Medicul Alexandru Rafila a vorbit, într-o emisiune Digi 24, despre posibilitatea ca România să treacă printr-un al treilea val epidemic. Rafila este reprezentantul ţării noastre în Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
„Noi acum ne găsim, ca să fiu şi eu în trendul vremurilor, în valul 2, am văzut că sunt ţări, ca Japonia, unde apare al treilea val epidemic. Există decalaje între ţări, probabil că până la sfârşitul anului să se oprească creşterea, nu ştiu să vă spun cifre în momentul de faţă, nu vreau să fac speculaţii. Este posibil ca după o perioadă de măsuri stricte, care va duce la scăderea cazurilor, spre primăvară, dacă nu o să reuşim să administrăm suficient de mult vaccin, să asitam la o nouă creştere începând cu luna februarie”, a spus Alexandru Rafila.
Medicul susţine că situaţia nu se va rezolva într-un singur an dacă lumea va avea acces la un vaccin anti-COVID-19, mai ales că oamenii trebuie informaţi şi convinşi să se vaccineze.
De asemenea, specialistul vorbeşte despre o creştere a numărului de cazuri până spre finalul lunii decembrie, de aceea recomandă un comportament „temperat” în perioada Sărbătorilor de Iarnă.
„Eu cred că până la sfârşitul lunii decembrie vom asista la creşteri, va trebui să fie un comportament temperat, nu cred că trebuie să ne facem planuri ale unor petreceri de Revelion în stil clasic, sigur, mult mai restrânse şi cu măsuri de protecţie încât să limitezi transmiterea, mai degrabă în mici pensiuni decât în mari restaurante.”
În ceea ce priveşte modul în care se face raportarea zilnică a numărului de cazuri a celor infectaţi cu SARS-CoV-2, Rafila spune că „a fost schimbat modul de raportare, vedem mii de cazuri în fiecare săptămână care se spune că nu sunt alocate unui judeţ, nu ştiu ce înseamnă asta că nu sunt alocate, din punctul meu de vedere dacă nu ştiu unde este pacientul nu pot să fac ancheta epidemiologică şi asta are consecinţe - nu pot să identific contactii, infecţia continuă să crească.”
VIDEO: Digi 24
Citeşte şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
48 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Valul trei va fi la sfarsitul lui Ianuarie, apoi Februarie pana in Martie ! Vestea buna este ca nemtii prin firma Modena au scos al doilea vaccin nemtesc , eficacitate95% plus evitarea imbolnavirilor grave !
Și tocmai atunci, în valul trei ar vrea PSD să aibă loc alegerile!
Ionel Marcu........ Ti-au ridicat o minge la fileu .... (cam ca si intrebarile adresate lui KWJ la conferintele de presa ) ... si d-ta , normal, ai tras . Acesta sa fie scopul articolului ? De a justifica tinerea alegerilor ?
Pandemia scenariul trei va fi declansata in Romania imediat dupa alegeri. Atunci infectia politica marxista se va dezlantui, iar reprimarea, teroarea, hotia, coruptia, abuzul in drept vor fi noile standarde "de calitate". Drepturile cetatenesti vor fi abolite. Discatura infectiei pandemice va zburda in voie. Masca va fi inlocuita de arestari in masa. Excrocii marxisti vor impune vaccinarea obligatorie, pentru ca noua ordine sa fie vaccinata :)))))))) Infectia marxista :)))))))))))
Care al treilea val, cand este o crestere continua?
Vezi toate comentariile (48)