Societate

articolul anterior articolul urmator

Scandalul pacienţilor evacuaţi în pijama la miezul nopţii la Foişorul de Foc şi orbirea generalizată a societăţii româneti

20
13 Apr 2021 15:06:22
Cătălin Sturza

Schiţez mai jos câteva observaţii „la cald” despre scandalul de la spitalul Foişorul de Foc, care a explodat în ultimele zile.

Şaptezeci de pacienţi de la Spitalul Clinic Foişor, unii abia operaţi, au fost trimişi acasă în toiul nopţii. Spitalul are specializările ortopedie, traumatologie şi TBC osteoarticular şi găzduieşte şi un centru de măduvă osoasă. Măsura a fost luată de autorităţi pentru a transforma spitalul în „unitate Covid”.

Între timp, trei dintre pacienţii cu COVID-19, transferaţi la Spitalul Clinic Foişor, au decedat. Potrivit preşedintelui ANPP, unul dintre pacienţi a decedat înainte de a fi preluat de ambulanţa SMURD, iar doi dintre aceştia au murit la câteva ore după internare. „Oamenii au murit deoarece transferul a fost grăbit. Fără milă, fără empatie”, scrie Gândul.

Aşadar, cele şapte observaţii şi întrebări mai jos.

1. Există o mulţime de categorii de pacienţi care au nevoie de spitale, nu există doar pacienţi Covid pe lumea aceasta. „Spitalele României trebuie să îngrijească toţi pacienţii, nu este în regulă să-i aruncăm în stradă pe unii pentru a face loc altora”, subliniază deputatul USR-PLUS Emanuel Ungureanu, citat de „Adevărul”. Este ceea ce ar fi trebuit să spună toţi „influencerii” şi oamenii de bun-simţ încă de la începutul pandemiei; şi nu doar acum, când cuţitul pare să fi ajuns la os, iar conjunctura permite şi o exploatare politică.

2. Lipsa accesului la servicii medicale pentru pacienţii cu boli cronice a dus la o mortalitate-record în România în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie de anul trecut. „Accesul pacienţilor români la servicii medicale şi medicamente a înregistrat scăderi dramatice, între 30% şi 80% în timpul pandemiei, după transformarea spitalelor în centre COVID-19”, arată un articol de pe Hotnews. „Mortalitatea neobişnuit de mare din luna octombrie nu a fost cauzată de pandemie. Restricţiile au împiedicat tratamentul bolnavilor cu alte boli în afară de covid”, scrie şi Digi 24.

3. Dacă este aşa (şi aşa pare să fie), asistăm la un început de genocid, dacă nu chiar adevărat genocid. Care nu este provocat de epidemie, ci de măsurile luate pentru combaterea epidemiei. Măsuri care nu sunt doar proaste, ci de-a dreptul criminale. Şi pentru care nu doar că nimeni nu îşi cere scuze, ci care continuă, iată, să fie aplicate.

4. „Nu mai sunt locuri pentru pacienţii Covid”, este scuza pe care o auzim iar şi iar. Dacă e aşa, exista un remediu simplu, care se putea aplica încă de la începutul anului trecut (februarie 2020). În China, în Coreea de Sud, în Taiwan dar şi în alte state s-au construit spitale de campanie doar pentru pacienţii Covid. Este măsura obişnuită care se aplică şi în statele africane, ori de câte ori izbucneşte o epidemie. În felul acesta, pacienţii afectaţi de epidemie sunt trataţi separat, iar restul pacienţilor au în continuare acces în spitale, fără a provoca un genocid. Am scris iar şi iar propunând autorităţilor folosirea la scară largă şi în mod consistent a acestei măsuri, încă de la începutul anului trecut. „Câte vieţi s-ar fi putut salva, câte astfel de situaţii s-ar fi putut evita prin deschiderea din timp a unor spitale «de campanie» doar pentru Covid? Vorbeşte cineva, chiar şi acum, de o astfel de măsură?”, mă întrebam, de exemplu, la începutul lunii octombrie anul trecut.

Există, şi în România, câteva spitale modulare Covid care unt în ruină sau stau cu lacătul pe ele. „De ce nu funcţionează? Pentru că nu s-a ocupat nimeni de întreţinerea lor în stare de funcţionare. Normal, toţi erau ocupaţi să taie panglici, să se pozeze din toate poziţiile şi să se milogească după voturi”, scrie Monitorul de Neamţ.

5. Scandalul de acum are un puternic impact emoţional şi diverse părţi au încercat să îl folosească şi în mod politic. S-au activat şi o serie de „influenceri” care fie au cerut să cadă capete, fie au făcut scut în jurul unor figuri care sunt acum la putere. Este interesant că aceşti influenceri nu au scos un cuvânt când au avut loc dezastrele de la ATI Piatra Neamţ, când 14 de oameni au murit arşi de vii, în saloanele ATI cu uşile încuiate. Uşile erau încuiate pe baza protocoalelor Ministerului Sănătăţii. Sau în dezastrul de la ATI Matei Balş, când alţi 20 de oameni au murit arşi de vii. Sau în cazurile revoltătoare de la Sibiu sau Arad.

6. Foarte probabil, nu vom vedea nici o demisie la vârf, deoarece nimeni nu pare să îşi asume răspunderea politică pentru cele întâmplate. Şi dacă ar fi demişi nişte ţapi ispăşitori (precum managerul spitalului) sau dacă am vedea chiar nişte demisii la nivel înalt – acest lucru nu ar rezolva situaţia din spitalele româneşti. Pentru că este clar că vorbim despre o problemă de fond legată de sistemul sanitar. Care nu poate să fie acoperită prin câteva demisii. Un articol detaliat de la finalul anului trecut puteţi citi la acest link.

7. Iar dacă avem de-a face cu un genocid sau început de genocid, cum par să indice sursele citate la punctul 2 de mai sus, este nevoie şi de o reparaţie morală. Şi să ne asigurăm că o astfel de tragedie nu va mai avea loc, în viitor. Reiner Fuellmich, avocatul americano-german care a reuşit să condamne gigantul Volkswagen în cazul convertizoarelor catalitice măsluite, şi să condamne pentru fraudă gigantul Deutsche Bank, a vorbit despre un al doilea tribunal de la Nurnberg pentru judecarea tuturor celor responsabili pentru astfel de „crime împotriva umanităţii”. Dacă zeci de mii de oameni şi-au pierdut vieţile nu din cauza pandemiei, ci a măsurilor anti-pandemice sau a efectelor colaterale ale acestora, şi dacă responsabilii pentru octombrie, noiembrie şi decembrie negru din România pot fi identificaţi, o astfel de cerere nu ar părea exagerată. Un alt material, din Aleph News, la acest link.

Dincolo de faptul că acest scandal pare să fi căpătat o interpretare politică, ceea ce mă uimeşte este orbirea quasi-generalizată. Toate punctele de mai sus sunt lucruri de bun-simţ, observaţii pe baza unor articole apărute pe Hotnews, Digi 24 sau AlephNews. Cât de oarbă, cât de anesteziată este societatea românească, astfel încât să nu vadă astfel de evidenţe? Şi încât subiectul dezastrului din spitalele româneşti să nu fie pe toate buzele, să nu fie cel mai arzător subiect care să se impună de urgenţă rezolvat pe fond? Şi nu doar acoperit de nişte eventuale demiteri sau demisii politice?

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

Radu Mircea
13.04.2021, 20:01:34

# Catalin Sturza Dom'le , nu am mai comentat elucubratiile dvs. fiindca n-am vrut sa fac trafic la niste texte inepte . Acum ma obligati fiindca textul este in afara de mincinos , mai este si manipulatoriu : 1. Exista intodeauna locuri pentru pacientii urgenti , accidentati , cronici . 2. Prezentati cifre , statistici , nu zvonuri despre victimele pandemiei . 3.Nu aveti idee macar despre ce inseamna GENOCID , dar folositi termenul cu obstinatie . 4. Totul putea fi evitat daca CELE 8 SPITALE REGIONALE PROMISE DE PSD ERAU MACAR DESENATE . 5. Astept demisii din partea scriptologilor de partid , sau bisericesti , care murdaresc paginile virtuale ale acestui ziar . (stiu ca este o dorinta retorica , dvs. nu stiti sa renuntati nici macar atunci cind sunteti ridicol) 6. Ar mai fi de spus ca managerul spitalului de 24 ( douazecisipatru) de ani stia de mutare din 16 martie . N-a facut nimic , ca-i strica fintina de shpaga . A tras de timp pina in ultima clipa . Cum credeti ca au aflat TV-urile de stiri si mahalagioaicele antimasca de eveniment ??? Scandal sa fie , ca asa se acopera impotenta .

+8 (12 voturi)
andrei ispas
13.04.2021, 22:07:19

Foisorul de foc, da-i replica autorului.

+15 (15 voturi)
Utilizator Adevărul
13.04.2021, 22:15:18

Comentariu considerat abuziv.

andrei ispas
13.04.2021, 22:21:18

Cătălin Sturza,cum poti sa apari cu articolul asta, greu ca plumbul, pe blog fara masca? Daca ne infectezi ?

+18 (18 voturi)
Paun Al
13.04.2021, 23:33:17

In in zilele dinainte de evacuare locurile la ATI in Bucuresti erau ocupate, mureau peste 170 de oameni pe zi, si pentru o multime de romani, si pentru autor era ceva "firesc", o statisitica.. Mureau oameni pe holuri asteptand un loc la ATI, sau o gura de oxigen in plus.. Dar circul este cu disconfortul celor mutati la alte spitale, sau externati, dupa caz.. Sa scrieti pe blog si sa nu stapaniti sensul cuvintelor..este jenant. GENOCÍD, genocide, s. n. ...Infracțiune săvârșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic sau politic Infractiunile se stabiliesc de justitie, iar "sursele" dv nu puteau fi decat sentinte definitive, care sa stabileasca ca a fost genocid , sau ca este genocid, si sa pedepseasca vinovatii de genocid.

+15 (17 voturi)

Vezi toate comentariile (20)

Modifică Setările