România de ciocolată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

Astăzi, o bucăţică bună de România e la Londra, Paris, Roma, sau Ottawa…De ziua naţională ni s-a servit cu generozitate o Românie ideală şi un pic prea dulce. Raporturile diasporei de azi cu ţara de origine sunt de aprofundat dincolo de glazură, unde ingrediente nu o dată tensionate dau alt gust pâinii de acasă. Jurnal de centenar.

La sfârşit de an facem bilanţuri, scoatem globurile strălucitoare, împărţim note bune şi punem în sertar ce n-a fost bine. O stare de răsfăţ şi de luciditate, o felie de timp suspendat, locuit de sentimentul că merităm un cadou iar de treabă ne apucăm de la 1 ianuarie. Cam despre asta e vorba în acest jurnal de centenar, un alt fel de a vă ura „la mulţi ani!”.

De Centenar am găsit o Românie de ciocolată. Trona la propriu pe o masă a belşugului în holul somptuos al Ateneului din Bucureşti, în seara Galei 100 pentru Centenar, organizată de Ministerul românilor de pretutindeni (MRP) pentru a premia « 100 de români de succes, adevărate modele de conduită şi implicare în păstrarea şi promovarea identităţii naţionale peste hotare.” Citatul e din programul serii festive iar gala, la care a participat Premierul Viorica Dăncilă, a fost transmisă în direct la televiziunea publică.

Pe lângă oficialităţi din guvernul României, la invitaţia MRP în sală s-au aflat unii dintre laureaţi şi, invitaţi privilegiaţi într-un tur de presă cu ocazia Centenarului între 28 noiembrie şi 2 decembrie, 24 de jurnalişti români şi membri activi din mediul asociativ al diasporei din ţări precum Anglia, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Spania. „Smulşi” de bună voie şi cu mare curtoazie de ziua României centenare din societăţile occidentale unde trăiesc şi unde românismul e la cote rarefiat normale, invitaţii au plonjat vertiginos într-o baie hiperconcentrată de patriotism în trei culori.

Pe un traseu al unor autentice valori fondatoare de mai multe sute de ani precum Curtea de Argeş, Târgu Jiu, Lainici, Densuş, Alba Iulia, supradoza de patos patriotic a acţionat legitim ca un narcotic de şoc, cu efect euforic. România e, nu-i aşa, de ciocolată, iar stop cadrele pentru o reîndrăgostire pe loc de ţara care n-a uitat să te cheme la  ziua ei  fără şir. Aşadar, în carnetul de drum iniţiatic pentru un român din lumea largă dedulcit la un periplu memorial şi afectiv treci cu bucurie: siropul de busuioc de la mănăstirea Lainici, făcut de călugări; amurgul şi spuza de zăpadă din jurul Coloanei infinite, la prima întâlnire cu scara spre cer, cum o numea Brâncuşi; clopoţeii din streşinile Mănăstirii zidite de Meşterul Manole, care sunau când hoardele duşmane făceau să vibreze ţinutul de pe Argeş în jos; Sfânta Duminică de pe stâlpul pe jumătate piatră tombală romană de la biserica din Densuş; vânzoleala autentică din Cetatea Albei, cu un fabulos happening al straielor istorice, purtate pentru centenar de familii venite de la Craiova sau din Vatra Dornei, de la Bălţi sau din Timişoara; sutele de steaguri în lumina sticloasă ţinute de mâini înmănuşate sau roşii de ger.

Un răsfăţ colosal şi o uriaşă butaforie patriotică. Peste tot am fost primiţi de primari încinşi cu eşarfe tricolore, ni s-au strâns mâinile viguros, am fost omeniţi şi flataţi - diaspora e cu noi! Ne-am lăsat alintaţi, fiii risipitori au fost trataţi regeşte, doamna Ministru al Românilor de pretutindeni ne-a servit la masă, ne-a fost ghid şi noi i-am fost suită. Ne-a deschis bunăoară drumul, înaintea altor grupuri de români, spre Sala tronului de la Alba Iulia unde e gravată proclamaţia unirii de la 1 decembrie 1918. E la fel de adevărat că Natalia Intotero ne-a însoţit autocarul în înaintarea sa lentă spre cetate, fără să scoată girofarul, fără să depăşească arogant şirul celorlalte maşini pline cu români. Jour de Fete nationale oblige, ne-am complăcut în această retorică naţionalistă efervescentă, asistând la  un exerciţiu de seducţie la pachet, calibrat potrivit imaginarului de acasă despre coardele sensibile ale celor plecaţi. Spre exemplu, din play-list-ul spectacolului de la Ateneu n-au lipsit Treceţi batalioane române Carpaţii, Aşa-i românul şi alte hituri simbolice de gen, intonate cu vocile lor de semizei de Marcel Pavel şi Ianna Novac. Am vibrat, desigur, autentic, la puritatea viorii din balada lui Ciprian Porumbescu interpretată de Gabriel Croitoru şi de Orchestra Naţională Radio. În programul general al celor trei zile am remarcat însă absenţa desăvârşită a unui discurs artistic contemporan, cu deschidere spre alte genuri. România mare şi modernă înseamnă şi voci, vibraţii de azi ale jazzului sau rockului românesc, ca să nu mai vorbim de filmul românesc, efervescent şi surprinzător, cu un titlu recent prezent pe afişele Bucureştilor, ocazie unică pentru diasporeni să-l fi putea vedea, Moromeţii

captura

Una peste alta, marele câştig al acestei invitaţii de presă făcută generos de MRP cu ocazia centenarului, a fost faptul că România diasporenilor jurnalişti sau organizatori de evenimente a coborât deodată de pe reţelele sociale, ne-am spus unii altora proiectele privindu-ne în ochi, admirându-ne pe viu eforturile de a promova sau de a reflecta viaţa românilor plecaţi, dincolo de like-uri virtuale, necesare şi ele când astăzi o bucăţică bună de România e la Londra, Paris, Roma, sau Ottawa….

Dicţionar de centenar: cel mai frumos cuvânt din limba română

Patria celor plecaţi rămâne – o spun poeţii - limba originilor. I-am întrebat aşadar pe colegii mei din patru zări care este pentru ei cel mai frumos cuvânt în limba română. A rezultat un microdicţionar de Centenar sui generis, legitim patetic. Răspunde inclusiv gazda care ne-a adus împreună între graniţele României mari, Natalia-Elena Intotero, ministrul Românilor de pretutindeni.

Cristina Mihai, Canada: palimpsest. Un cuvânt cu o muzicalitate deosebită, care poate îngloba în el toate înscrisurile din ADN-ul nostru, acele rădăcini care ne fac să ne fie dor şi care dor când ne îndepărtăm prea mult de ele. Conţine duioşie, o combinaţie de fragilitate, dăruire şi rezistenţă.

Liviu Hopârtean, Belgia : e o expresie pe care o aud doar în România, când mergem la Olăneşti, eu şi soţia mea. Noi suntem acolo belgienii din capul satului.

Ionela Van Rees-Zota, Germania: codru, grai

captura

Iulia Sandra Vîrsta, Italia: am fo, şi-om si. Este moto –ul maramureşenilor, expresie care ne-a însoţit de-a lungul veacurilor, la bine şi la greu.

Cornel Radu-Loghin, Belgia: demnitate

Carmen Drăghici Hopârtean, Belgia: izvor, din expresia a se întoarce la izvoare. La Olăneşti tot pământul e împânzit de izvoare.

Bogdan Cronţ, Anglia: anafură

Elena Ninerică, Spania: identitate

Andrei Fechete, Irlanda: mnezo, mirific

Sergiu Balaban Duca, Italia: pită

Daniela Popescu, Grecia: România

Ion Bălan, Spania: tată, mamă, bunic, bun

Miruna Cajvaneanu, Italia: doina. Doina e vibraţia care ne aduce la rădăcini şi ne dă suflare să mergem înainte.

Gelu Vlaşin, Spania: infinit. Suntem ceea ce iubim şi ne purtăm rădăcinile în suflet, deci în infinit.

Aida Vâlceanu, Franţa: văzduh

Camelia Jumătate, Italia: te iubesc

Cornelia Crâşmaru, Italia: sobă

Ciprian Apetrei, Franţa: ghiduşie. Nu i-am găsit echivalent în altă limbă. Ghiduşii pot face doar în limba română. Ca ploieştean, ghiduşiile vin din joaca de-a cuvintele, este un mod de a vedea lumea printr-un filtru vesel. Zâmbesc ghiduş, deci exist.

Costel Pletosu, Spania: speranţă

Trei motive de întors acasă, cu Natalia Intotero, ministrul Românilor de pretutindeni

Cel mai frumos cuvânt în limba română?

captura

Natalia Intotero: România este pentru mine cel mai frumos cuvânt în limba noastră frumoasă, armonioasă, alta nu găsim.

Trei motive pentru care ar trebui să ne întoarcem acasă?

N.I.:Dragostea pentru ţară, iubirea pentru pământ, apropierea faţă de toţi cei dragi şi de tot ce înseamnă simbolurile noastre. Există o categorie care au plecat pentru carieră, dar marea majoritate a românilor nu a plecat de bine din ţară. Mi-aş dori ca toţi românii care şi-au dorit să revină acasă, să ajute la bunăstarea ţării, după ce au făcut cinste României noastre.

De cine are nevoie România azi?

N.I.: Începând de la muncitorul simplu şi până la ingineri, profesori, medici, fiecare înseamnă foarte mult pentru România.

În loc de concluzii, o felie de tort

De ziua naţională a României şi la o sută de ani de la momentul istoric al unificării statului modern, ni s-a servit cu generozitate o Românie de ciocolată, ideală şi un pic prea dulce. Desigur, acest periplu memorial simbolic şi acest discurs al autocongratulării îşi au rolul lor în momente de emoţii festive de calibru naţional, e un ritual necesar, o proiecţie benefică în imaginarul colectiv. Raporturile diasporei de azi cu ţara de origine sunt de aprofundat însă dincolo de glazură, unde ingrediente nu o dată tensionate dau alt gust pâinii de acasă. Un congres al diasporei, cu analize lucide şi mai puţin autoflatante, ar fi necesar alături de alaiurile emoţionante prin România centenară.

Articol publicat in Opinia studenţească, 2 decembrie 2018

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite