Se strică vremea. Ploi, vânt şi polei în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Meteorologii au emis, duminică, o informare de ploi, intensificări ale vântului şi polei, valabilă până duminică la prânz. De asemenea, a fost emisă o avertizare cod galben, pentru zona montană. La altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Meridionali, se anunţă ninsori şi vânt puternic.

Potrivit meteorologilor, de sâmbătă, de la ora 20.00, până duminică la ora 12.00, va ploua în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării. 

„Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantităţi de apă de 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Îndeosebi în Transilvania, precum şi în centrul şi nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. În zona montană înaltă va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intensificări ale vântului, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada”, au transmis meteorologii.  

Potrivit acestora, începând din noaptea de luni spre marţi (6 /7 decembrie) aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile.  

„La munte va ninge, în centrul, nordul şi nord-estul ţării treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă”, a mai transmis ANM.  

De asemenea, meteorologii anunţă cod galben de ninsori, de sâmbătă seară până duminică dimineaţă.  

„Local în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70...80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada”, a mai transmis ANM.  

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite