Sănătatea domnului ministru

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolnavul român e adeseori un ecorşeu al suferinţei şi deznădejdii.

„Moda tratamentului la Viena este artificială." Declaraţia ministrului Ceske Attila, citată zilele trecute de „România liberă", exemplifică o dată în plus nu doar insolenţa anumitor guvernanţi, ci şi decuplarea lor de realitate. Dacă aceste cuvinte ar fi ieşit din gura unui felcer îngropat într-un fund de ţară, ecoul şi relevanţa lor ar fi fost nule. Dacă ar fi aparţinut unui om certat cu limba română, s-ar fi putut vorbi de răstălmăcire jurnalistică sau de simplă ambiguitate. Numai că semnatarul părerii provine dintr-o formaţiune care s-a mândrit mereu cu foarte buni vorbitori de română: UDMR. Prin urmare, confuzia termenilor iese din discuţie. Altul e beteşugul ministrului Cseke Attila: o suficienţă întristătoare, plus o dezarmantă capacitate de răsturnare a planurilor. Ministrul merge la efect făcând abstracţie de cauză, ceea ce trădează anumite carenţe de logică. Faptul că România s-a transformat în exportator de pacienţi nu pare să-l consume. Iar să-l ruşineze, cu atât mai puţin. Motivele pelerinajului medical nu înnegurează nici ele fruntea ministerială. În fond, Cseke Attila trebuie doar să preia o moştenire (şi ştim cum sunt moştenirile politice, dezastruoase) pentru a-i atenua consecinţele nefaste. Aţi recunoscut, fireşte, alibiul care a făcut o splendidă carieră în România, indiferent de apartenenţa demnitarilor.

Dacă ministrul Cseke ar fi fost dispus să admită impasul în care s-au înnămolit serviciile autohtone de sănătate, declaraţia lui ar fi trebuit ajustată consistent. Într-o lume normală, ea ar fi sunat astfel: „Sperăm să ajungem la un moment dat să ne convingem pacienţii să se trateze în ţară. Deocamdată, ne lipsesc argumentele. Desfiinţăm unităţi de elită, comasăm necomasabilul, îi silim uneori pe pacienţi să doarmă câte doi într-un pat, facem numiri pe criterii politice, malpraxisul se întinde epidemic, în spitale miroase a moarte, le cerem oamenilor să-şi aducă medicamente şi vată de acasă, şpaga proliferează (onoare excepţiilor), încă avem gândaci pe pereţi. În aceste condiţii, opţiunea vieneză a pacienţilor români e de înţeles. Le dorim sănătate." Un discurs de acest tip ar fi adus doar beneficii de imagine în contul ministrului, pentru că situaţia spitalelor din România e în continuare crâncenă. Însă măcar l-ar fi scutit pe Cseke Attila de acuzaţia de cinism pe care beneficiarii jurasicului medical din România au dreptul să i-o azvârle în obraz.

Din păcate, puţini români îşi permit un tratament sau măcar un consult la Viena. Aici e tristeţea, nu în falsa modă despre care vorbeşte ministrul. (În fond, ce modă e aceea care te face să-ţi doreşti o viaţă ferită de necazuri?) Nu mă îndoiesc că, măcar în calitatea sa oficială, Cseke Attila a fost la AKH, aşezământul cu nouă mii de medici unde româna a ajuns a doua limbă printre pacienţi. Probabil că, descins acolo, domnia sa a observat câteva lucruri pe care n-ar putea să parieze în România natală: curăţenia exemplară a locului, semnalizarea asemănătoare celei din aeroporturi (ceea ce, pentru o construcţie-mamut, e indispensabil), eficienţa personalului şi calitatea nu doar a serviciilor, ci şi a aparaturii. Şi mai e ceva. Când intri la AKH, ai impresia că ai nimerit într-un mall: bancomate, cafenele, puncte de presă, trei tipuri de lifturi, benzi rulante, magazine alimentare, bănci etc. Spitalul nu e anticamera cimitirului, cum se mai întâmplă pe la noi. Cât despre pacienţi, ei nu par prăbuşiţi şi n-au scrisă printre riduri condamnarea dictată de boală. Sunt oameni cocheţi, robuşti şi încrezători. Oameni care ştiu că vor fi trataţi meticulos şi bine, fără să li se ceară să renunţe la demnitate. Bolnavul român e adeseori un ecorşeu al suferinţei şi deznădejdii. Bolnavul vienez (sau bolnavul român ajuns la Viena) are ochii mai luminoşi şi spinarea mai dreaptă. Ceea ce nu cred că e o modă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite