nu pară totul neverosimil, iată şi un exemplu. În zona în care lucrez, în ultimii ani, sunt din ce în ce mai multe situaţii în care este necesară interacţiunea cu structuri specializate în investigaţii  judiciare de prin alte părţi. Şi pot afirma, fără emfază, că măcar din punct de vedere al vitezei de reacţie, al clasicelor investigaţii, al accesării bazelor de date şi - poate de necrezut, dar aşa e – chiar al tehnicilor moderne folosite, suntem altfel. Adică foarte buni. Nu cred că sunt necesare comparaţiile prea concrete pentru că unele situaţii particulare ar conduce, inevitabil, spre tărâmul meridianelor umorului - şi nu în defavoarea noastră. Noi suntem altfel, pe cuvânt.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite