Societate

articolul anterior articolul urmator

Samsarii vieţii

3
29 Dec 2020 07:22:08
Horia Vicenţiu Pătraşcu

Cu excepţia lui Buddha – şi a discipolilor lui europeni, Schopenhauer şi Freud (şi poate Leopardi) toţi înţelepţii, întemeietorii de religii, filosofii au îmbrăţişat necondiţionat idolul, viţelul de aur al vieţii, au devenit bio/zoolatri.

Nietzsche, acest demolator al tuturor iluziilor noastre, se opreşte şi el în faţa lui şi, în loc să-i zdrobească picioarele de lut, aşa cum ne obişnuise să o facă cu toţi ceilalţi idoli, se apleacă şi i le sărută plin de pioşenie. O face, desigur, găsind motive profunde, o face mai ales din acel spirit contestatar fără de care nu ar fi scris poate nici măcar un rând. Or, după Nietzsche, nihilismul este un element primordial al religiei şi metafizicii (pentru că ambele neagă viaţa, afirmând o iluzorie lume de dincolo). Budismul, creştinismul, platonismul sunt condamnate în repetate rânduri la conciliile convocate de acest papă al lui Dionysos, în numele vieţii, al vieţii de aici, singura existentă. Ce stranie răsturnare de situaţie: înclinaţia lui spre negaţie îl face să afirme viaţa, nonconformismul îl face victima celei mai răspândite prejudecăţi, a celei mai vechi idolatrii.

De altfel, „eterna reîntoarcere a aceluiaşi” este un concept-imagine îndreptat direct împotriva budismului, este afirmarea a ceea ce acesta neagă, opusul a ceea ce budismul propune. Inelul, cercul  devenirii este „răsturnat” şi, privit din perspectivă inversă, de la celălalt... capăt, revalorizat. Samsara este repusă în drepturi, ciclul naşterilor şi morţilor, lanţul de apariţii şi pieiri este reabilitat.

Cel care chestionează totul nu pune la îndoială o singură „valoare”: viaţa - pre-judecată fundamentală a întregii lui „filosofii”, în sensul dogmatic şi doctrinar al termenului. E şi ceea ce-l apropie de Darwin, un alt adept al vieţii ca necondiţionat, ca scop în sine. Darwinismul lui Nietzsche constă în acceptarea vieţii ca finalitate de sine stătătoare, autosuficientă, urmărită de toate formele de viaţă pentru ea însăşi. Astfel, atât Darwin cât şi Nietzsche stau încă sub întreaga putere a metafizicii pe care cred că o resping.

Schopenhauer, Leopardi şi Freud - au ieşit din 'biolatrie' sau 'zoolatrie', din idolatrizarea vieţii ca valoare supremă, ca lucru în sine. Cât datorează această eliberare lui Buddha - singurul om care a dus până la ultimele consecinţe negarea vieţii, fără să afirme existenţa altei lumi, sau gnosticismului, curent subteran al spiritului european, ţâşnind la răstimpuri în câteva minţi strălucite – nu putem şti cu precizie. Ce putem constata este că valoarea absolută, inchestionabilă a vieţii (a cărei supremaţie este sugerată şi de absenţa reprezentabilităţii ei plastice, aşa cum arătam într-un alt articol) dirijează, din inconştientul principial al pre-judecăţilor, simfoniile  ideilor; acceptă şi respinge, ca un cenzor infailibil, manuscrisele trimise spre publicare; declară, obstetrician al minţii, viabilitatea produselor ei. Imnul pe care-l închină Nietzsche vieţii, acest pact pe care-l semnează cu cea mai adâncă prejudecată a minţii umane – pune surdină asupra tuturor detunăturilor şi exploziilor, diatribelor, vituperărilor, deconspirărilor şi demitizărilor lui, ba chiar ateismul său, capătă, ca note ale acestui imn, melodicitate, o dulce sonoritate. Sub stindardul Vieţii (de aici ori de dincolo) – orice poate fi afirmat şi făcut, inclusiv cele mai abjecte crime...

Or, cele mai periculoase prejudecăţi, cei mai de temut idoli sunt tocmai cei mai tăcuţi, cei mai lipsiţi de reprezentare (aşa cum este Viaţa), cei mai neiconici şi mai nechestionaţi. Utilizarea „politică” a acestei credinţe profunde, a acestei origini a tuturor ataşamentelor a fost sesizată şi denunţată de Buddha. În numele vieţii oamenii sunt dispuşi să moară şi să omoare, iată cel mai banal, cel mai răspândit mod în care apare Samsara, ciclul şi lanţul cauzelor şi efectelor, unde viaţa implică moartea. A te elibera de „viaţă” înseamnă a rupe lanţul cauzal, a te elibera deopotrivă şi de moarte, înseamnă a atinge un nivel al minţii unde unitatea şi liniştea iau locul opoziţiei tuturor opoziţiilor: viaţa-şi-moartea. Dacă o asemenea eliberare a minţii este sau nu posibilă nu putem şti. Ce ştim cu siguranţă este că această valoare politică a „vieţii” există şi că toţi politicienii, din cele mai vechi timpuri şi până azi, sunt nişte samsari care fac ca roata naşterilor şi a morţilor să se învârtă în minţile sclavilor de ieri şi de mâine. A fi sclav nu înseamnă a fi pus sub stăpânire ci a nu avea alternativă la jug. Înseamnă a prefera să rămâi pe plantaţie, odată sclavia abolită, căci libertatea este, pentru tine, lipsită de conţinut, fără sens. A fi sclav înseamnă a nu putea considera libertatea ca fiind o opţiune reală.

Dintre europeni, cum spuneam, Schopenhauer şi Freud sunt printre puţinii care s-au desprins de pre-judecata absoluităţii vieţii. În ce-l priveşte pe Schopenhauer, lucrurile sunt clare, influenţa budhismului fiind evidentă, fapt care l-a menţinut şi-l va menţine permanent într-un con de umbră. În privinţa lui Freud „filosofia” lui (aşa numita metapsihologie privitoare la instinctele vieţii şi ale morţii, expusă în Dincolo de principiul plăcerii) a fost pusă în mod premeditat în umbră, căci ea trăda, vai!, imnul vieţii! Freud pune instinctele vieţii şi instinctele morţii pe acelaşi plan, afirmând că există, laolaltă cu tendinţa de perpetuare şi de conservare a vieţii, o tendinţă, egală, de reîntoarcere la nivelul anorganic din care orice formă de viaţă provine şi de eliberare de sub tensiunea produsă de excitaţii (principiul Nirvana). Ei bine, iată, spre deosebire de Darwin şi Nietzsche  care rămân tributari prejudecăţii „vitaliste” (viaţa ca scop şi lucru în sine), Schopenhauer şi Freud o depăşesc chestionând-o şi ajungând să interpreteze viaţa ca fiind doar unul dintre termenii unei relaţii. În mod paradoxal, interpretările extremiste ale lui Darwin şi ale lui Nietzsche (aceşti doi profeţi ai vieţii!) sunt posibile şi au fost produse şi practicate, în vreme ce filosofia „budistă” a unui Schopenhauer sau Freud este de o profundă indulgenţă şi înţelegere.

De aceea Darwin şi Nietzsche au putut fi folosiţi de „samsarii” vieţii pentru a justifica şi explica moartea, genocidul, eugenia, „lupta pentru supravieţuire” şi supravieţuirea celui mai puternic, în vreme ce Schopenhauer şi Freud au alimentat, atât cât au putut, contemplativitatea europeană. Schopenhauer şi Freud  au deschis în spiritul european o cale „regală” spre depăşirea celei mai mari prejudecăţi: viaţa!

Acest text a apărut în numărul 12 (462), Decembrie 2020, al revistei Argeş.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Nirolf
29.12.2020, 22:45:37

Splendid .

0 (4 voturi)
Davide Isa
1.01.2021, 11:07:29

"Ce ştim cu siguranţă este că această valoare politică a „vieţii” există şi că toţi politicienii, din cele mai vechi timpuri şi până azi, sunt nişte samsari care fac ca roata naşterilor şi a morţilor să se învârtă în minţile sclavilor de ieri şi de mâine. A fi sclav nu înseamnă a fi pus sub stăpânire ci a nu avea alternativă la jug. Înseamnă a prefera să rămâi pe plantaţie, odată sclavia abolită, căci libertatea este, pentru tine, lipsită de conţinut, fără sens. A fi sclav înseamnă a nu putea considera libertatea ca fiind o opţiune reală." Respect.

+3 (3 voturi)
Davide Isa
1.01.2021, 14:46:53

Din pacate, apar primele decese ale celor vaccinati anticovid19: https://www.money.ro/a-murit-prima-persoana-vaccinata-anti-covid-datele-au-fost-tinute-in-secret/ https://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/293865 ps: Dar cum CENZURA e in floare, s-ar putea sa dispara-n 5 minute...

+2 (2 voturi)
Modifică Setările