Să-ţi vezi locul şi lungul nasului dacă nu eşti top performer!

Ai fost copil bun. Învăţai mult, dar nu luai niciodată notele cele mai mari. Acelea erau rezervate copiilor cu personalitate. Chiar dacă ei nu stăteau atât de mult cu cartea în mână, cât stăteai tu. Dar ei prindeau mai repede, pe când tu te chinuiai.

Erau mai deştepţi decât tine, aveau ceva ce tu nu aveai. Tu erai mai timid. Ei erau îndrăzneţi şi îndemânatici. Doar o singură profesoară îţi zâmbea şi te lua de mână. Ceilalţi profesori nici nu observau că eşti şi tu în clasă. La geografie şi la istorie luai note mai mari. Dar la matematică deloc, niciodată. Oricât te străduiai, oricât citeai, nu puteai rezolva toate problemele. Le urai, te durea capul numai cât vedeai cartea de algebră. Nici la română nu luai note mari, deşi citeai tot ce-ţi dădea profesoara de citit. Când trebuia să fii creativ, să scrii ceva original, nu reuşeai niciodată. Ceilalţi râdeau de tine când vedeau ce ai pus pe hârtie. Plângeai când ajungeai acasă.

Nu ai avut medie de intrat la un liceu bun. Ai făcut unul mediocru, şi nici acolo nu ai terminat printre primii. Chiar dacă învăţai de când te întorceai de la şcoală şi până adormeai, iar colegii tăi învăţau doar în săptămâna cu examenul. Nici acolo nu ai scăpat de blestemata de matematică. Dar fizica? Chimia? Ai intrat la ASE din prima, totuşi, chiar dacă mai pe la coadă. Cu multe chinuri, ai terminat pe la mijloc. Nu ai fost în AIESEC, nici în Liga Studenţilor. Ştiai bine că ne te va vota nimeni, aşa că nici nu ai mai încercat.

Te-ai angajat. Cu greu, cu mari emoţii, dar te-ai angajat. Ţi-au dat salariul minim, dar eşti recunoscător şi fericit că te-au angajat. E o firmă mare, sunt posibilităţi de creştere. Munceşti cât poţi tu de mult, eşti cât poţi tu de atent la ceea ce faci, suferi când alţii termina mai repede şi tu nu. Dar ei tot nu par mulţumiţi. Ţi se sugerează că ar trebui să fii mai competitiv. Să ai iniţiativă, să te remarci. Ţi se dau ca exemple colegii tăi care sunt performeri. Ei au în fiecare zi câte o iniţiativă. Tu te străduieşti de un an să găseşti o iniţiativă, dar nu a fost să fie. Ai rugat nişte prieteni să-ţi dea ei câteva, şi chiar ţi-au dat. Dar nu ai îndrăznit să le prezinţi. Dacă nu sunt bune? Dacă vor râde de tine?

Ţi-au mai mărit puţin salariul. Dar foarte puţin, fiindcă nu aveau cum să-l mărească mai mult, sunt nişte reguli clare acolo, în firmă. Trebuie să fii performer ca să iei mai mulţi bani. Dar tu nu eşti performer. Şi nu vei fi vreodată, chiar dacă vei munci de două ori mai mult. Sau de trei ori mai mult. Pentru că tu nu eşti charismatic. Performerii sunt charismatici. Sau e invers, charismaticii sunt întotdeauna performeri? Oricum, nu contează, e totuna, tu nu vei fi niciodată nici una, nici alta. Oricât de mult te-ai strădui şi ai munci. Da, firma trebuie să răsplătească performanţa. Că doar nu mai suntem în comunism. Performanţă! Per-for-man-ţă! PER-FOR-MAN-ŢĂ! Tu nu ai performanţă. Fiindcă nu ai profil de performer. Nu ai, şi gata!

Şi nici femeia ta nu câştigă mai mult, chiar dacă e fată bună şi munceşte la fel de mult ca tine. Dar nu e nici ea charismatică. Femeile charismatice se mărită tot cu bărbaţi charismatici, cu personalităţi puternice. Performerii cu performerii, mediocrii cu mediocrii. Aşa e normal, aşa e just, aşa trebuie. Nu veţi avea bani de meditaţii şi de şcoli bune pentru copil, aşa că şansele ca ăla micu să ajungă un performer într-o zi sunt minuscule. Aşa-mi zice mie logica, asta văd în jurul meu, asta citesc şi în statistici. Performerii cu performerii, până la a treia generaţie, neperformanţii cu neperformanţii, ei, copii lor şi copiii copiilor lor.

Eu te ştiu bine, ştiu ce faci, cât munceşti şi cât te străduieşti. Mi-aş dori să câştigi ceva mai mulţi bani, fiindcă te cunosc, şi îi cunosc bine pe cei ca tine. Logica mea de matematician, educaţia şi formaţia mea, inima mea şi înţelegerea din tot ceea ce am citit de când eram mic de tot şi până acuma în spun că aici, în România, tu ar trebui să câştigi ceva mai mult şi top performerii ceva mai puţin. Aşa cred eu că just, că e moral. Că aşa e bine, la urma urmei. Şi bine nu doar pentru tine, ci pentru noi toţi. Paradoxal, poate, dar eu sunt convins că ar fi mai bine şi pentru top performer ca tu să câştigi ceva mai mult şi el ceva mai puţin. Măcar umpic... Dar, mai ales, ar fi mai bine pentru copilul lui. Al top performerului, adică. Şi pentru copilul copilului lui.

Aş vrea tare mult să pot face ceva ca să câştigi puţin mai bine. Chiar dacă ştiu mai bine decât oricine că nu vei avansa în carieră. Dar nu prea ştiu ce, şi nici nu cred că voi reuşi vreodată să fac ceva pentru tine. Nu te pot recruta. Nu am cum, nu ai CV, nu ai profil de performer, nu ai charismă. Nu eşti vandabil pe piaţa din România. Şi cei nevandabili trebuie să-şi ştie locul şi să-i respecte pe cei valoroşi.

Am scris că eu cred că şi munca onestă, cu sudoare şi durere, ar trebui răsplătită, nu doar rezultatele şi performanţa. Dar ce au sărit top performerii la beregata mea, să mă sfâşie, ce potop de ironii şi de înjurături... Dar de ce nu face şi el performanţă, dacă vrea să câştige mai mult? Păi nu poate, fiindcă el nu e foarte deştept, nu e charismatic, nu e atât de îndemânatic, e mai încet şi mai greoi, oricât de mult s-ar strădui. Păi vezi? Exact ce-ţi ziceam! Atunci să-şi vadă locul, să-şi vadă lungul nasului şi să fie mulţumit că are un loc de muncă. Dar poate că tu ai avut doar noroc, de ai ajuns top performer, nu te-ai gândit la asta? Nu, nu, nu, nu, nu, nu încerca să mă fraiereşti cu asta... Ştii foarte bine, doar, că norocul e cum şi-l face omul, nu vine el aşa, din senin...

Da, trebuie să-ţi vezi lungul nasului. Aşa e pe o piaţă competitivă, fiecare-şi poartă nasul, până la moarte, chiar şi-l ia cu el dincolo. Fiecare cu nasul lui. Fiindcă nasul top performerului nu are aceeaşi lungime cu cel al loserilor, desigur. Unul e mai lung, celălalt mai scurt. Nasul e un marker social important. Am întrebat pe câţiva prieteni care e mai lung, dar nu au ştiut să-mi spună. Dar mai studiez problema, voi afla până la urmă. Voi ştiţi al cui e mai lung? Dacă da, scrieţi-mi şi mie pe adresa de e-mail de la birou, vă rog...

Loserul ar putea la fel de bine să nu aibă nici jobul acela, dacă e să gândim drept. Aşa e în România. Am vrut o societate competitivă – iată, o avem! Da, înţeleg unde baţi, dar e într-un job în care, orice ar face, oricât de mult ar munci şi oricât de altruist ar fi, nu prea ai ce performanţă să faci. Că aşa e jobul. Şi ca acest job sunt altele un milion. Şi ce vină am eu aici? De ce nu s-a gândit la asta de la început? De ce şi-a ales un job în care e greu să faci performanţă şi să progresezi? Da, ai dreptate, nu s-a gândit la asta când şi-a ales jobul. Fiindcă, din câte îmi aduc aminte, nu a avut prea multe de ales. A fost singura ofertă, de fapt.

Da, cei cu rezultate, top performerii te sfâşie dacă pui în discuţie măcar dreptul lor, al nevestelor, copiilor, copiilor copiilor lor şi al tuturor urmaşilor până la a şaptea spiţă de a câştiga de zece ori, de o sută de ori, de o mie de ori cât tine. Fiindcă aşa e just. Competiţia înseamnă rezultate, câştigătorul ia tot. Dacă GB încearcă să bage şi altceva în ecuaţie, e comunist, clar. Sau prost. Sau amândouă. Nu înţelege nimic din ce înseamnă societatea modernă. E depăşit de vremuri. Nu înţelege ce este aceea echitatea. Echitatea e definită clar în Cărţile de Management, nu în cărţile alea pe care le citeşte GB. Totul e definit în Cărţile de Management, până la ultimul şi minusculul detaliu. În Cărţile de Management se află Adevărul. Cristal clear. Acolo, şi numai acolo!

Performanţă, aşadar! Per-for-man-ţă! Despre ce vorbim noi aici? Nu vrei să faci performanţă, atunci să-ţi vezi locul şi lungul nasului şi să nu ne încurci pe noi, pentru că trebuie să ne concentrăm şi să avem toate condiţiile ca să facem profit. Să avem achievements! De care veţi beneficia cu toţii. Ar trebui să ne fiţi recunoscători. Şi achievements trebuie răsplătite în aşa fel încât să-i motiveze pe toţi ceilalţi să ajungă la fel de performanţi, ca să câştige şi ei la fel. Şi să se simtă vinovaţi dacă nu o fac, dacă nu ajung şi ei top performeri. Puterea exemplului. Şi da, poate părea dur ce spunem, însă aşa progresează rapid societatea, nu cu îndoieli metafizice de-ale lui Butunoiu...