Românul care aduce pacea
0Sabin Mureşan (33 de ani) a muncit în ultimii şase ani în cele mai periculoase locuri din lume ca lucrător pentru pace. Meseria de „pacificator“ îi aduce lunar între 500 şi 2.000 de euro. A învăţat să meargă printre oameni înarmaţi, să se ferească de proiectile şi să-i convingă pe rebeli să nu fure recoltele localnicilor din Filipine. Acum, Sabin Mureşan s-a întors în România la o viaţă simplă.
Timp de şase ani, principala activitate a lui Sabin Mureşan a fost să evite izbucnirea unor violenţe în comunităţile locale, ocazie cu care şi-a riscat chiar şi viaţa.
Mai citeşte şi:
Mame care îşi duc copiii la şcoală înarmate cu AK 47, sute de familii îşi părăsesc în grabă casele de frică să nu fie măcelărite de militari, proiectile care şuieră lângă taberele de voluntari. Acestea sunt câteva dintre imaginile pe care Sabin Mureşan le-a trăit în ultimii şase ani, ca „peaceworker" (lucrător pentru pace-n.r.).
El a fost angajat de organizaţii nonguvernamentale internaţionale de profil, dar şi guvernamentale precum Serviciul German de Dezvoltare, pentru a încerca să evite conflictele armate pe plan local în zonele periculoase ale lumii precum precum Irak, Sudan sau Filipine, dar şi să ofere sprijin umanitar şi logistic localnicilor.
Atacaţi de grupări irakiene
Sabin Mureşan, originar din Târgu-Mureş, a decis ca în 2004 să treacă la un alt nivel al experienţei sale ca lucrător pentru pace. Astfel, el a decis, împreună cu soţia sa, Ina Curic, să plece în prima misiune importantă, în Irak, ca angajaţi ai unei organizaţii nonguvernamentale din Cehia, cu scopul de a sprijini dezvoltarea societăţii civile locale. Cu un an în urmă trupele americane invadaseră ţara, aşa că nu sperau la o misiune uşoară.
Prima experienţă a fost şocantă. Astfel, deşi ar fi trebuit să petreacă în Irak mai bine de trei luni, Sabin Mureşan a stat aici doar şase săptămâni, după ce mai multe organizaţii nonguvernamentele şi companii comerciale care activau în zonă au fost atacate de grupări rebele.
„Cu toţii ştiam ce se va întâmpla, cu trei zile înainte. Nu era voie să circuli pe străzi, nici maşinile nu circulau. Mai multe grupări s-au unit şi au început să atace atât civilii, cât şi militarii. Au atacat întâi companiile americane care aveau contracte acolo şi se duceau lupte de stradă între insurgenţi şi armată, pentrul controlul oraşului", a povestit românul.
Atât el, cât şi alţi colegi ai săi au reuşit să scape cu viaţă în urma acestui atac, fiind refugiaţi la cea mai apropiată bază militară din zonă. „Ni s-a dat timp să plecăm. Conta foarte mult prestigiul organizaţiei pentru care lucrai. Era un fel de confuzie. Stăteam închişi în casă. Baza a fost atinsă abia în a patra noapte, însă nu fost victime. Am reuşit să învăţăm cum sună proiectilul atunci când cade în faţa sau în spatele bazei militare", şi-a mai amintit Sabin.
Potrivit tânărului, un aspect extrem de important, pentru siguranţa celor care lucrează în zone de război, este componenţa echipelor. „În echipă nu am avut niciodată australieni, americani, canadieini, spanioli. Partenerii noştri ne-au spus să nu invităm oameni de aceste naţionalităţi. Erau considerate persoane non-grata", a mai spus lucrătorul pentru pace.
Prins între localnici şi insurgenţi
2009: Românul, alături de colegii săi în Juba, Sudan
Prin experienţa acumulată, dar şi prin strategiile de negociere învăţate în diferite stagii de training, în cei zece ani de când activează în domeniu, Sabin a reuşit, alături de echipa din care a făcut parte, să evite zeci de conflicte armate. De pildă, timp de un an, în 2007, a mediat relaţiile dintre localnici şi grupările militare neafiliate guvernului din Filipine.
Aici, Sabin Mureşan a fost membru al echipei care a deschis un proiect al organizaţiei Nonviolent Peaceforce, care pregătea civili pentru a interveni nonviolent în conflicte armate. „În astfel de zone de conflict se lansează multe zvonuri care creează panica. Apăreau zvonuri că rebelii sau armata vor ataca o anumită zonă, iar oamenii se mutau ca să nu fie atacaţi.
De multe ori, zvonurile erau simple strategii, care să permită rebelilor să le culeagă recoltele şi să le fure din case. Mecanismul adoptat de noi era cel al controlului zvonurilor. Noi atunci dădeam telefoane ofiţerilor care ştiam că ordonau în zonă pentru a ne confirma sau infirma posibilul atac şi informam populaţia", a declarat Sabin Mureşan.
El a arătat că au existat cel puţin patru situaţii când au reuşit să convingă localnicii să nu-şi părăsească satele şi alte situaţii când acest grupări şi-au schimbat planurile şi nu au mai atacat. „Munca pe care o facem noi e foarte greu de demonstrat. Sunt foarte puţine metode prin care poţi demonstra că tu ai prevenit un conflict. Însă din discuţiile noastre cu ofiţerii au fost situaţii în care informaţiile pe care le deţineam au schimbat planurile de deplasare ale militarilor", a mai spus Sabin.
„Nu trăim cu pâine şi apă"
Sabin Mureşan a încercat să aducă pacea în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii
Românul susţine că setea de cunoaştere, spiritul de aventură şi pasiunea pentru meseria lui l-a făcut să nu se gândească la sumele pe care le câştiga în timpul misiunilor la care a participat. Cu toate acestea, Sabin Mureşan a reuşit să economisească bani, cu care vrea să-şi construiască o casă: „Nu eşti misionar religios, ca să faci asta cu pâine şi apă. E totuşi o zonă dificilă. Pentru un nivel normal de muncă, se câştigă între 500 şi 2.000 de euro pe lună".
Recent, el s-a întors dintr-o misiune care a durat doi ani, în Sudan, iar acum este hotărât să ia o pauză şi să se ocupe de câteva proiecte personale: să scrie o carte despre experienţele pe care le-a trăit în misiunile la care a participat, să-şi construiască o casă şi să devină tată.
"Munca pe care o facem noi e foarte greu de demonstrat. Sunt foarte puţine metode prin care poţi arăta că tu ai prevenit un conflict. "
Sabin Mureşan
lucrător pentru pace
"Nu eşti misionar religios, ca să faci asta cu pâine şi apă. E totuşi o zonă dificilă. Se câştigă între 500 şi 2.000 de euro pe lună. "
Sabin Mureşan
lucrător pentru pace
Fără studii de specialitate
Sabin Mureşan are 33 de ani, s-a născut în Târgu-Mureş şi este căsătorit cu Ina Curic, şi ea de profesie lucrător pentru pace. A activat timp de zece ani în domeniul educaţiei nonformale cu Cercetaşii României, dar şi ca jurnalist radio, în Târgu-Mureş, timp de patru ani. Ulterior, s-a mutat la Cluj şi a lucrat timp de cinci ani la Institutul Român pentru Pace (PATRIR), fiind unul dintre cei care au pus bazele organizaţiei în oraşul de pe Someş, ocupând inclusiv funcţia de director executiv.
Printre ţările unde a lucrat se numără România, Moldova, Irak, Filipine, Burundi şi Sudan. Nu a absolvit cursurile unei facultăţi sau ale unui masterat de profil, însă a participat la traininguri naţionale şi internaţionale de profil, fiind cursant al unor nume mari în domeniu, precum norvegianul Johan Galtung, un pioner în teoretizarea studierii conflictului. Timp de doi ani a fost asistent al directorului academic al Universităţii Europene de Pace din Austria.
„Orice greşeală poate fi fatală"
În Irak, Sabin Mureşan a trebuit să se echipeze cu veste antiglonţ pentru evacuarea bazei militare unde erau refugiaţi
Pentru eficienţa oricărui peaceworker în astfel de „zone fierbinţi" sunt necesare traininguri care privesc medierea conflictelor, arta negocierii, dar este necesară şi cunoaştere unor trucuri, pentru a fi acceptat cât mai uşor de comunităţile locale, susţine Sabin Mureşan. Spre exemplu, înainte să ajungă în Irak a fost instruit la Praga, pentru câteva zile, ca să nu poarte niciodată blue-jeans sau şepci de baseball, pentru a nu fi asimilat cu americanii.
Liber pe stradă în Irak după şase luni
„Trebuie să înţelegi partea culturală a zonei unde acţionezi. Să ştii ce ai voie şi ce nu, ce gesturi să faci sau să nu faci în public, cum să te îmbraci ca să fii acceptat de localnici. Practic, te adaptezi foarte mult la viaţa locului în care eşti. Nu purtam şepci de baseball, blugi, iar în unele locuri trebuia să ne bărbierim aproape zilnic. Orice alb putea fi identificat foarte uşor ca reprezentant al forţelor de ocupaţie", povesteşte românul din Târgu-Mureş.
De asemenea, a ştiut că bagajul nu poate să depăşească 15 kilograme, atât cât este permis în cazul unor evacuări. De aceea, Sabin şi Ina, soţia lui, şi-au luat cu ei doar lucruri fără valoare materială prea mare, fiind conştienţi că în orice moment ar putea fi evacuaţi. Pentru a reuşi să stabilească relaţii de colaborare cu localnicii în astfel de zone, erau necesare între şase şi opt luni, astfel încât
să-şi permită să se plimbe liber pe stradă.
Odată stabilite relaţiile, nu avea voie să iasă din cuvântul colaboratorilor locali, pentru a nu-şi îngreuna situaţia: „Greşelile făcute în astfel de intervenţii dramatizează şi mai mult situaţia. Am fost practic alungaţi din Irak în 2004, alături de toate celelalte organizaţii internaţionale, din cauza asta", a conchis lucrătorul pentru pace român.
Se încarcă comentariile...
