Separarea copilului de familie e ultima opţiune!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto shutterstock
Foto shutterstock

Când vine vorba de reformele care vor fi implementate prin PNRR, accentul cade pe ce se face concret pentru o economie mai dezvoltată. Însă o societate prosperă nu se reduce la asta. Reforma socială este în centrul eforturilor de a dezvolta România. Iar acum, unul dintre cele mai importante proiecte sociale cu finanţare prin PNRR se află în dezbatere publică – prevenirea separării copilului de familie.

Există o mare diferenţă între a trăi şi a creşte într-o situaţie de risc. Dacă anii formativi ai unui om sunt sufocaţi de anxietate şi teamă provocate de situaţia de acasă, încrederea şi speranţa într-un viitor bun scad. Şi astfel avem abandon şcolar, delicvenţă juvenilă, în cazul copiilor, apoi şomaj sau criminalitate, când devin adulţi. Statul ştie asta. Şi totuşi, de prea multe ori, se ajunge la separarea copilului de familie. O traumă puternică care nu serveşte scopului de a avea adulţi funcţionali şi fericiţi. Această măsură trebuie să fie ultima opţiune, iar asta abia atunci când toate celelalte variante au eşuat. De aceea, e important ca spectrul de opţiuni la dispoziţia statului să fie cât mai larg şi variat. Mai ales acum când ne confruntăm cu un declin demografic accentuat, iar mii de părinţi pleacă în fiecare an peste hotare pentru a munci. Acum este imperativ să ne asigurăm că serviciile sociale de protecţie a copilului funcţionează impecabil. 

Asta e revoluţia pe care o aduce noul proiect de lege al Ministerului Familiei privind prevenirea separării copilului de familie. Sunt reglementate o serie de situaţii care pot determina separarea copilului de familie, dar este înfiinţată şi o nouă structură – Observatorul Copilului – prin intermediul căreia vor fi identificaţi şi înregistraţi toţi copiii aflaţi în situaţia de risc de separare de familia. Însă, prin Observatorul Copilului, vor fi monitorizate şi serviciile sociale de care beneficiază aceşti copii. 

Se va schimba inclusiv modalitatea acordării de finanţare. Pentru serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de familie se propune asigurarea finanţării de la bugetul de stat a cel mult jumătate din necesar. Complementar, se trasează principalele direcţii ale activităţii de prevenire: (a) acordarea de ajutoare de urgenţă familiilor cu copii aflaţi în risc de separare, (b) abilitarea/reabilitarea copilului cu dizabilităţi aflat în această situaţie (c) servicii de intervenţie psihologică pentru copii expuşi riscului (d) organizarea de cursuri de dezvoltare a abilităţilor parentale. 

E un proiect bun care va salva mulţi copii vulnerabili de la trauma separării de familie. E un proiect care pune în centrul efortul de a corecta situaţiile dificile, nu instinctul fatalist de a apela la ultima soluţie, cea de a separa copilul de familie. 

Vă invit pe toţi să consultaţi proiectul, să depuneţi amendamente, să spuneţi ce credeţi că mai poate fi modificat, astfel încât să creştem exponenţial numărul de soluţii. Aşa ne asigurăm că separarea copilului de familie să rămână o ultimă opţiune îndepărtată. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite