Societate

articolul anterior articolul urmator

Rusaliile şi Căluşul sub Măgura Slătioarei

4
4 Jun 2021 07:55:47
Dinu Săraru

La Slătioara, Rusaliile erau – ţin minte din copilărie – o mare sărbătoare, ţinută cu străşnicie de creştini şi cu grijă anume dublată de frica să nu greşeşti cumva faţă de canonul acestei sărbători.

Trei zile la rând ţinea sărbătoarea şi, în aceste trei zile, slătiorenii scoteau la vedere ţoalele noi cu care cinstiseră Sfintele Paşti şi se purtau ca în aceste zile de Paşti, cu îngrijire deosebită, care dădea Rusaliilor o aură plină de mister. Atunci, în aceste zile de sărbătoare, veneau de la Frânceşti, un sat din apropierea Drăgăşanilor, vestit pentru Căluşarii lor şi, în general, pentru puterea cu care trăiau, în universul acestei localităţi, tradiţiile cultivate de întreaga suflare, cântece, cusături, jocuri de horă şi, mai ales, tradiţia vestită pentru Căluşarii ei egalând, se spunea, Căluşarii de peste Olt, de la mama lor, din satele Slatinei.

Am văzut şi eu, iarăşi ţin minte din copilărie, sub Măgura Slătioarei, Căluşarii veniţi, ziceam noi, tocmai de la Frânceşti, de la peste 30 km distanţă, mare pentru olarii şi vărarii Slătioarei şi carele lor cu boi cu care plecau în lume, adică spre Amaradia şi Câmpul Mare şi Scoarţa din Gorj, unde făceau schimb pe schimb, adică să dea oala în schimbul plinului ei de grâu şi bulgărele de var pe greutatea lui în porumb.

Căluşarii de la Frânceşti erau o ceată, cum s-ar spune astăzi, o trupă, de dansatori, flăcăi îmbrăcaţi în costumele lor ţărăneşti din vechime pe care spânzuraseră pe mâneci şi pe piept panglici de toate culorile, mai ales tricolore, şi pe cap cu pălăriuţe rotunde ungureneşti, şi ele cu panglici tricolore şi la căpătul borurilor pălăriuţelor cu clopoţei ca zurgălăii cailor, şi, în picioare, cu opinci înnodate cu nojiţe până sub genunchi şi de jur-mprejurul opincilor iar cu zurgălăi, care sunau ameţitor şi creau – îmi amintesc – o stare de vis. Toţi aveau în mâini ciomege oiereşti din lemn de sânger, lustruite, şi când începeau hora, în mijlocul cărora cântau un viorist şi un ţambalagiu cu ţambalul atârnat de gât şi cântecul tarafului îndemna hora şi repeziciunea ei, încât nu mai puteai să zăreşti picioarele Căluşarilor, care intrau într-un vârtej cum nu mai văzusem la nicio horă în Slătioara.

Eu povestesc acum imaginea Căluşarilor de la Frânceşti cum mi-a rămas întipărită din copilărie şi hora aceasta ameţitoare se petrecea în dreptul şcolii, în mijlocul drumului de pământ şi de pietriş, drum pe care nu trecea nimeni atunci, şi toată Slătioara venea îmbrăcată de Paşte şi se uita cu uimire dublată de emoţie, ca la biserică. Şi Căluşarii, la un moment dat, rupeau hora şi se lăsau pe spate şi cu picioarele îndoite din genunchi tropoteau în sunetele zurgălăilor de la opinci şi băteau în acelaşi timp în pământ cu ciomegele lor din lemn de sânger. Şi atunci venea – cum îi spunea lumea – Mutul, starostele Căluşarilor, şi le poruncea să se ridice şi îi ameninţa, şi îi împungea cu un ciomag gros cu cap de buzdugan. Ţin minte cum începea iar hora ameţitoare în care picioarele Căluşarilor aproape că nu se vedeau şi mai ţin minte când se încheia dezlănţuirea Căluşarilor de la Frânceşti şi ei îşi scoteau pălărioarele cu zurgălăi şi cu feţele scăldate în apele sudorilor se ploconeau la lumea albă strânsă în jurul lor, care le arunca crăiţari, iar femeile se închinau bătându-şi obrajii cu palmele: „Doamne, Doamne, n-am mai văzut asemenea joc. Am ameţit”. Şi închinarea lor însemna atunci aplauzele.

Mai ţin minte că atunci, dinspre Măgura Slătiorului, trecând pe cerul albastru spre Munţii Căpăţânii, am văzut un stol de corbi plutind cu aripile lor mari şi cineva zicea, un bătrân: „Ăsta-i un semn fiincă în fiecare an de Rusalii, când vin Căluşarii cu starostele lor, Mutul, şi cu taraful lor, la sfârşit trec corbii spre munţi”.

Însă, zicea altcineva, ţin minte: „Căluşarii ăştia de la Frânceşti sunt de ispravă mare, dar se spune că adevăraţii Căluşari sunt vestiţii Căluşari de la mama lor, de la Slatina, de pe malul Oltului. Acolo să-i vezi şi să te încruceşti.”

Şi lumea se risipea şi Căluşarii de la Frânceşti plecau în alt sat, la Stroeşti, peste Măgura Slătiorului şi, mai departe, spre Măciuca şi până la Bălceştii de Olteţ, care pentru slătioreni era foarte departe. Rar ajungeau, după săptămâni întregi, cu carele lor cu boi să dea plin pe plin, grâu şi porumb pe oalele lor de pământ roşu şi pe bulgării de var din varniţele lor.

După ce plecau Căluşarii, ţăranii slătioreni se răspândeau pe la casele lor zicând fiecare „să nu cumva să călcăm sărbătoarea, să ne ia din Căluş”. Şi iar se închinau cuminţi şi temători.

*P.S. Astăzi, legendarul spectacol al Căluşarilor este un strălucit brand naţional recunoscut mondial de UNESCO.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Noah Scînteia@Vancouver.ca
4.06.2021, 11:03:24

"de frica să nu greşeşti cumva faţă de canonul acestei sărbători." „Continuăm să ni se spună că religia, indiferent de imperfecțiunile ei, cel puțin insuflă moralitate. Din toate părțile, există dovezi concludente că dimpotrivă religia îi face pe oameni să fie mai răi, mai egoiști și, mai presus de toate, mai proști. ” - Christopher Hitchens

+3 (5 voturi)
Noah Scînteia@Vancouver.ca
4.06.2021, 11:09:14

„Religia se bazează în primul rând pe frică. Este parțial teroarea necunoscutului și parțial dorința de a simți că ai un fel de frate mai mare care va sta alături de tine în toate necazurile și disputele tale. Frica de misterios, frica de înfrângere, frica de moarte. Frica este părintele cruzimii și, prin urmare, nu este de mirare dacă cruzimea și religia au mers mână în mână. Pentru că frica este la baza acestor două lucruri. În această lume putem începe acum un pic să înțelegem lucrurile și puțin să le stăpânim cu ajutorul științei, care și-a forțat calea pas cu pas împotriva opoziției tuturor vechilor precepte. Știința ne poate ajuta să depășim această frică ticăloasă în care a trăit omenirea de atâtea generații. Știința ne poate învăța și cred că inimile noastre ne pot învăța, să nu mai căutăm în jurul nostru pentru a susține imaginarul, să nu mai inventăm aliați in cer, ci mai degrabă să ne uităm la eforturile noastre pentru a face această lume un loc potrivit. de trăit, în loc de locul în care au făcut-o bisericile din toate aceste secole. ” - Bertrand Russell

+2 (4 voturi)
Tagetes
4.06.2021, 15:27:00

"Stiinta ne poate ajuta ....Stiinta ne poate invata" B Russel Depinde pe ce maini incape stiinta.... Intelepciunea (capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor) genereaza stiinta sau stiinta genereaza intelepciune?...asta-i intrebarea. La cum arata lumea stiinta a produs mai mult necazuri decat bucurii. Sa se inchida bisericile? Usor de a inchide , de a darama, ....avem ce pune in loc? Fanatismul religios poate fi o problema ....Nu religia , nici morala crestina .

-2 (2 voturi)
De ieri - de azi
18.06.2021, 13:50:27

S-au păstrat până azi multe dintre obiceiurile şi tradiţiile populare legate de Duminica Mare a Rusaliilor. Am selectat pentru voi - din studiul “Sărbătorile de vară la români” publicat în anul 1910 de către marele etnolog şi folclorist roman Tudor Pamfile - descrierea câtorva dintre ele: “De cu sâmbătă seara flăcăii se duc pe la vii sau pe la păduri, unde taie nuiele mari şi frumoase de tei. Aceste nuiele le duc acasă în spinare, pe greabănul cailor sau cu trăsurile (…). Cei care aduc pentru casa lor, cei ce cumpără sau dobândesc în dar, aceste ramuri, împodobesc întreaga gospodărie cu nuiele de tei. Rămurelele mici le pun pe la icoane şi pe la corzile caselor, iar afară le pun pe la ferestre (între geamuri şi zăbrele) şi pe sub streasină. Mai toţi pun şi prin garduri, dar mai ales pe la ţăruşii porţii. Teiul astfel pus, oriunde ar fi, rămâne acolo uitat.” Citește continuarea aici: https://deieri-deazi.blogspot.com/2015/05/duminica-mare-rusaliilor.html

Modifică Setările