Rugăciune pentru poporul român

E dimineaţă. În drum spre metrou, aud cântec de biserică la Muncii. Pe colţ, cum intri la metrou. Lumea nu ştie, dar e făcută de legionari, iar piatra de temelie a fost pusă de Antonescu.

Sub aceste auspicii, intru, îl trag de capot pe primul popă şi îi transmit câteva treburi care mă apasă. Zic, moşule, dacă vorbeşti cu Ăl bătrân, te rog eu mult să-i spui câteva lucruri. Ce? Păi uite, ia şi notează, că poate nu le ţii minte pe toate, iar la Primărie degeaba mă rog: mi-aş dori şi eu nişte tramvaie mişto în Bucureşti. M-am săturat pur şi simplu de cazanele alea din anii 70, nu mai pot. Aşa că, fii amabil, roagă-L să vorbească cu doamna aia, Gabriela, să-i dea mintea cea de pe urmă. Să-i spună că degeaba a cumpărat strachinile alea albastre de la turci, că sunt apă de ploaie. Boc are deja nişte şmecherii electrice de nu-i adevărat, care nici nu se compară cu mizeriile ei. Aşa. Altceva, ce Îl mai rog: să se organizeze un mare meci de K1 în care să se bată Şerban Nicolae cu Codrin Ştefănescu. Pe bune. Ar fi chintesenţa halului în care a ajuns PSD-ul. Şi amfitiron al evenimentului, nu ştiu, să fie Norica Nicolai. Şi să stăm toţi în public şi să urlăm când îşi cară unul altuia pumni mai fioros. Spune-i că Îl rog eu din sufletul meu de copil să facem asta, o să fie perfect. Uite, organizez eu evenimentul şi nici nu dispar cu banii ca Elena Udrea de la gala Bute. Ah, da, era să uit: şi aş mai vrea şi o autostradă ca un triunghi cu vârful în jos, ştii, cum ar fi semnul ăla al lui Dumnezeu cu ochiul în mijloc, dar invers şi care să străbată ţara asta a noastră oropsită de la Timişoara la Iaşi şi de la Iaşi la Bucureşti şi înapoi. Pe bune, cer aşa mult? Şi luminată mişto şi cu asfalt din ăla ca lumea, să nu se strice la prima ninsoare şi poate şi fără taxă la intrare, că destul au furat ăştia de la noi ca să le mai plătim şi dări.

Ah, altceva ce te-aş ruga să-L întrebi, ca să înţeleg şi eu. În locul oamenilor ăstora mulţi care pleacă din ţară de bine ce se trăieşte în România, apar alţii în locul lor? Cum ar veni, aruncă cineva o sămânţă de român în pământ, după care vine un grădinar şi stropeşte locul ca să crească românul mare şi frumos? Iar dacă nu se întâmplă asta, cine îi înlocuieşte? Ah, nu ştii. Păi bine şi dacă plecăm toţi? Dacă ne încolonăm cu toţii ca oamenii ăia din Honduras şi o luăm agale spre graniţă, ce se întâmplă, cine mai plăteşte taxe? Cine mai face copii? A, cred că am înţeles, fac ei între ei. Dragnea îi trânteşte trei copii lui Tăriceanu în cel mai tradiţional mod cu putinţă, că, na, totul e posibil în ziua de azi, Eugen Nicolicea încă cinci lui Pleşoianu şi gata, ne-am scos. Păi asigură ăştia continuitatea poporului român de-acum şi-n vecii vecilor. Ba chiar o să dea pe dinafară, n-o să-i mai poată opri nimeni. Oricum numai despre ei a fost şi va fi mereu vorba. Noi suntem aici de umplutură, aşa că roagă-L, te implor, pe Ăl bătrân să despice ţara asta în două cu un drum asfaltat frumos până la Budapesta, singurul de altfel şi p-aici ni-e calea. Să facem şi noi cum a făcut Moise cu poporul lui, doar că mii de ani mai târziu şi cu mult mai multe sacoşe de la Mega Imaj şi paporniţe după noi.  Şi să mergem cât mai, cât mai departe de locul ăsta unde duduie economia aşa tare că ne-asurzeşte.

Aşa. Ce Îl mai rog, frumos, frumos de tot, că tot suntem în biserică: să se arate cumva, nu ştiu cum, sau să-i sune la telefon pe ăştia care tot o dau cu credinţa-n sus şi-n jos. Vorbesc serios. E inadmisibil. Păi asta e credinţă, ce  fac ei, spune tu, Părinte? Nu e, o ştie toată lumea, chiar şi băbăciunile alea care pun acatiste să le moară vecinu care ascultă televizorul prea tare. Sau prea încet, sau pe postul care nu trebuie, nici ei nu mai ştiu pentru ce se roagă, că sunt senili şi Îl confundă pe Dumnezeu cu Omul Care le Aduce Pensia, sau cu Omul Care le Sfinţeşte Casa, ceva în genul ăsta. Sau băiatul ăla cu barbă barosană şi îmbătrânit în rele, Daniel. Îl ştii, ăla care s-a sculptat în clopot. De ce nu-l trăzneşte Dumnezeu, brusc, cu un fulger de milioane de volţi? Pe bune. Adică, acum sincer, cât să mai suportăm, că pe ăla de votat nu l-a votat nimeni, să se ascundă în spatele a trei milioane de români tradiţionali. Spune şi dumneata. În fine, nu ştiu ce să zic. Poate aşa e bine. Poate aşa e frumos, să-i facă lui Dumnezeu o casă mare şi mişto în vreme ce prin toată ţara asta stau oamenii în cocioabe cu veceul în curte. Sau în vreme ce mii de bolnavi stau în spitale unde curge igrasia pe pereţi şi se roagă la nişte icoane ceva mai mici decât în măgăoaia lui nenea Daniel să prindă şi ziua de mâine fără cine ştie ce boli noi-nouţe. Dar, cine ştie, încă o dată, poate aşa e bine. Poate asta e Calea.  

Ah şi în ultimul rând, ştii ce Îl mai rog? Iliescu. Ştii ce zic. Dar nu, nu să moară, Doamne fereşte. Să trăiască. Mii de ani, dacă se poate. Dar în puşcărie. Numai în puşcărie. Şi să aflăm şi noi, în sfârşit, cine ce ordine a dat la pseudo-revoluţia aia, cine ce telefoane a dat la mineriada care a urmat, cine l-a omorât pe Culianu şi, de ce nu, cine tot fuge cu banii ţării ăsteia prin tot felul de cotloane de treizeci de ani. Ştii ce zic? Să aflăm şi noi toate lucrurile astea închise prin cine ştie ce sertare ale minţilor unor indivizi care defilează pe la televizor fără nicio treabă şi care îşi mai şi permit să ne dea lecţii de tradiţie şi de românism. Te rog eu să-i spui că asta Îl rog, nici mai mult nici mai puţin. Ce? Zici că nu se poate? Să fiu realist, că n-o să aflu niciodată şi să-mi văd de treaba mea? Da, m-am gândit eu că asta o să-mi spui, Părinte. Dar, ce să-i faci. Aşa sunt ăştia ca mine. Sperăm până în ultima clipă. Până nu se mai poate.