Sănătate pentru toţi

În România anului 2018, 2,2 milioane de români nu au asigurare de sănătate. În România Centenarului, 10,6 milioane de români beneficiază de asigurare datorită puţinelor măsuri solidare pe care le mai avem. Sunt datele pe care le-am obţinut de la Ministerul Sănătăţii.

În prezent, doar 6,7 milioane de români îşi permit să achite, sub o formă sau alta, cei 190 de lei pe lună, cât este costul minim al asigurării ^[1].

Nici nu-i de mirare, în condiţiile în care aproape 90% din populaţie, conform datelor Eurostat^[2], nu are venituri mai mari de 1.900 lei, cât este salariul minim brut, la care este raportată asigurarea minimă.

În această Românie, ministrul Teodorovici propune distrugerea solidarităţii fragile care există acum, vrând să introducă asigurare diferenţiată în funcţie de contribuţie, pentru că, citez, „aşa i se pare normal”. Colegi de-ai lui din PSD au sărit firav să-l corecteze, declarând că Teodorovici nu a înţeles despre ce este vorba: asigurarea de bază rămâne la fel, dar introducem pachete suplimentare, pentru cei care vor să contribuie mai mult. Nu vă omorâm, ne spune PSD, dar dăm mai mult pentru cei care au mai mult. În fond, dacă am avea toţi acces la îngrijire dentară, dreapta, pe care PSD încearcă să o reprezinte la fel de bine ca celelalte partide de dreapta, nu ar mai avea un instrument prin care să-i discrimineze şi marginalizeze pe cei care pierd constant competiţia capitalistă pentru dreptul la o viaţă decentă.

Mai mult, asigurarea diferenţiată este un pas spre privatizare: în primul rând, deschide o nouă conductă de bani publici către sectorul privat, care va putea cere decontări şi mai mari pentru serviciile respective. Întărind serviciile suplimentare oferite de privaţi, statul sprijină şi mai mult dezvoltarea acestor servicii private, în dauna celor publice. În loc să gândească pachete suplimentare, statul ar trebui să investească mai mult în serviciile publice pe care le oferă, asigurând accesul gratuit la calitate pentru toţi cetăţenii.

Din păcate, nici opoziţia nu atacă declaraţiile lui Teodorovici. Dreapta susţine mediul privat, indiferent de costul inegalităţilor şi al distrugerii sistemului public. Singura excepţie politică a fost reprezentată de proaspătul partid Demos, care a taxat public derapajele ministrului Finanţelor.

Partidele sunt decuplate de la agenda publică. 9 din 10 români sunt pentru creşterea bugetului pentru sănătate, chiar dacă această măsură ar conduce la o creştere a taxării. Consensul privind faptul că sănătate este un drept, nu o marfă, este cvasiunanim în România, 96% dintre români fiind de această părere^[3]. Iar drepturile se bazează pe universalitate şi solidaritate, nu pe privarea celorlalţi de acces la resurse.

Ministrul Teodorovici crede în dreptul de a alege şi în meritocraţie. Eu cred în democraţie şi vreau să pot să aleg un sistem de sănătate cu adevărat universal, unde toate persoanele, indiferent de venituri sau statut social, au acces la îngrijire de calitate. Nu există democraţie fără solidaritate şi nici performanţă fără echitate. De aceea şi România este în a doua parte a clasamentului privind calitatea sistemului de sănătate într-un clasament realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii^[4]. Ne învecinăm cu Moldova, iar chiar şi Algeria ori Bangladesh sunt înaintea noastră în clasament. Franţa, care are un sistem public prin excelenţă, este pe primul loc.

Vreau să pot alege să nu mai avem zeci dacă nu chiar sute de mii de oameni care nu ajung la doctor decât duşi de salvare, la urgenţă, când sunt la limita dintre viaţă şi moarte. I-am întâlnit pe aceşti oameni pe teren ca cercetător, jurnalist ori activist în satele şi ghetourile României şi nu sunt puţini. Vreau să pot alege o ţară unde programările pentru examinări medicale nu se fac cu lunile sau doar contra-cost, la privat, ci sunt disponibile, în funcţie de nevoia oamenilor. Vreau să pot alege să nu mai avem zeci sau sute de sate şi aşezări informale, unde locuiesc zeci de mii de persoane, şi unde salvarea nu ajunge decât după 4-5 ore, doar uneori. Vreau un sistem unde avem suficienţi medici de familie în toată ţara, medici care să poată să facă teren, să se deplaseze în comunitate, să depisteze problemele din timp, pentru a preveni. Medici care să poată ajuta şi încuraja gravidele să meargă la control şi să le ofere tot sprijinul pentru ca sarcina să decurgă fără probleme, iar copilul născut să beneficieze de îngrijirea esenţială pentru o viaţă sănătoasă. Vreau prevenţie, promovarea unui stil de viaţă sănătos şi spitale unde ne facem bine, nu unde trebuie să venim de acasă cu medicamente şi unde riscăm să ne îmbolnăvim mai rău. Vreau să pot alege un sistem de sănătate public care asigură o viaţă decentă, în mod echitabil, pentru toţi oamenii.

Şi dacă îmi veţi spune că nu sunt bani, vă voi spune că trebuie să-i adunăm. Şi îi putem lua nu doar prin lărgirea bazei de impozitare, prin taxarea corupţiei din sistem, dar şi printr-o schemă de impozitare progresivă şi agresivă, care să nu mai permită scurgerea banilor în afară, fie că vorbim de profiturile băncilor şi ale marilor companii, fie că vorbim de averile personale transferate în paradisuri fiscale, prin fel şi fel de tertipuri. Sunteţi şi reprezentaţi sistematic, prin iniţiativele, voturile şi discursul public, cei mai bogaţi şi pe cei care deţin avuţia din România. Banii sunt la dumneavoastră. Vreţi un sistem de sănătate bun? Plătiţi-vă partea! Reprezentaţi România şi nevoile tuturor românilor, nu doar pe ale voastre şi pe ale celor ca voi.

^[1] Am întrebat anul acesta CNAS care este situaţia persoanelor asigurate. Din răspunsul lor şi luând în considerare datele privind populaţia României de la INS, am extras cifrele menţionate până acum.
^[2] Distribution of income by quantiles - EU-SILC survey [ilc_di01]
^[3] Detalii aici
^[4] Detalii aici