România a înviat!

Imagine

Ce ciudat e sa vorbeşti de Inviere într-o naţie muribundă care alege singură să rămână într-o eternă Săptămana a Patimilor!

Una dintre multele bunici cu care m-a hăruit bunul Dumnezeu - pentru că am fost copilul de suflet al oricui şi-a dorit un suflet de om pe lângă casă, fără a fi fost câtuşi de puţin o ”neghiniţă” - îmi spunea mereu: ”Draga babii, să nu dai niciodată cu o botă după un car cu oale”. Mă uitam la ea cu uimire. Nu văzusem niciodată un car cu oale trecând pe nicăieri. Oalele stăteau în magazinele ”Fierul”, atunci când erau şi era coadă la ele pentru că erau de ”Emailul”. Râdea. Anii au trecut şi deunăzi realitatea dintre noi mi-a adus aminte de vorba bunicii Matilda, când am auzit o naţie muribundă vorbind cu fast şi insistent de Înviere. Poate că imnul naţional ar trebui să înceapă cu: ”Românie, învie odată!”, sau poate că mai întâi învierea ar trebui să înceapă în fiecare din noi, în casele noastre, în lumea fiecăruia dintre noi, în alegerile noastre. 
 

În aceste zile de sărbătoare abia încheiată mi-aş fi dorit să aud: ”România a înviat!”. Şi mi-aş fi dorit  să pot răspunde cu mâna pe inimă: ”Adevărat a înviat!”. 

Dar pentru una ca asta, ar zice bunica Matilda:

- Bunul simţ sa învie! - Şi la munte prin iarbă, şi pe nisipul mării, în trafic, în oraşe, în case, în vorbele pe care ni le adresăm, în gesturile pe care le emitem, în tot ceea ce scoatem din oamenii care suntem spre ceilalţi semeni ai noştri.

- Demnitatea sa învie! - Să ne fie jenă de noi înşine să minţim, să furăm, să ne înjosim fără socoată şi fără gândul la ziua de mâine şi la consecinţele neruşinărilor de azi. 

- Eleganţa sa învie! - În mamele noastre, în fiecare româncă ori român de pe stradă, înţelegând că o femeie deşănţată, fără bună cuviinţă şi demintate va educa o generaţie de copii mai nedemnă decât ea. 

- Generozitatea sa învie! - Căci în numele ”modelului american” noi românii am dat frâu liber doar egoismului feroce mioritic, în care mioara e lup cu blană de oaie şi sfâşiem fără calcule orice şi pe oricine ne iese în cale. Nu, scopul nu scuză niciodată mijloacele, doar le acuză! Sărăcia şi mizeria nu sunt nici cauze nici scuze pentru depravare şi avariţie, nici pentru prostituţie morală ori lipsă de cuviinţă. Sărăcia şi mizeria sunt consecinţe doar ale neorînduielii.  Şi chiar de-ar fi să fie născute din conjuncturi istorice, poţi fi ”sărac dar curat”, prin alegeri deliberate  pe care le-am uitat constant în ultimii 23 de ani cel puţin.

Lista mea ar putea continua, dar nu ştiu de ce presimt că şi aşa câtă e, iubită nu va fi. Eu însă, n-am putut să-mi înfrâng impulsul de a o construi, de a o împărtăşi cu orice preţ. Deh, idealismul e boală grea. 

Post scriptum: Trecea un car tras de boi printr-o gură de rai. Se hurducăia la vale. Din car un bade striga la lume: ”Oale de vânzare, oale goale, oale de vânzare!”. Un tinerel slab de minte, luă o bâtă din drum şi-o aruncă în car. Şi carul îi răspunse cu un cor de voci de oale care îi amplificară prostia tinerelului în sunet gol de tinichele, aşa să ştie toată lumea că în acel sat locuia un prost şi că nu era prost destul dacă nu era fudul şi nu-l ştia o lume întreagă. 

Românie, să-mi învii!