Românii, tot mai pasionaţi de cumpărăturile online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cumparaturi online

Românii cumpără din ce în ce mai multe produse de pe Internet. Electrocasnicele, hainele, încălţămintea, cosmeticele şi articolele sportive sunt în topul produselor comandate. Aşa arată concluzia celui mai recent studiu făcut de platforma picodi.com, care evidenţiază comportamentul de consum al românilor.

De departe, femeile sunt cele care preferă să apeleze la Internet pentru a-şi cumpăra diverse produse. Concret, 56% din cumpărători sunt de sex feminin şi doar 44% din cumpărători sunt de sex masculin. 

Potrivit studiului citat, cei mai mulţi care comandă produse online au vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani. Mai exact, 40% din totalul românilor care au renunţat să mai meargă în magazine sunt prinşi în această categorie de vârstă, urmaţi de cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, în timp ce 21% din cumpărători au între 35-44 de ani.

Calculatorul, preferat în dauna mobilului

Chiar dacă cei mai mulţi dintre români, în special cei din mediul urban, au un smartphone la dispoziţie, atunci când comandă produse de pe Internet, ei preferă să o facă fie de pe un laptop, fie de pe un calculator. 53% din români utilizează această metodă atunci când comandă diverse produse online. Doar 1% folosesc tableta şi 46% dau comenzi direct de pe telefonul mobil, evidenţiază raportul picodi.com. 

Există însă momente ale anului în care numărul de comenzi plasate online este foarte mare. Spre exemplu, în perioada noiembrie-decembrie, românii comandă mai multe produse de pe Internet decât o fac în restul anului. Specialiştii susţin că un motiv îl reprezintă sărbătorile de Crăciun. De asemenea, luna aprilie este o lună destul de aglomerată pentru magazinele online, mai arată documentul. 

Cele mai multe comenzi, de Paşte şi Crăciun

Şi pe timp de zi, există un vârf în care românii obişnuiesc să facă cumpărături online. Cele mai multe sunt făcute între orele 12.00 - 13.00, însă o activitate intensiă există şi în intervalul 19.00 - 20.00. Dintre toate zilele săptămânii, cea mai mare activitate a cumpărătorilor online s-a observat luni, vineri şi duminică, sâmbăta fiind singura zi din săptămână în care se fac cele mai puţine cumpărături (10%).

Referitor la valoarea coşului de cumpărături, în lunile septembrie şi decembrie ea ajunge la o medie de 382 de lei per cumpărător. Însă media valorii comenzii diferă de la dispozitiv la dispozitiv. Dacă, spre exemplu, de pe calculator de comandă produse de 248 de lei, în medie, de pe smartphone-uri, se comandă produse de 217 lei, în medie. În ceea ce priveşte tabletele, cel mai puţin utilizate în această activitate, comenzile plasate ajung la 232 de lei, conform picodi.com.

Românii nu plătesc cu cardul

Interesant, spune Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons - Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor, este că, deşi numărul de comenzi e în creştere faţă de anii precedenţi, fapt arătat şi de studii, românii încă preferă să plătească atunci când ridică o comandă, direct la curier. 

„Plata se face de cele mai multe ori în numerar, când vine curierul. Românii nu înţeleg că dacă plătesc cu cardul nu este niciun pericol, ba mai mult, pot bloca tranzacţia, pot returna produsul cu mai multă uşurinţă decât cel cumpărat din magazin”, a explicat, pentru „Adevărul”, Sorin Mierlea, potrivit căruia femeile sunt mai predispuse să achiziţioneze produse de pe dispozitivele mobile decât bărbaţii.

Cum e în străinătate 

Însă nu doar românii cumpără de pe Internet, şi preferă calculatorul sau laptopul pentru asta, ci şi locuitorii din Polonia, Ungaria sau Ucraina, arată picodi.com. Ţările care folosesc mai degrabă telefonul mobil pentru a face cumpărături sunt Peru şi Nigeria. În ceea ce priveşte suma de bani cheltuită pe o comandă online, se pare că lideri sunt locuitorii Emiratelor Arabe Unite, unde valoarea medie a coşului de cumpărături este de 176€. Cel mai puţin pasionaţi de cumpărăturile online sunt locuitorii Ungariei şi a Turciei (28€ respectiv 33€). În România valoarea medie a coşului de cumpărături în anul 2018 a fost de 49€ (234 lei).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite