Seful parchetelor galatene nici nu se gandeste sa demisioneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indemnul presedintelui Basescu, adresat magistratilor care nu se simt in stare sa atace anumite dosare de coruptie de a parasi sistemul, nu a avut nici un ecou la Parchetul de pe langa Curtea de Apel

Indemnul presedintelui Basescu, adresat magistratilor care nu se simt in stare sa atace anumite dosare de coruptie de a parasi sistemul, nu a avut nici un ecou la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati. Seful procurorilor galateni, procurorul general Tomita Craciun, magistrat care este artizanul blocarii a nenumarate dosare in care apar personaje grele din lumea interlopa sau politica locala, nu a dat nici un semnal ca ar dori sa renunte la functie. Evidenta ca dosarele cu mari spete economico-financiare au ramas blocate la nivelul parchetelor a fost semnalata cu ceva timp in urma chiar si de directorul finantelor locale, economistul Costica Onica, fapt ce i-a produs o iritare nedisimulata sefului procurorilor galateni. Despre Tomita Craciun, judecatorul Viorel Daghie, seful Sectiei Comerciale din cadrul Tribunalului local, afirma ca este un produs al Scolii de Militie si Securitate de la Baneasa, de unde a promovat direct in anul trei al unei facultati de drept. Grija procurorului general Craciun pentru ca parchetele pe care le conduce sa nu iasa din rutina dosarelor care nu ating interesele mari a devenit proverbiala, facand ca la Galati sa nu fie rezolvat nici un caz de rasunet in ultimii ani. Sunt protejate dosare legate de devalizarea Sidex (inainte de privatizare), sau a altor societati cu capital de stat, de catre firme ale unor politicieni locali, rambursarile ilegale de TVA, in valoare de sute de miliarde lei, vegheate de ex-senatorul Ilie Platica Vidovici prin fostul director de la Finante, Octavian Ciotor, nenumaratele dosare ale capului interlop Maricel Pacuraru, puscarias care a cotizat gras la PSD, precum si alte cazuri grave despre care nu s-a mai auzit nimic pe timpul mandatului procurorului general Craciun. Un protejat constant al procurorului general Tomita Craciun este si fostul puscarias Nicolae Pruna. Firma lui Pruna, impreuna cu cea a fiicei sefului serviciului "Arme si munitii" din cadrul IPJ Galati, comisarul Ion Goia, sunt implicate in devalizarea cu zeci de miliarde lei a celei mai mari podgorii din judetul Galati, Agrovin Ivesti. Executarea silita a producatorului de vin de la Ivesti, pusa la cale de Pruna si Goia, actiune care a adus podgoria la faliment (caz semnalat de ziarul Adevarul), face obiectul mai multor dosare penale "ocrotite" de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Galati. Devenit unul dintre cei mai importanti exponenti ai Justitiei din zona, Tomita Craciun a avut grija sa se infiltreze si in structura de cercetare penala pe care nu o controla, PNA. In acest sens, cumnatul "generalului", subcomisarul Mihai Hontaru, a fost avansat neasteptat in structura locala anticoruptie in urma cu cateva luni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite