Sezonul de schi, periculos sau nu pentru europeni? Avertismentul experţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Divergenţe majore în ceea priveşte opiniile liderilor europeni cu privire la redeschiderea sezonului de schi, având în vedere actualul context epidemiologic. Subiectul s-a aflat şi pe masa Consiliului European, însă nu s-a ajuns la o decizie, urmând ca tema să fie reluată la următoarea reuniune a liderilor UE din luna decembrie. OMS crede totuşi că practicarea schiului nu afectează în mod semnificativ răspândirea COVID-19.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii crede că un pericol semnificativ pentru răspândirea COVID-19 ar fi mai degrabă algomeraţia care se creează prin mişcarea turiştilor.

„Nu cred că oamenii se vor infecta pe pîrtiile de schi”, a spus Mike Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unui briefing, comentând decizia unor ţări europene de a nu deschide staţiunile de schi până cel puţin după sărbători, pentru a evita o explozie a cazurilor de COVID-19.”Problemele reale vor apărea la aeroporturi, autobuze, locurile de urcare în teleschiuri, unde oamenii se reunesc în număr mare”, a precizat Ryan, relatează Reuters, citat de Libertatea.

Poziţiile statelor europene sunt însă împărţite.

Fără sejururi de schi 

În Germania, spre exemplu, Angela Merkel i-a invitat pe germani să nu plece în străinătate în timpul vacanţei de Crăciun, mai ales la sejururi la schi.

Mai mult Guvernul federal şi regiunile vor cere Uniunii Europene (UE) să interzică - până la 10 ianuarie - sejururile la schi, pentru a evita răspândirea virusului. 

De altfel nemţii au prelungit deja până la începutul lui ianuarie - restricţiile impuse în lupta împotriva pandemiei covid-19, prin închiderea barurilor şi restaurantelor şi limitarea participării la reuniuni private, a anunţat cancelarul Angela Mrekel, relatează AFP.

”Trebuie să facem în continuare eforturi (...). Numărul zilnic al infecţiilor (cu noul coronavirus) se află în continuare la un nivel prea mare”, a anunţat cancelarul după mai bine de şapte ore de discuţii, miercuri seara, cu conducătorii celor 16 landuri germane. Restricţiile decise într-o întâlnire anterioară, în noiembrie, urmează astfel să se aplice ”până la începutul lui ianuarie, dacă nu apare o scădere neaşteptată a ratei infectării (cu SARS-CoV-2), însă acest lucru este, în acest stadiu, improbabil”, a precizat ea.

Bavaria, foarte prizată de schiorii germani, a devansat această punere în gardă şi şi-a închis marţi staţiunile de Crăciun.

Însă Austria vecină se află la cealaltă extremă şi prevede deschiderea pistelor sale de schi. Austria este considerată în continuare de către Germania drept un teritoriu cu risc, în care virusul circulă activ. 

Una dintre staţiunile cele mai frecventate - Ischgl - a fost un important focar de contaminare iarna trecută, unde s-au infectat turişti veniţi din mai multe ţări europene. 

”Domnule preşedinte al Republicii, nu ucideţi muntele francez!”

Şi în Franţa, mai mulţi aleşi şi profesionişti ai schiurilor îi cer lui Emmanuel Macron să redeschidă, în decembrie, teleschiurile. Guvernul francez a anunţat joi că staţiunile montane urmează să fie deschise în vacanţa de sărbători de la sfârşitul anului, însă fără teleschiuri şi echipamente colective, în vederea evitării adunărilor, potrivit News.ro

De altfel, la ultima şedinţă a Consiliului European, liderii europeni au discutat inclusiv perspective despre vacanţa de iarnă, dar nu s-a ajuns încă la o concluzie, fiind o dezbatere la nivel european în legătură cu acest subiect.

În România, Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, care este poziţia României şi dacă românii vor putea să meargă la schi în această iarnă: 

„La ultimul Consiliu la care am participat nu s-a discutat despre perioada de vacanţă, dar între timp ştiu că în Consiliul Uniunii - care este puţin altceva, sunt ambasadorii sau adjuncţii ambasadorilor -, s-a discutat mult despre staţiunile montane în perioada de vacanţă. Opiniile sunt divergente, ca să mă exprim aşa, iar în ce priveşte România, noi vom elabora reglementări specifice şi vom comunica aceste lucruri, însă măsurile generale rămân valabile şi se aplică la toată lumea, indiferent dacă este pe schi, pe patină sau se duce pur şi simplu să admire peisajul. Măsurile, restricţiile care sunt în vigoare pentru toată lumea sunt în vigoare şi pentru staţiunile de la munte”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Sezonul de schi s-a deschis deja în unele staţiuni din România

În staţiunea Straja (Lupeni) din Valea Jiului, accesul în zona de agrement este permis turiştilor cu respectarea unor reguli stricte. Aflată la 10 kilometri de municipiul Lupeni, din Valea Jiului, staţiunea Straja din Masivul Vâlcan a dat startul sezonului turistic. Sezonul de schi a fost deschis, oficial, sâmbătă, 28 noiembrie, iar instalaţiile de schi au putut fi folosite gratuit, însă  oamenii au trebuit  să poarte obligatoriu masca de protecţie.

După primele ninsori abătute asupra României, în majoritatea domeniilor schiabile, tunurile de zăpadă artificială sunt pregătite să funcţioneze la capacitate maximă.

Iar în Cavnic, la domeniul SuperSki, tunurile au fost pornite încă în urmă cu câteva zile, însă temperaturile puţin prea ridicate de moment le-au pus pe pauză din nou. În funcţie de temperaturi, proprietarii speră să poată să îi întâmpine pe pasionaţii sporturilor de iarnă începând cu data de 8 decembrie.

Pentru a se asigura că sezonul se va desfăşura fără probleme, proprietarii domeniilor schiabile au făcut şi investiţii. Aceştia au luat deja măsuri şi se pregătesc cu noi reguli pentru a se asigura că distanţa minimă recomandată va fi respectată de către toţi cei care se vor aventura la zăpadă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite