România ca resursă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este un furnizor de resurse. Şi, din păcate, nu este doar un furnizor de resurse naturale. În fapt, a devenit, ea însăşi, o mare resursă.

Este un furnizor de resurse naturale de toate felurile. Materii prime vândute în general foarte ieftin, pentru că, nu-i aşa, noi nu avem know-how-ul şi specialiştii să le prelucrăm. Deşi, în mod paradoxal, petrolul, de exemplu, e prelucrat chiar la noi în ţară, cu tehnologia noastră (foarte bună în rafinării chiar la începutul anilor 90) şi cu specialiştii noştri (de asemenea, foarte buni).

Este furnizor de lemn, şi de păduri. Lemn în general de conifere, deoarece pădurile de câmpie s-au cam terminat. Lemn de o valoare scăzută, şi care prin ţările mai civilizate nu se taie. Situaţia pădurilor din multe masive e deja dezastruoasă (cu „cod roşu“ de defrişări în 27 de judeţe), dar nimeni nu se grăbeşte să interzică tăierile de la munte. Şi nici măcar mobilă nu facem – zeci de camioane de lemne ies zilnic din ţară, pe mai nimic.

Este un furnizor de resursă umană şi de mână de lucru ieftină. România are a doua rată a emigrării din lume, după Siria – ţară lovită de un deceniu de un sângeros război civil. La noi războiul este psihologic, fără sânge; dar nu este mai puţin devastator. Migranţii români pleacă, cei mai mulţi, să facă muncile pe care alţii le refuză – la căpşuni, la îngrijit bătrâni sau la serele de flori. Muncă care e şi grea, şi umilitoare în unele cazuri; dar românii strâng din dinţi pentru câteva sute de euro. Mii de copii rămân şi cresc singuri, cu vreun unchi sau bunic. Orfani de lux, cost nevăzut şi ascuns ale mâinii de lucru ieftine din sere şi de la căpşuni.

Este furnizor de copii pentru piaţa adopţiilor. România este unul dintre cei mai mari furnizori de copii albi din lume, pentru această piaţă. Unii vor spune că aceşti copii pot avea vieţi fericite în familiile din străinătate care îi adoptă. Eu voi spune că în cele mai multe cazuri nimeni nu-i urmăreşte pe aceşti copii după adopţie, şi nu ştim ce fel de vieţi au. Şi că aceşti copii sunt trataţi ca o simplă marfă, în sistemul românesc de adopţii. Asociaţia ACT (Against Child Trafficking) foloseşte cuvântul „mafie“ când se referă la lobby-ul internaţional pentru adopţii, care activează şi în România. Şi arată că „cei care reprezintă acest lobby nu au nici un fel de scrupule, nu se dau înapoi de la nimic“.

Este furnizor de fete pentru videochat. România şi Columbia sunt cele mai mari ţări furnizoare de fete, pentru industria de videochat. Să nu ne facem iluzii – videochatul este tot o formă de prostituţie, şi ţine de industria mai largă a pornografiei şi a prostituţiei. În ciuda reclamelor agresive care spun că ar fi o cale „respectabilă“ să te îmbogăţeşti rapid – dar ce escrocherie, ce industrie imorală nu a încercat în istorie să se prezinte drept „respectabilă“?

România este un furnizor de consumatori – pentru produse proaste şi scumpe, de mâna a doua şi a treia, pentru lanţurile de supermarketuri „internaţionale“ ce ne vând plastic şi euri. Sau pentru companiile farmaceutice – care ne vând ce vrem şi ce nu vrem. E, de asemenea, un furnizor de cobai – pentru tot felul de medicamente „experimentale“, sau pentru reţele 5G la fel de „experimentale“.

Mai nou şi tot mai des, este un furnizor de indivizi dependenţi. Dependenţi de droguri. Reţelele de droguri se extind şi în oraşele mari, dar şi în cele mici de provincie; şi în centrul vechi, dar şi în cartiere; şi în şcolile „de elită“, dar şi în liceele profesionale. Conform „Raportului naţional privind drogurile“ din 2017, se remarcă „creşteri semnificative ale prevalenţei consumului de-a lungul vieţii pentru canabis, cocaină, droguri injectabile, heroină şi ciuperci halucinogene.“ Iar un individ care devine dependent va fi prins în acest cerc vicios şi va „cotiza“ la reţea poate tot restul vieţii, dând tot ce are, până la ultimul ban.

Să nu uităm nici avorturile. Aflată în plină iarnă demografică, România este prima ţară din Europa şi a doua ţară din lume, în ceea ce priveşte numărul de avorturi la mia de copii născuţi vii. Nu ştim câte avorturi au loc zilnic, probabil peste 400. Copii pe care nimeni nu-i plânge, de care nimeni nu vrea să ştie. Despre care presa nu scrie, pentru care nimeni nu iese să protesteze în stradă. În orice caz, putem spune că România este un mare furnizor de carne de tun pentru industria avorturilor.

Şi, cel mai rău, este furnizor de femei, de fete şi de copii pentru reţelele internaţionale de trafic de fiinţe umane, proxenetism şi trafic de organe. România este conform Comisiei Europene cel mai mare furnizor de carne vie din UE pentru aceste reţele. Conform unui articol din Gândul, „sunt 7000 de copii dispăruţi la acest moment în România“. Acelaşi articol prezintă detalii despre atrocităţile la care sunt supuse femeile care sunt sclavele unor astfel de reţele. Multe dintre femeile şi dintre copiii care pleacă în sclavie nu se mai întorc niciodată. Sunt fie ucise la un moment dat, fie mor în urma bătăilor, epuizării, umilinţelor, drogurilor.

Unele triburi care nu produceau bunuri economice îşi vindeau oamenii – femeile şi copiii. Nu aveau ce să vândă, dar aveau anumite nevoi. Şi noi avem nevoi – în special oligarhia care ne conduce (şi care nu se rezumă în nici un caz la partide sau politicieni) are nevoie de maşini de lux şi de vacanţe exotice. Şi după ce a vândut resursele naturale, pădurile, nu mai are ce să vândă. Aşa că vinde resursa umană. Şi vinde direct oamenii, femeile, copiii.

O periferie semi-dependentă. O ţară tot mai goală şi mai defrişată. România ca resursă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite