Meteorologii au emis, vineri, o avertizare Cod galben de ploi, însoţite de descărcări electrice şi vijelii pentru jumătatea nordică a ţării, valabilă în intervalul orar: 12.00 - 23.00.
Avertizarea meteo Cod galben de vineri vizează 18 judeţe: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Alba, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Iaşi şi Botoşani.
În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii (viteze de 55-75 km/h şi izolat de peste 80-90 km/h), grindină şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi 25-35 l/mp, scrie Digi24.
De asemenea, potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi prezentă şi în restul regiunilor, pe arii restrânse. Sâmbătă, va ploua semnificativ şi în sub, sud-est şi la munte.
De asemenea, potrivit meteorologilor, fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi vineri, 13 mai, pe arii restrânse şi în restul teritoriului, iar sâmbătă, 14 mai, în regiunile sudice, sud-estice şi la munte.

FOTO: ANM
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate