Roşia spontană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nişte inşi cu cap ar putea să rezolve foarte simplu hărmălaia iscată în jurul afacerii Roşia Montană: se ia o foaie de hârtie şi se împarte în două: „avantaje/bine” şi „dezavantaje/rău”. Apoi se va răspunde la câteva întrebări.

1. Înainte de proiectul RMGC, compania minieră de acolo era rentabilă sau nu? (Se pare că treburile „au plutit” aproape un deceniu, cât principalul cumpărător de aur a fost însăşi BNR, apoi s-a intrat pe pierdere. Între timp, a dispărut şi miza monetară a aurului. Soluţia logică ar fi fost ca exploatarea să fie închisă şi trecută în conservare). 

2. Care sunt raţiunile clare de business pentru care zăcământul trebuie să fie exploatat negreşit acum? Nimeni nu explică asta. După ce s-a distrus industria socialistă, se visează la re-industrializarea României? Dacă exploatarea imediată e „un must” economic, ce-i cu atâta secretomanie în jurul motivelor? Ne aflăm în situaţia de a ne salva de la vreo pierire? Cine câştigă şi ce din această precipitare? Există câteva buzunare fierbinţi, care aşteaptă să fie îndesate cu nişte comisioane? Cine şi cum va plăti în instanţă acele daune colosale, dacă vom asista la rezilierea unilaterală a contractului?  Prelucrarea minereurilor cu cianură de sodiu şi protejarea sitului arheologic trag chestiunea pe teren etic. 

3. E bine sau nu să se recurgă la cianurare? Prezumtivele „must”-ri economice ar putea fi suficient de convingătoare cât să stingă inevitabilele inflamări ecologiste? Înainte de parafarea înţelegerii, nu s-a ştiut că acolo există un interes cultural de patrimoniu? În ceea ce priveşte dimensiunea socială a întregii tărăşenii, se cuvine să fac mai întâi câteva precizări. 

Mai întâi, sunt fiu de mineri, mi-am trăit copilăria şi tinereţea în onoarea castei lor, cei din zona Câmpulungului mi-au fost sau mi-au devenit rude. Oameni muncitori, serioşi, orgolioşi, cinstiţi şi abrupţi. Deşi trudeau în subteran, n-am întâlnit nici măcar unul care să nu se laude cu gospodăria lui de deasupra. Nu erau doar „doctori” în picamer, târnăcop şi lopată, se pricepeau la aproape orice se putea face cu mâinile. 

Chiar dacă meseria de miner presupune o altitudine specială în demnitate, mineritul nu e o ocupaţie vocaţională. După 1989, de întreprinderea lor s-a ales praful. Câteva generaţii de ortaci au fost lovite cumplit. Dar nu s-au lamentat. Spontan şi din instinct, şi-au văzut pe mai departe de pământul şi de vitele lor, au căutat alte soluţii de supravieţuire şi le-au găsit. 

De aceea argumentele furioase ale băieşilor din Apuseni („de mii de ani, aici se exploatează aurul!”, „doar minerit se poate face aici, aşa e tradiţia!”) nu prea stau în picioare. Mai mult: cine le garantează că RMGC îi va păstra la locurile lor de muncă şi nu va angaja în loc nişte filipinezi mai ieftini? La fel de spontan ca şi camarazii lor din Muscel, cei din Roşia ar putea să se apuce de altceva, fiindcă sunt sigur că ştiu să facă multe: şi turism, şi afaceri, şi şosele, şi case, şi agricultură. 

Această mişcare spontană e singura care ar putea slava Roşia Montană! Aurul de sub pământ nu suferă. Dacă-l iubesc, ar trebui să înveţe de la el. Şi să se bucure că au ieşit la suprafaţă!      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite