Semnal de alarmă tras de IGSU după creşterea numărului de incendii în locuinţe. Care sunt măsurile obligatorii de siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de incendii în locuinţe, soldate cu 26 de morţi şi 57 de răniţi, au avut loc în perioada 1 octombrie - 15 noiembrie, reprezentând o creştere semnificativă a numărului de victime, deşi temperaturile exterioare au fost relativ ridicate, transmite Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Utilizarea sistemelor şi a mijloacelor de încălzire cu defecţiuni sau fără respectarea măsurilor de prevenire specifice, precum şi lăsarea acestora în funcţiune fără supraveghere, generează anual peste 800 de incendii la locuinţe, cu victime omeneşti.

O altă cauză frecventă a incediilor este utilizarea coşurilor de fum neverificate, necurăţate şi neizolate termic faţă de materialele combustibile prin care acestea trec (pereţi, planşee). În perioada sezonului rece, un alt factor generator de situaţii de urgenţă cu urmări grave, îl reprezintă exploatarea cu defecţiuni sau improvizaţii a instalaţiilor electrice sau suprasolicitarea acestora prin conectarea simultană a mai multor consumatori, în special mijloace de încălzire de tipul reşouri, radiatoare, aeroterme. O altă cauză importantă pentru astfel de incendii manifestate în perioada sezonului rece este  exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor şi consumatorilor de gaze naturale sau a buteliilor de aragaz. 

Care sunt măsurile obligatorii de siguranţă

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă transmite şi o serie de măsuri pe care cetăţenii sunt obligaţi să le respecte în vederea evitării unor astfel de situaţii: verificarea şi curăţarea sobelor înainte de utilizare, protejarea zonei din faţa sobei cu tablă metalică, interzicerea depozitării materialelor inflamabile, precum materialele combustibile, a cărţilor, hainelor şi lumânăirlor deasupra sobelor, precum şi interzicerea uscării hainelor pe sobe sau în imediata apropiere a lor. Mai mult, IGSU interzice aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile, precum şi funcţionarea sobelor supraîncălzite.

La exploatarea instalaţiilor electrice se interzice înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întreruptoarelor automate cu altele necalibrate; racordarea unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor; încărcarea instalaţiei electrice peste sarcina admisă; utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reşouri, fiare de călcat, ciocane de lipit etc.) fără luarea măsurilor de izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă; utilizarea radiatoarelor, aerotermelor şi a reşourilor electrice improvizate sau cu defecţiuni; folosirea în stare defectă, uzată şi/sau cu improvizaţii, a instalaţiei electrice şi/sau a receptorilor electrici; efectuarea lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii de către personal neautorizat.

La utilizarea gazelor naturale este interzisă aprinderea focului dacă se simte mirosul caracteristic al gazelor naturale; aprinderea focului fără aerisirea focarului, în cazul sobelor alimentate cu gaze naturale;  lăsarea focului nesupravegheat, la aparatele neautomatizate; obturarea coşului de fum al aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi;  modificarea instalaţiilor de gaze fără aprobări legale şi prin persoane neautorizate;  dormitul în încăperi cu focul aprins;  dormitul în încăperi cu aparate consumatoare de combustibili gazoşi nelegate la coş de fum (reşou, aragaz etc.).

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi App Store şi a Platformei Naţionale de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă „Fiipregatit.ro”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite